• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gheorghe Albu, LAPAR: Taxarea arendei în natură este o rușine

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Vicepreședintele LAPAR Gheorghe Albu a tras un semnal de alarmă în privința supraimpozitării din agricultură, oferind ca exemplu sistemul de taxare a contractelor de arendă încheiate pe principiul plății în natură pe care l-a catalogat drept rușinos, în cadrul Conferinței Naționale LAPAR organizată pe 23 mai, în București.

    Fermierul Gheorghe Albu lucrează circa 6.000 de hectare în județul Constanța și, recent, a oferit exemplul plății în natură, în care proprietarul terenului agricol arendat trebuie să plătească taxe și impozite pentru a încasa cantitatea totală de grâu trecută în contract, în caz contrar reținându-i-se o parte din grâul cuvenit.

    ”Așa prevede legea, toate contractele de dare în arendă sunt încheiate cu plata în contravaloare grâu în natură. Cei care vor să-și ia arenda în natură, este o rușine, trebuie să vină cu bani de acasă, pentru că e o cotă de impozit de 16%, e un TVA de 9% și CAS de 5,5%, motiv pentru care LAPAR trage un SOS: salvați tradiția și obiceiurile satului românesc! Am luat un exemplu: la 1.000 de kg grâu/hectar plătite în natură, până în anul 2016, din 20 de saci de 50 de kg i se rețineau 2,4 saci impozitul, 2,8 saci TVA-ul și aproape un sac CASS-ul.  Mai departe, legiuitorul spune că a exagerat și vine și spune că, după 2016, din cei 20 de saci să-i dăm 16,5 saci. Dar, în concluzie, și în prima variantă și în a doua variantă, țăranul acela necăjit trebuie să vină cu bani de acasă dacă vrea să-și ia cei 20 de saci. Părerea mea, a dumneavoastră și a multora este că acest lucru este de râs. România a avut o tradiție ca în satul românesc: copiii și nepoții să meargă la bunici și la părinți la țară să ia carnea de porc de Crăciun, carnea de miel pentru Paști și celelalte alimente. Am ajuns pe o astfel de suprataxare și supraimpozitare să îi facem pe copiii de la oraș să vină la părinții și bunicii de la țară cu carne de porc din Marea Britanie, carne de miel din Belgia și alte alimente. Dăm acest semnal celor care au în măsură să rezolve această prostie și această aberație”, a declarat fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii.

    Vicepreședintele LAPAR a notat, în schimb, ca ”bile albe” pentru agricultură fiscalitatea din ultimii zece ani: majorarea plafonului până la care o persoană juridică se poate înregistra ca microîntreprindere, eliminarea supraacizei pe carburant, aplicarea unei scutiri de impozit pentru profitul reinvestit, anularea impozitului minim forfetar, scăderea impozitului pe dividende și aplicarea taxării inverse pe cereale și plante tehnice.

    Conferința Națională a Agricultorilor, eveniment organizat de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, s-a desfășurat pe data de 23 mai la centrul de conferințe Auditorium Pallady din București, reunind peste 1.000 de fermieri din toate colțurile țării. Conferința din acest an s-a desfășurat sub deviza ”Agricultura României după zece ani de la aderarea în Uniunea Europeană!”.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermă uriașă vândută pentru lichidare: 21.000 ha de teren agricol vor fi transformate în păduri și zone umede Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Subvenție APIA pentru îngrășăminte: de la 14,78 la 100,60 euro/hectar. MADR a publicat cuantumurile! Subvenție APIA, de astăzi la plată. Bani în conturi pentru 15.386 de beneficiari Vin ploile? Cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie – ANM a publicat prognoza

    Ultimele știri

    Suplimentare de buget pentru subvențiile apicultorii. Suma majorată anunțată de MADR Expert: Prețul cerealelor ar putea crește cu 80% din cauza situației de pe piața îngrășămintelor Îngrijorare la Bruxelles privind banii fermierilor după ce 6 state UE au cerut tăieri masive de buget Prefect: Primarii nu dau ordine de împușcare a urșilor de teama unor ONG-uri „De aici, de aproape. Din Moldova” – pentru prima dată în Bacău: târg de produse locale găzduit de un hipermarket