Cum se cultivă shiitake, ciuperca anti-cancer
agrointeligenta.ro -
Ce aţi spune dacă aţi scoate mii de euro din râpe, pante şi văi împădurite şi ocolite de lumina şi căldura soarelui?Un petec de pădure de stejari, pe care de cele mai multe ori te gândeşti să îi tai pentru că nu crezi că poate valora mai mult decât lemnul, este cel mai bun mediu în care poţi crea o crescătorie de ciuperci shiitake.
Ciupercile shiitake cultivate în spaţii deschise propice precum pădurile de foioase sînt considerate a fi de cea mai bună calitate de „chef”-ii marilor restaurante, criticii culinari şi mai ales de specialiştii nutiţionişti în diete anti-cancer şi apreciate de comercianţi pentru că pot sta mai mult la raft până să se altereze.
Un astfel de proiect, care poate fi adaptat şi în România – date fiind condiţiile de climă (temperat continentală) şi de relief (sub-montan) în care a fost dezvoltat – a fost gândit de cercetătorii de la Center for Agroforestry, University of Missouri-Columbia în beneficiul proprietarilor de pădure din regiunea Ozark (vezi aici documentul-sursă).
Pădurea oferă atât materialul pentru butucii care vor servi de suport pentru inseminarea cu spori cât şi umbra de care ciupercile au nevoie pentru a se dezvolta.
Specialiştii atrag atenţia asupra unui lucru: înainte de a porni la lucru este necesară un minim efort în ce priveşte înţelegerea ciclului de viaţă al ciupercilor şi a modului în care procesul de cultivare trebuie să se plieze pe acesta pentru obţinerea rezultatelor dorite.
Ciupercile shiitake îşi obţin energia şi substanţele hrănitoare prin descompunerea lemnului proaspăt tăiat din care „extrag” lignina şi celuloza. Partea vizibilă a ciupercii shiitake, care este recoltată şi consumată este legată de un miceliu constituit din mici fire care se infiltreză prin crăpăturile din coaja butucului. Prin acest miceliu ciuperca îşi extrage nutrienţii.
În privinţa amenajării locului pentru cultivarea în „pădure” – muschiul verde crescut pe copaci oferă cea mai bună orientare pentru o „aşezare” care să ferească ciupercile de soare şi căldură.
Dacă pădurea nu este suficient de deasă se pot planta şi alţi copaci care să asigure mai multă umbră, de asemenea, dacă locul este prea expus la vânt, se pot amenaja nişte „apărători” din gardurii vii, sau ramuri împletite pe plase – cu costuri nu foarte mari în condiţiile câştigurilor obţinute de pe urma ciupercilor shiitake.
Butucii trebuie tăiaţi în februarie pentru inseminarea în lunile aprilie mai (prima săptămâna din mai) şi trebuie feriţi de soare şi vânt pentru a păstra un grad de umiditate internă de cel puţin 35%. Butucii cu diametrul între 8 şi 13 cm şi lungimea de 1 metru produc cantitatea optimă de ciuperci per suprafaţa de lemn (suport) – butucii mai mari, în special cei de stejar, conţinând substanţe rezistente la descompunere.
Inocularea butucilor se face prin inserarea „materialului” în găuri făcute cu un burghiu foarte rapid – găurile trebuind să fie adânci de aproximativ 4 cm, la distanţă de 12 cm una de alta într-o formaţie de tip „romb” – şi cel mai important lucru, întreaga operaţiune trebuind să fie făcută într-un loc umbros, umed şi ferit de lumina soarelui pentru a se păstra umiditatea lemnului. Inseminarea trebuie făcută în „secunda 2” după ce s-a dat gaura – gaură cu gaură. Apoi găurile se sigilează cu ceară.
Fermierul trebuie să ştie că butucii nu pot hrăni ciupercile shiitake la infinit, substanţele lor nutritive epuizându-se câte un pic cu fiecare nouă generaţie. Pentru a obţine o recoltă de calitate an de an – este bine ca şi butucii să fie schimbaţi după un anumit timp. Perioada de timp necesară colonizării butucului este de 1 an – deci producţia nu va începe imediat.
Perioada de reproducere depinde de temperatură şi de cantitatea de precipitaţii căzute – specialiştii recomandând, ca după ce butucul a dat o recoltă de ciuperci, să fie lăsat să se „odihnească” 10-12 săptămâni pentru a-i oferi miceliului timp să îşi adune energia unui nou „efort”. Astfel, pentru a avea constant ciuperci pentru vânzare este necesar, aşadar, să se programeze recoltele astfel încât doar 8-10% din butucii inseminaţi să rodească într-o săptămână.
Lăcomia te pierde – este un dicton valabil şi în producţia de shiitake, specialiştii atrâgând atenţia că cu cât forţezi recolte mai dese – acest lucru se poate face scufundând butucul în apă rece (+4 Celsius) – în timp, calitativ şi cantitativ, recoltele obţinute vor fi mai slabe.
Fermierii din pădurea Ozark sînt mulţumiţi de recoltele de shiitake şi de căutarea pe care o au pe piaţă produsele lor „de pădure” ei obţinând între 5 şi 6 USD pe kilogram.
Citeşte aici experienţa unui român care s-a apucat de crescut ciuperci shiitake
