• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TERENURILE AGRICOLE NU VOR MAI FI IMPOZITATE! Ce se întâmplă cu TAXELE LOCALE PENTRU TRACTOARE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Regulă nouă ce urmează să vină în sprijinul fermierilor care lucrează terenurile agricole dar și să îi ”penalizeze” pe cei care lasă pârloagă suprafețele timp de 2 ani consecutiv. Potrivit unui proiect de ordonanță pentru completarea Legii nr. 277/2015 privind Codul Fiscal, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), proprietarii de terenuri agricole lucrate vor fi scutiți de la plata impozitului pe teren, în schimb pentru terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv impozitul va putea fi majorat de Consiliul Local cu până la 100 lei/hectar, începând cu al treilea an. 

    În prezent, orice persoană care are în proprietate un teren agricol, amplasat în intravilanul sau extravilanul unei localități, datorează impozit pe teren, exprimat în lei/hectar, în funcție de rangul localității, zona și categoria de folosință. Există o excepție de calcul al impozitului pe teren, respectiv în cazul firmelor care dețin terenuri agricole situate în intravilanul localității, pentru care impozitul este calculat în același mod ca în cazul unui teren agricol situat în extravilanul localității, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: au prevăzut în statut ca obiect de activitate „agricultură” și au înregistrate în evidența contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri și cheltuieli din această activitate.

    Conform actualului Cod Fiscal, pentru un hectar de teren agricol, arabil, se plătește o sumă cuprinsă între 42 și 50 de lei pe an la care se aplică niște coeficienți de corecție cuprinși între 0,9 și 2,6 în funcție de rangul localității și poziționarea terenului.

    ”Agricultura și dezvoltarea satului românesc reprezintă o prioritate absolută în programul de guvernare. Prin noile politici agricole, sectorul agricol trebuie să devină un motor de creștere economica și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural”, se arată în nota de fundamentare publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor.

    Mai mult, în proiect se precizează că nu se va datora impozitul pe mijloacele de transport pentru mijloacele de transport agricole de tipul tractoarelor, utilajelor agricole și altor mijloace de transport agricole, utilizate efectiv în domeniul agricol, deținute de persoanele fizice autorizate care obțin venituri din activitatea agricolă, precum și de persoanele juridice care îndeplinesc anumite condiții. Adică au prevăzut în statut ca obiect de activitate ”agricultură” și au înregistrare în evidența contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri și cheltuieli din această activitate. 

    Pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv, consiliul local poate majora și astăzi impozitul pe teren, dar cu până la 500%, începând cu al treilea an, cu cu suma fixă de 100 lei/hectar.

    Citiți și:

     IMPOZITUL PE TEREN ÎN 2017. Cum se calculează, cine îl plătește și care este PRIMUL TERMEN DE PLATĂ!

    Ghid pentru plata impozitului pe teren, pe tractoare și imobile în 2017

    SENATUL A VOTAT: TERENURI AGRICOLE, SCUTITE DE IMPOZIT!

    PROGRAM pentru FERMIERI: IMPOZIT ZERO pentru TRACTOARE ŞI TERENURI AGRICOLE!

    Te-ar mai putea interesa

    Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă