Cum se foloseşte îngrăşământul natural şi care sunt riscurile
agrointeligenta.ro
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cuceriţi de mirajul agriculturii „organice” mulţi cultivatori începători cred că folosirea îngrăşămintelor naturale este soluţia câştigătoare pentru obţinerea unor recolte „curate” şi bune. Lucrurile nu stau chiar aşa – nu merge chiar orice, oricum.
Adevărata alegere în ce priveşte îngrăşămintele nu este: chimic sau natural ci adecvat sau inadecvat. Ca şi îngrăşămintele chimice şi cele naturale sînt foarte diferite în ce priveşte compoziţia chimică. Este necesar să ştii ce tip de îngrăşământ natural alegi în funcţie de tipul de sol şi de cultură. Altfel, rezultatele nu vor fi deloc cele dorite: solul se va degrada, recolta va fi slabă cantitativ şi de o calitate proastă.
Vitele, caii, oile, caprele „produc” bălegar, păsările de curte, găinaţ – orice fel de bălegar şi orice fel de găinaţ este altfel şi nu poate fi utilizat oricum pentru că are o concentraţie anume de azot, fosfor, potasiu sau calciu.
Nu este tot una dacă foloseşti un „îngrăşământ” care conţine 0,5% azot sau 4,5%, 0,3% fosfor sau 2,7% – diferenţele sînt mari.
Azotul, fosforul, potasiul, calciul, sulful şi magneziul sînt macronutrienţi – plantele au nevoie de aceste substanţe în mod deosebit.
Fierul, borul, zincul, sînt micronutrienţi – aceştia îmbunătăţesc plantele
Macro sau micro nutrienţii există într-o măsură mai mare sau mai mică în sol – rolul îngrăşămintelor fiind acela de a „acoperi” deficienţele solului.
Pentru aceasta trebuie identificate punctele slabe ale solului. Aces lucru este pus în evidenţă de anumite semne pe care plantele cultivate le prezintă – exact ca nişte oameni bolnavi.
Când partea de sus a frunzei este uşor pală iar cea de jos galbenă atunci avem o lipsă de azot.
Când vârful şi marginile frunzei sînt galbene atunci avem o lipsă de potasiu.
Când frunzele sînt de un verde mai închis la culoare decât ar fi normal atunci avem o lipsă de fosfor.
Cel mai „bogat” dintre îngrăşămintele naturale este găinaţul uscat – acest conţine 4,5% Azot, 2,7% Fosfor, 1,4% Potasiu. Mai puţin bogat este bălegarul de vite şi oi – 1,9% şi 2,0% Azot, 1,5% şi 1,4% Fosfor, respectiv 2,2% şi 2,9% Potasiu. Găinaţul uscat trece în fruntea topului pentru că are un conţinut aproape dublu de Azot şi Fosfor – doi dintre cei mai importanţi trei macro-nutrienţi.
Deşi Azotul este considerat „ingredientul” creşterii – utilizarea lui trebui făcută cu măsură şi întotdeauna în mod adecvat cu tipul de sol şi de cultură – singurul care ştie este agronomul.
Mai trebuie luat în considerare şi pH-ul solului – cât este de acid sau de alcalin pentru că acesta este indicatorul principal care va spune ce anume tip de cultură va merge şi ce anume combinaţie de nutrienţi va trebui folosită.
Oricum, renunţaţi ideea că dacă este „natural” nu poate dăuna – şi ploaia acidă este naturală şi este dăunătoare – la fel şi îngrăşămintele pot fi dacă nu sînt folosite cum trebuie. Nu doar lipsa unui anume nutrient poate dăuna, ci şi excesul.
