• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Top 7 sfaturi de la specialiștii HOLLAND FARMING pentru OBȚINEREA RĂSADURILOR DE LEGUME!

    Gabriela Gimbășanu -

    Obținerea răsadurilor de legume bine dezvoltate, a răsadurilor de calitate, nu este o treabă ușoară, iar această etapă a culturii legumicole implică o atenție deosebită din partea producătorului. Calendaristic, în funcție de regiunea geografică producerea răsadurilor poate începe de la sfârșitul lunii ianuarie pentru zonele mai calde, începutul luni februarie pentru cele mai reci.

    Recent, compania Holland Farming a invitat legumicultorilor din Gherghița, județul Prahova, să participe la o prezentare de produse și servicii, pentru a afla care sunt tehnologiile olandeze ce pot fi utilizate cu succes și în solariile din România. De la tehnologii de cultură, la fertilizanți și până la soluții biologice pentru combaterea tripșilor, producătorii de legume au aflat cum să facă față provocărilor unui nou an în cultura de legume. Prezentarea a avut loc la Primăria din Gherghița, iar fermierii au putut afla cum să concureze eficient cu marile centre legumicole din țară.

    producatori de legume

    În cadrul prezentărilor, legumicultorii au aflat informații valoroase despre hibrizii de tomate, castraveți, ardei și vinete, iar specialistul companiei George Puican, directorul executiv și asociat la Holland Farming a reușit să împletească foarte bine secretele tehnologiilor de cultură, dar și care sunt cele mai frecvente greșeli pe care producătorii de legume le fac atunci când vine vorba despre producerea răsadurilor, precum și care sunt regulile de care trebuie să se țină cont pentru a obține plante sănătoase care mai târziu vor avea fructificații bogate.

    sfaturi Holland Farming pentru rasaduri

    1. Alegerea semințelor de legume și a substratului de cultură

    Este important de precizat că 50% din succesul unei culturi legumicole este datorat răsadurilor de înaltă calitate. O plantă sănătoasă încă din primele etape de dezvoltare îți poate asigura dezvoltare a 4-5 etaje de fructe, numai în cazul tomatelor.

    ”În primul rând fermierii trebuie să-și aleagă sămânța. Dacă în zonă există risc de apariție a bolii petelor de bronz trebuie să alegem un soi sau un hibrid care să prezinte rezistență la această boală. În a doua fază trebuie să alegem substratul de cultură folosit la obținerea răsadurilor, trebuie să avem garanția că este unul bun. Diferența de preț la turbă este dată de aportul de îngrășământ în substrat. Un substrat de turbă de bună calitate trebuie să aibă o perioadă de trei săptămâni care să nu necesite fertilizarea suplimentară. Trebuie să știți că, de exemplu, pentru tomate temperatura optimă pentru germinare este de 25⁰C, o temperatură prea scăzută duce la o germinare proastă, iar una prea ridicată determină obținerea unor plante cu creștere vegetativă care nu vor fructifica la fel de mult”, a declarat George Puican, directorul executiv și asociat la Holland Farming.

    2. Acoperiți semințele cu un strat fin de nisip de râu

    ”Adâncimea de semănat este de jumătate de centimetru maxim. Acoperirea semințelor se face cu nisip de râu, nisip fin, în strat de 2 mm. Nisipul îmi asigură oxigenare, menține umiditatea și dispare riscul de apariție a mătăsii verde. Sămânța se acoperă cu un strat fin de nisip și pentru a oferi un plus de luminozitate pentru o germinare mai rapidă. Este important să se folosească nisip spălat de râu”, le-a explicat specialistul, legumicultorilor prezenți la eveniment.

    3. Momentul semănării legumelor se alege în funcție de perioadă plantării

    De exemplu, dacă ați fixat momentul plantării în data de 20 aprilie, dați înapoi 40 de zile și am aflat momentul repicării. De la momentul repicării mai dați înapoi zece zile și ați aflat momentul semănatului. De exemplu, la tomate, la 6-7 săptămâni de la semănat are loc plantare.

    ”La plantare trebuie să am o plantă de 20-30 cm înălțime de la baza solului, cu un foliaj de culoarea verde închis și cu perișorii bine definiți și primul buton floral nedeschis dar diferențiat. Dacă plantez tomata cu butonul floral nediferențiat, având în vedere că terenul este rece și umed, planta riscă să se ducă în vegetativ, adică diferențierea primului buton florar întârzie să apară și crește masa vegetativă. Tot acest proces duce la întârzierea coacerii”, a vorbit reprezentantul Holland Farming, despre felul în care trebuie să arate un răsad sănătos de tomate.

    După plantare densitatea optimă în solar este de maxim 35.000 de vârfuri pe hectar, la tomate.

    4. Răsadurile de legume se irigă atunci când planta dă primele semene de stres hidric

    Potrivit specialistului, prima fertilizare o face cu un produs pe bază de fosfor sau un biostimulator de înrădăcinare, în timp ce udare se face cu apă călduță, în cantități moderate.

    ”Nu ud nici tomata, ardeiul sau vânata până când planta nu dă primele semene de stres hidric. Până la această fază planta trebuie să își dezvolte sistemul radicular. Se recomandă irigarea răsadului cu apă călduță, în cantități moderate, aplicate chiar înainte de a se usca substratul”, a adăugat directorul executiv al Holland Farming.

    5. Temperatura optimă ce trebuie asigurată răsadurilor de tomate

    Nivelul de temperatură la care planta se dezvoltă în mod normal diferă de stadiu de vegetație la care se află. Astfel că răsadurile au nevoie de:
    – temperatura optimă în timpul fazei de cotiledon și până la apariția primei frunze adevărate este de 18⁰C, atât ziua, cât și noaptea;
    – după apariția primei frunze adevărate, temperatura optimă în zilele însorite este de 23⁰C pe timp de zi și 17⁰C pe timp de noapte;
    – după apariția primei frunze adevărate, pe vreme înnorată temperatura optimă este de 20⁰C, pe timp de zi și 15-16⁰C pe timp de noapte.

    6. Cum arată un răsad de tomate de calitate

    Sunt câțiva indicatori de calitate care vă arată dacă procesul de obținere a răsadului a fost unul reușit sau dacă, din contră ați greșit cu ceva și este posibil ca potențialul de producție al hibridului să nu fie valorificat la maxim. Iată care sunt elementele care vă indică un răsad de calitate:
    – prezintă 9-11 frunze până la prima inflorescență. Dacă are mai puțin de nouă frunze atunci înseamnă că a fost prea frig, iar mai târziu, între inflorescența a treia și a cincea planta va produce cinci frunze în loc de trei între două etaje;
    – răsadul are o inflorescență bine dezvoltată, cu primul boboc floral care începe să se desprindă;
    – răsadul nu este nici prea compact, dar nici prea alungit, în cazul tomatelor nu trebuie să depășească 30 cm;
    – frunzele sunt sănătoase și au o poziție aproape verticală;
    – rădăcinile sunt de culoare albă și bine ramificate în substrat.

    7. Alegerea momentului pentru transplantare

    Acesta se face în funcție de specia pe care doriți să o puneți în solar, dar și de stadiu de dezvoltare al răsadului. De asemenea, momentul din zi ales pentru transplantare este la fel de important. Iată de ce trebuie să țineți cont:
    – nu plantați răsadul în condiții de luminozitate slabă sau în sol umed, pentru că aceste condiții determină dezvoltarea vegetativă a răsadului și mai puțin la dezvoltarea fructificațiilor;
    – în cazul tomatelor, densitatea recomandată este de 2,5-3 pl/mp. O densitate mai mare de plante conduce la obținerea unei culturi prea dese care aduce următoarele neajunsuri:
    – prea multă umiditate în solar, ceea ce determină apariția unui număr mai ridicat de boli cauzate de fungi;
    – cultura are o dezvoltare vegetativă, ceea ce va determina o întârziere a fructificării, fructe de mărime mică și o productivitate scăzută;
    – aveți mai mult de muncă pentru întreținerea culturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit în 536 de comune. Lista localităților aflate acum în program Subvenție la plată începând de astăzi. 180 de milioane de euro, în conturile fermierilor Calculator avans APIA 2024. Plata minimă care se achită pe hectar la prima tranșă

    Ultimele știri

    Anunț MADR pentru fermierii care așteaptă prima tranșă din subvențiile APIA! Fermierii americani nu și-au abandonat animalele în fața uraganului Milton: ”Doamne, apără sufletele lor nevinovate” Reformă bugetară în UE. Bugetul agricol, propus să fie eliminat