UBER-AGRICULTURA ȘI PREȚUL CORECT AL MURELOR
Lucian Davidescu -
„Piața liberă” e o tipă faină și isteață dar cam năzuroasă. Dacă te apuci să fluieri a admirație tâmpă după dânsa, s-ar putea să-ți frigă un dos de palmă peste bot!
Se știe deja povestea doamnei Irina Toma, din Mărăcineni / Argeș, care a postat pe Facebook disperată că nu-și poate vinde producția decât cu 3 lei/Kg…
„De-aș muri azi, cu toată plantația peste mine și NU voi vinde nici măcar 1 kg , la acest preț!”
…strigăt care a devenit viral și a ajutat-o să-și vândă toată producția în doar câteva zile cu 9 lei/Kg.
Postarea fost întâmpinată de un val uriaș de solidaritate de la oameni cărora rațiunea sau barem instinctul le spun că ceva nu e în regulă. Că ei trebuie să cumpere mure cu 3-5-10 lei suta de grame și chiar au o problemă când află că la producător nu ajung nici a zecea parte din banii ăștia. Pe când 9 lei este un preț nesperat de mic pentru cumpărător și nesperat de mare pentru producător.
Bun, valul ăsta de solidaritate a stârnit și o reacție agresivă din partea câtorva teoreticieni ai nimicului, opăriți că românii nu înțeleg „legile pieței”. Că sunt vinovați de prostie, analfabetism economic și teorii ale conspirației cu străini. Că poate doamna în cauză doar și-a făcut un marketing plângăcios ca să-i „păcălească” pe oameni să-i cumpere murele.
Tot circul asta cu mure patriotice si supermarketuri imperialiste arata inca o data ca avem ce meritam. Atat intelegem, atat primim, dupa care stam si ne minunam ca vai si vai, de ce n-or fi si la noi caini cu covrigi in coada, ca doar noi suntem buni, nationali, autentici si organici pana in plombe
– Unul
E foarte posibil ca această doamnă care produce mure „bio” să facă …exact asta. Și-a găsit o nișă pe piață: românii care cred că există conspirația sus-amintită, și sunt dispuși să cumpere mure la prețul respectiv pentru a lupta împotriva ei.
– Altul
Deci zău? Asta-i păcăleala și pedeapsa pentru „prostie”, că mănânc mure cu doar 9 lei kilul și apoi dorm liniștit că producătorul mănâncă și el decent?
Băi băieți, dacă noi suntem proști când luăm mure cu 9 lei, voi cum sunteți dacă le luați cu 100?
Bine, e plin internetul de panseuri de gâgă ideologic de toate doctrinele, ăstea s-au nimerit să fie „de dreapta”. Relevanța celor citate este că reușesc să facă o caricatură extrem de expresivă (involuntară dar totuși expresivă) a unui tip de gândire-șablon care nu reușește să țină pasul cu realitatea. Oamenii ăștia înțeleg măcar la suprafață cum funcționează efectiv economia, observă că se întâmplă ceva diferit, dar nu deslușesc foarte bine ce și aleg să dea vina pe adversarul facil: conspiraționistul, patriotul găunos, cumpărătorul prost care habar n-are de propriul interes și se lasă impresionat de lacrimile de crocodil. Ratează să observe cum concluzia se bate cap în cap cu ideea de la care au pornit, așa că rezultă bazaconii ca cele de mai sus.
De fapt, se întâmplă exact ceea ce ei profețesc, dar într-un mod mai pervers, că așa-i în tenis: „Fiecare actor economic urmărește să-și maximizeze profitul”. Iată că măcar doi dintre ei au reușit, „s-a întâlnit cererea cu oferta” iar „cine nu e competitiv dispare de pe piață”. În cazul de față au rămas cu buza umflată unii dintre intermediari. Sau ce? Scrie la manual că ei sunt exceptați de la regulă? Mai conspectați!
Problema este că acest tip de atitudine – elitistă, contabilă, golită de empatie și de dubii – este de fapt generalizată în lumea reală și este una dintre cauzele sistematice care duc afacerile vechi către faliment.
Pentru că unii refuză să vadă proverbialul elefant din mijlocul camerei!
Producători de mure au mai fost. Producători de mure care nu și-au vândut marfa, au vândut-o în pierdere sau au dat faliment au mai fost. Și au mai fost destui care și-au strigat amarul pe unde au putut, degeaba. Nu i-a auzit niciodată destulă lume, că nu prea se putea. Sau dacă îi auzea nu avea ce face.
Ce s-a schimbat acum? Există internet! Există rețele sociale (adică deocamdată Facebook), există public echipat cu acces instantaneu la orice informație și orice altă persoană din lumea asta. Și există cel mai primitiv și mai fascinant instrument de propagare a informației – butonul de Share!
Unde 1 = 10 = 100 = 1000 = 10000 = 100000 = …
Dacă doamna Toma a anticipat deznodământul, atunci cu atât mai mult felicitări pentru pricepere, șefii de bănci de exemplu ar trebui să se bată în oferte, să o angajaze să le facă PR-ul: cu o singură „producție creativă” a căpătat tot atât de multă reputație câtă au reușit ei să piardă când cu pompele funebre!
Alte industrii deja s-au schimbat radical când internetul a început să fie folosit în mod mai sofisticat și mai particularizat. Uber i-a băgat la apă pe taximetriștii clasici, Airbnb a dat-o la temelia hotelurilor tradiționale etc. Cioclii din bănci își bat cuie în propriul copârșeu.
În agricultură platformele de acest fel sunt mult mai răzlețe și mai puțin cunoscute, dar totuși există deja și sau toate motivele să se dezvolte mai repede, nu mai încet.
Facebook este doar un prim pas, necesar dar nu suficient. Are dezavantajul că viralizarea nu este scalabilă: e imposibil să ai zeci de mii de producători agricoli cu zeci de mii de share-uri fiecare. Dar odată demonstrat că se poate, vor începe să evolueze și concepte de tip matrice, granulare, care să ajute fiecare consumator să ajungă la marfa lui preferată cu cele mai mici costuri de tranzacționare posibile.
Se spune că tehnologia va distruge joburi. Așa este, dar nu neapărat în ordinea simplității lor. Poate că într-o bună zi roboții se vor ocupa singuri-singurei de cultivarea murelor și ni le vor livra sub nas în cantitatea optimă, cât să ne luăm toți nutrienții dar să nu luăm în greutate. Bine, mai umblă vorba și că ne vor plăti ceva taxă sau bacșiș pentru că le-am permis să ne facă favoarea asta, în loc să ne ardă în termocentrale ca „să-și maximizeze profitul” cum ar face orice „actor economic rațional” în situația lor… Însă ziua aia e totuși departe. Deocamdată, dintre producătorii de alimente și lanțurile logistice pe care ei se bazează, există o singură categorie fără de care chiar nu se poate – producătorii.
Irina Toma a reușit să facă pasul puțin înainte de vreme. Va mai trece probabil ceva timp până când vom putea comanda acasă mure sau orice altceva de pe un site ca eBay, Amazon sau Alibaba, direct de la producător sau de la cel mai eficient unic intermediar.
Bine, și atunci ce va mai face Irina Toma la anul?
O mulțime de lucruri:
1. Cel mai important – va exista! Că altfel risca să închidă, să dea terenul în arendă pentru cereale și să își caute de muncă pe mărunțiș.
2. Va avea o rezervă de bani care să-i permită să investească dar și să negocieze de pe o poziție mult mai bună.
3. Va avea o bază de clienți noi care îi vor cumpăra în continuare măcar o parte din producție.
4. Intermediarii îi vor oferi la rândul lor un preț mai mare, pentru că oferta e mai mică și – nu-i așa? – „trebuie să se alinieze la nivelul pieței”.
5. Vor lua și alții modelul și își vor face împreună rețele proprii de distribuție. Inițiativa asta a pornit-o deja!
Că tot se zice că „de ce fermierii nu se asociază”? Ba se asociază, dar numai atunci când are rost, nu doar așa de dragul cooperativei. Asocierea este o chestie care apare natural în momentul în care se îndeplinesc un minimum de condiții.
– Fie planificat, dacă există o infrastructură logistică suficientă care să permită asta. Aici sunt câteva exemple care practic au supraviețuit istoriei: Fostul CAP Curtici, Dăbuleni, Voinești etc.
– Fie întâmplător, când vreun sat sau altul a reușit un miracol, pornind de obicei de la un singur om cu voință de fier de care la început vecinii au râs, apoi l-au invidiat, apoi l-au copiat: Matca, Hida, Albești etc.
Sunt câteva zeci de astfel de exemple în România, mult prea puține prin comparație cu cât ar trebui, dar destule cât să demonstreze că se poate.
Așa că Irina Toma tocmai a pus bazele unei chestii care depășește cu mult ca anvergură propria plantație de mure: posibil șansa istorică ca satul ei și împrejurimile, județul sau Doamne-Ajută de mai bine să intre pe un traseu de dezvoltare mult mai de succes, pentru generații de acum încolo!
Și încă ceva: eu promit să nu mai cumpăr fructe și legume decât de la piață (sau orice formă în care la producător ajung măcar la fel de mult din bani), indiferent de preț, chiar dacă mă costă o oră în plus. E alegerea mea liberă și rațională, în deplin acord cu „legile pieței”!
