• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AI NEVOIE DE CARNET pentru A CONDUCE TRACTORUL? Iată ce spune POLIȚIA ROMÂNĂ!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Este obligatoriu să ai carnet de conducere – chiar și categoria B, pentru a circula cu tractorul pe drumurile publice? O întrebare la care, în prezent, după o decizie a Curții Constituționale și una Înaltei Curți de Casație și Justiție, este dificil de răspuns, având în vedere vidul legislativ creat. Cum cei în măsură să sancționeze persoanele care circulă neregulamentar pe drumuri publice sunt polițiștii de la Rutieră, am adresat întrebarea pe cale oficială Poliției Române. Răspunsul primit prezintă actualele condiții obligatorii de circulație, cu mențiunea că în acest moment se lucrează la modificarea legislației naționale pentru clarificarea ei. 

    O decizie recentă a judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care prevedea că  o persoană care nu are permis de conducere, dar conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier neînmatriculat/ neînregistrat, nu comite o infracțiune, a strârnit mari controverse în rândul fermierilor. Pentru o informare cât mai corectă, Agrointeligența -www.agrointel.ro a cerut un răspuns oficial de la Inspectoratului General al Poliţiei Române.

    Conducerea unui tractor pe drumurile publice Circulația oricărui vehicul pe drumurile publice este supusă respectării unor reguli anume stabilite de legiuitor, astfel încât participanții la trafic să nu-și afecteze siguranța. Permisul de conducere este documentul care atestă cunoașterea de către titularul său atât a regulilor teoretice, cât și a deprinderilor practice, necesare pentru a conduce un anumit vehicul pe drumurile publice. Acest document este corespunzător categoriei din care face parte vehiculul, având în vedere caracteristicile tehnice specifice acestuia, care necesită anumite deprinderi practice pentru a putea fi condus. Din acest considerent, legiuitorul a stabilit în mod expres vehiculele a căror conducere se poate face numai dacă conducătorul acestora deține un permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul. În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) și art. 23 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conducerea tractorului agricol sau forestier este condiționată de deținerea unui permis de conducere valabil, corespunzător acestei categorii de vehicul (categoria Tr). La stabilirea acestei obligații nu s-a avut în vedere un scop punitiv (care pedepește n.r), ci conștientizarea de cel care urmează să conducă un tractor agricol sau forestier pe drumurile publice a faptului că acest vehicul necesită și anumite deprinderi practice, care se dobândesc numai prin absolvirea cursului de pregătire teoretică și practică, în condițiile legii. Conducătorul acestui tip de vehicul trebuie să fie conștient de faptul că lipsa cunoștințelor teoretice, dar și a deprinderilor practice, afectează nu numai siguranța celorlalți participanți la trafic, ci și propria viață și integritate corporală. Dobândirea acestora este atestată prin obținerea permisului de conducere”, sunt precizările Inspectoratului General al Poliţiei Române făcute în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro. 

    Poliția face demersuri astfel încât conducerea tractorului agricol sau forestier pe drumurile publice fără permis de conducere să fie incriminată ca și infracțiune

    Inspectoratul General al Poliţiei Române mai precizează că a întreprins demersuri pentru promovarea unui proiect de act normativ prin care conducerea tractorului agricol sau forestier pe drumurile publice fără permis de conducere să fie incriminată ca și infracțiune contra siguranței pe drumurile publice.

    ”Conform pct. 35 al art. I din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 635, din 29 august 2014, termenul de ,,tractor“ a fost înlocuit în legislația rutieră cu expresia ,,tractor agricol sau forestier“. Sub aspectul răspunderii pentru nerespectarea obligației de a deține un permis de conducere valabil, corespunzător categoriei de vehicul (categoria Tr), în prezent, legislația în vigoare (Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare) nu prevede o pedeapsă, fapt pentru care instituția noastră a întreprins demersuri pentru promovarea unui proiect de act normativ prin care conducerea tractorului agricol sau forestier pe drumurile publice fără permis de conducere să fie incriminată ca și infracțiune contra siguranței pe drumurile publice, se mai precizează în răspunsul remis în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro. 

    În concluzie, deși actuala legislație presupune ca persoana care conduce un tractor pe drumurile publice să aibă minime cunoștințe privind regulile de circulație – deci să aibă un carnet de conducere valabil, aceeași legislație nu prevede sancțiuni dacă această condiție minimă nu este respectată!

    Citiți și:

    CURTEA SUPREMĂ A DECIS! TRACTORUL POATE FI CONDUS PE DRUMURI PUBLICE FĂRĂ PERMIS!

    CERTIFICAT DE TRACTORIST sau PERMIS DE CONDUCERE categoria Tr? Ce DREPTURI ȘI AVANTAJE îți oferă fiecare!

    Ce reguli trebuie să respecți pentru a circula cu tractorul pe drumurile publice 

    ȘCOALA DE ȘOFERI TRACTORIȘTI: Cât costă și unde poți obține ACEST PERMIS SAU CERTIFICATUL PENTRU TRACTOR!


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți APIA 2026. Subvențiile care intră de săptămâna aceasta în conturile fermierilor România – Capitala Aberdeen Angus. Începe Forumul care poate schimba complet zootehnia românească! ,,Performanță” la cadastru gratuit. ANCPI se laudă că într-o lună a închis lucrări în 4 din cele 2.618 de UAT-uri Șef APIA la MoldAgro Expo 2026: Când intră în conturi banii la subvențiile ANT și SCV Șeful APIA – anunț pentru fermieri. Subvențiile care s-au plătit în această săptămână

    Ultimele știri

    Domnule Bolojan, nu îi lăsați pe micii fermieri fără ajutoarele promise! O fermieră din Sibiu îi ia apărarea lui Toma Zerestea: ”Fiți oameni înainte de a fi judecători” Alex a fost găsit! Băiețelul de cinci ani, fiul fermierului Toma Zerestea, este în viață! Ploaia care a salvat câmpurile: după două luni de secetă, culturile își revin spectaculos Primele amenzi în ancheta Consiliului Concurenței privind voucherele acordate fermierilor