• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚII ale fermierilor români care AJUNG LA STRĂINI!

    Roxana Dobre -

    Subvenții pentru fermierii străini care lucrează pământ în România! O situație recentă transmisă de Ministerul Agriculturii către Parlament arată că un număr de 155 de cetățeni străini care dețin terenuri agricole au solicitat fonduri prin APIA, pentru o suprafață de peste 2.500 de hectare, însă în statistică nu sunt incluse și persoanele juridice.

    Ministerul a transmis că în datele existente sunt incluse doar persoanele care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit APIA și sunt excluse persoanele juridice pentru care cererile pentru măsurile de sprijin pot fi depuse de către administrator/împuternicit/delegat, persoană cu cetățenie română.

    ”Din interogarea bazei de date a Agenției, în campania 2016 au depus cereri pentru măsurile de sprijin finanțate din fonduri europene și bugetul național un număr de 155 de persoane străine, cu o suprafață solicitată de 2.637,90 ha. Din cei 155 fermieri persoane străine, până la această dată a fost autorizată la plată suma de 291.027,65 euro pentru un număr de 119 fermieri persoane străine”, se arată în răspunsul Ministerului Agriculturii.

    Sursa: www.ziare.com


    Aplicația Agrointeligența

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Anunțul APIA de astăzi pentru fermierii care încasează subvenții și plăți compensatorii la hectar! Șef APIA anunță când intră în conturi banii pentru ajutorul de Covid la bovine! Anunțul făcut astăzi de directorul APIA, Adrian Pintea, despre plata subvențiilor!

    Ultimele știri

    Preţ de 1,7 lei/litru pentru fermierii care livrează lapte la cea mai nouă fabrică din România! Spania a interzis vânătoarea de lupi! Fermierii sunt furioși! Un crescător de animale își caută caii furați de la fermă! ”Încă mai sper să îi găsesc!”