ANUNȚUL meteorologilor pentru ZILELE URMĂTOARE!
agrointeligenta.ro -Temperaturi de primăvară în plină iarnă! Valorile din termometre vor continua să fie cu 10 grade mai mari faţă de cele normale în această iar de viscole, ger sau ninsori abundente nici nu poate fi vorba. Cei mai mulţi se bucură de vremea caldă şi însorită, dar specialiştii în agricultură trag un semnal de alarmă.
Meteorologii au emis o prognoză a vremii pe regiuni, valabilă în perioada 30 ianuarie-11 februarie.
BANAT
În prima săptămână de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă perioadă a anului. Media regională a temperaturilor maxime va fi de 4 …11 grade și de -2 … 3 grade a celor minime. În a doua parte a intervalului de prognoză, temperatura aerului va marca o scădere, astfel încât regimul termic se va apropia de cel climatologic specific perioadei. Media regională a maximelor termice va fi de 4…7 grade, iar cea a minimelor nocturne de -4…-1 grad, valorile mai scăzute urmând a se înregistra spre sfârșitul intervalului.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată începând cu data de 1 februarie, iar în perioadele 1 – 4 și 6 – 9 februarie se pot înregistra cantități de precipitații mai însemnate.
CRIŞANA
Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru acestă perioadă a anului. În medie, la nivelul întregii regiuni, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 4 și 10 grade și minime între -3 și 3 grade. În a doua parte a intervalului de prognoză, o scădere de temperatură va conduce la un regim termic apropiat de cel specific climatologic acestei perioade. Astfel, în medie, vor fi maxime termice cuprinse între 3 și 7 grade și minime între -5 și -1 grad, cu cele mai coborâte valori spre sfârșitul intervalului.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere după data de 1 februarie. Acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi, posibil, însemnate cantitativ în zilele de 1 și 2 februarie, precum și în perioada 6 – 9 februarie.
TRANSILVANIA
În prima săptămână de prognoză vremea va fi mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. Mediile regionale ale temperaturilor maxime se vor încadra între 2 și 8 grade, iar a celor minime între -5 și -1 grad. Ulterior, vremea va intra intr-un proces de răcire, astfel că regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu mediile climatologice specifice perioadei, rerspectiv maxime diurne de 1… 5 grade și minime nocturne de -8 … -5 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în perioada 1 – 4 februarie, când acestea pot fi moderate cantitativ, dar și după data de 6 februarie.
MARAMUREŞ
În prima săptămână de prognoză, vremea va fi caldă. În medie regională, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 8 grade, iar cele minime între -4 și -2 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va scădea, astfel că regimul termic se va apropia de cel climatologic specific perioadei, iar media regională a temperaturilor maxime
va fi de 2 … 5 grade și a minimelor de -7 …-4 grade.
Temporar se vor semnala precipitații pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar cu o probabilitate mai mare ca acestea să se înregistreze pe spații extinse și să fie mai însemnate cantitativ în perioada 1 – 4 februarie și, posibil, între 6 și 9 februarie.
MOLDOVA
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi caldă. Mediile regionale ale temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 4 și 9 grade și între -3 și 2 grade a minimelor nocturne. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor scădea ușor si treptat, apropiindu-se de cele climatologic specifice perioadei spre sfârșitul intervalului de prognoză. În medie, maximele se vor încadra între 0 și 4 grade, iar minimele între -6 și -4 grade.
Temporar, vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, după data de 2 februarie, cu o probabilitate mai ridicată ca acestea să se semnaleze pe spații mai extinse în zilele de 2 – 3 februarie și în perioada 6 – 10 februarie.
DOBROGEA
Pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. În medie regională, se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 6 și 12 grade și minime între -1 și 3 grade. În cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va marca o scădere iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru această perioadă cu maxime, în medie, cuprinse între 2 și 7 grade și minime între -3 și 1 grad.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 2 – 4 februarie și 6 – 11 februarie.
MUNTENIA
Pe parcursul primei săptămân de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru acastă perioadă a anului. Mediile regionale ale maximelor termice se vor încadra între 6 și 13 grade, iar ale celor minime între -4 și 1 grad. Ulterior, regimul termic va deveni apropiat de cel climatologic specific perioadei, și va fi caracterizat, în medie, de maxime cuprinse între 3 și 7 grade și minime între -5 și -2 grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în intervalele 2 – 4 februarie și 6 – 11 februarie.
OLTENIA
În primele două zile de prognoză vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 12…13 grade. Până spre mijlocul celei de a doua săptămâni, regimul termic se va menține peste cel specific acestei perioade, deși tendința generală a valorilor termice diurne va fi în scădere până la o medie a maximelor, pe întreaga regiune, de 6 grade. Între 8 și 11 februarie procesul de răcirea va continua spre valori
specifice perioadei, media regională a maximelor diurne urmând a fi de 2…3 grade. Regimul termic nocturn nu va avea fluctuații semnificative pe tot parcursul intervalului de prognoză, astfel că se vor înregistra, în medie regională, temperaturi minimel cuprinse între -4 și 0 grade.
Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, aproape în fiecare zi, începând cu data de 1 februarie.