• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • HORSCH MAESTRO – echipamentul ideal pentru SEMĂNATUL CU RATĂ VARIABILĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Semănatul cu rată variabilă este, cu certitudine, practica agricolă despre care se vorbește cel mai mult în acest an. Este soluția care permite fermierilor să obțină randament maxim de pe fiecare solă pe care o lucrează, adaptând densitatea de semănat și mai apoi și fertilizarea și celelalte lucrări în funcție de gradul de fertilitate a solului sau problemele sale punctuale.

    Pentru a semăna cu rată variabilă, agricultorii trebuie să facă investiția într-o semănătoare de precizie. Iar în România, până la acest moment, testele oficiale pentru semănatul variabil au fost efectuate în șase locații din țară folosindu-se același utilaj: Maestro de la Horsch. Echipamentul vine cu lățimi diferite de lucru – de la 6 rânduri la 36, cu distanțe ce variază între rânduri de la 45 de centimetri la 90 de centimentri pentru că sunt țări unde se fac lucrări la această distanță între rânduri, una dintre aceste state fiind Australia, potrivit lui Deian Iorgovan, reprezentant service pe România pentru compania Horsch.

    Ce presupune rata variabilă. Este facilitatea de aplicare a densității dorite în funcție de condițiile de sol: textura solului, pH-ul și conținutul de humus. Aplicarea densității de semănat cât și a îngrășământului se face independent una față de cealaltă, deci noi putem să administrăm îngrășământ o anumită cantitate independent de cantitatea de sămânță pe care o administrăm. La fel, oferim posibilitatea de aplicare a densității de semănat independent pe fiecare rând, nu contează ca avem 6 rânduri sau 36 de rânduri, avem un motor electric care acționează unitatea de dozare, un motor comandat individual de câte o unitate de comandă, de către o placă cu circuite integrate, astfel putem să administrăm individual pe fiecare rând densitatea dorită”, a explicat reprezentul tehnic al echipei Horsch în România.

    În cadrul Dekalb Smart Center, eveniment organizat în luna august la Tomnatic, în județul Timiș, Deian Iorgovan a exemplificat cu ajutorul hărților solului cum ar trebui să fie ”văzută” rata de semănat după realizarea unei cartări agrochimice. ”La rata variabilă, delimitarea se face în funcție de calitatea solului. Ce avem pe fond închis ar fi un sol cu calitate mai ridicată, sol cu calitate ridicată însemnând că putem să administrăm o densitate mai mare a seminței și, automat, să administrăm o cantitate de îngrășământ mai mare. Pe fundal mai deschis, un sol cu o calitate mai slabă, vom avea densitați mai mici ale seminței și, la fel și la îngrășământ”, a explicat Deian Iorgovan. În cazul scanărilor din satelit, identificarea solelor cu fertilitate ridicată se poate face în funcție de nivelul de vegetație de pe acestea.

    Pentru a semăna cu rată variabilă folosind semănătoarea de precizie Horsch Maestro, fermierii trebuie să știe că lucrarea este posibilă în baza unor licențe. Deși pare complicat la prima vedere, reprezentantul producătorului de utilaje spune că diferitele licențe sunt interdependente, adică dacă se activează o singură licență se poate să fie nevoie și de altele pentru a face lucrarea ”ca la carte”.

    Pare complicat, dar nu este deloc așa. (…) Licența ISOBUS-UT vine de la Universal Terminal (Terminal Universal) – aveți un terminal folosiți, eu știu, la un alt echipament, nu Horsch, se poate folosi și pe echipamentul Horsch, asta înseamnă licență ISOBUS-UT. Toate utilajele Horsch vin echipate cu această licență standard deci nu trebuie să plătiți nimic. Mai departe, licența ISOBUS-UT este o condiție pentru licență TRACK-LEADER (Controlul în parcelă), aceasta fiind necesară dacă trebuie activată licența SECTION CONTROL (Controlul Secțiunilor), licența HEADLAND este inclusă în Track-Leader”, a vorbit reprezentantul Horsch România.

    Mai departe, Deian Iorgovan a explicat ce ”face” fiecare licență prin intermediul semănătorii de precizie. Astfel, TRACK-LEADER e un sistem de asistență pentru conducerea paralelă, ajutând operatorul utilajului să îl conducă pe rânduri aproape perfect paralele – asta dacă nu aveți deja un sistem de ghidare automată, caz în care, nu mai aveți nevoie de acest Track-Leader.

    La partea de HEADLAND Management, oficialul Horsch a explicat că funcția permite crearea și procesarea în caz de necesitate a unui capăt de câmp. ”SECTION CONTROL detectează capătul de câmp și pornește, respectiv oprește automat utilajul, oprește partea de dozator de însămânțat în momentul în care se suprapune sau ajunge la capătul de parcelă”, explică specialistul tehnic de la Horsch în România.

    ”Prin Section Control, denumită și sistem de control al lățimii secțiunilor, fiecare secțiune a utilajului este pornită și oprită automat în funcție de marginea câmpului, de capătul câmpului, suprafața deja parcursă. (…) Ce ne interesează cel mai mult și cel mai mult în momentul de față și de ce ne aflăm aici, este partea de ISOBUS-TC – controlul sarcinilor utilajului, procesarea comenzilor de lucru, documentarea lucrărilor pe terminal prin intermediul fișierelor cu datele câmpului în format ISO-XML. Asta însemnă că noi putem să încărcăm efectiv în monitorul semănătorii o hartă care ne este furnizată de către o firmă specializată. Este disponibilă în plus funcția de VARIABLE RATE CONTROL (Ccontrol variabil al ratei de aplicare) adică exact ce am făcut acum aici în câmp, și anume, automat în momentul în care semănătoarae se află pe una dintre secțiunile din câmp sau schimbă de pe una pe alta, se schimbă și rata de aplicare”, a exemplificat Deian Iorgovan la Tomnatic, în județul Timiș.

    Pentru a simplifica lucrurile, oficialul Horsch a arătat că pentru funcția ISOBUS-TC, pentru rata variabilă la semănat, sunt două condiții: să existe semnal GPS cu semnal de corecție – cel puțin un sistem de GPS, preferabil un RTK, și licențe care se achiziționează împruenă cu utilajul agricol sau ulterior.

    Aplicația ISOBUS-UT este livrată standard și nu se plătește nimic pentru ea, este inclusă în dotatarea standard și activată în cazul tuturor produselor livrate începând cu data de 01.02.2013. Deci de câțiva ani de zile se află în dotarea standard a utilajelor. Este recomandat să se folosească suplimentar și aplicația SECTION CONTROL”, a mai subliniat reprezentantul pe partea de service pentru Horch în România.


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Șofer român de TIR, prins în remorcă cu trei tractoare furate cu o zi înainte. Unul dintre tractoare avea GPS Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Plăți finale APIA 2024. Prima listă cu fermieri care încasează a doua tranșă din subvenții Deutz-Fahr renunță la producția de combine și închide fabrica din Croația Avertisment al Președintelui ANPM: Trufele românești ar putea dispărea, din cauza braconierilor!