• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MESAJ pentru FERMIERI: BANII NU VOR MAI FI BLOCAȚI AUTOMAT!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Schimbare importantă pentru modul în care sunt gestionați banii care ajung la fermierii români. Secretarul de stat Alexandru Potor a vorbit despre o nouă politică pe care funcționarii agenției de plăți o aplică în cazurile în care se sesizează o neregulă în implementarea proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile. 

    Chestiunea condițiilor artificiale și modul în care acestea au blocat până acum proiectele cu bani europeni a fost discutată astăzi, duminică – 17 septembrie, la emisiunea Viața Satului de pe TVR 1.

    ”Subiectul acesta este foarte delicat și fermierii au dreptate să fie supărați în momentul în care se sare calul pe subiectul acestor condiții artificiale. Același consultant nu este condiție artificială, ci reprezintă un semnal de alarmă care presupune că cel care verifică poriectul trebuie să vadă mai în profunzime ce se întâmplă. (…) Bruxelles-ul ne-a dat niște linii directoare. Ne-a spus că statul membru ar trebui să caute acele condiții pe care să le verifice când are suspiciuni. Nu neapărat să le considere condiții artificiale. Dintre lucrurile cele mai importante sugerate colegilor de la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.r.) și mă bucur că se implementează, a fost că dacă observă că un proiect are probleme – să spunem cu condiții artificiale sau o altă problemă de implementare, să nu mai producă automat rezilierea întregii sume ce a fost oferită ca și ajutor și ca finanțare. Acest lucru este o aberație”, a declarat Alexandru Potor, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Oficialul a subliniat că retragerea întregii sume se face doar în cazurile în care sunt într-adevăr probleme, iar prioritatea noastră ca țară și a lui personal este ca banii care sunt atrași în proiecte să rămână în România.

    Astfel, Alexandru Potor a arătat că ”dacă este posibilitate de corecție financiară, nu să terminăm și să reziliem contractul, să facem această corecție”.

    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere

    Ultimele știri

    Se dublează despăgubirile de secetă? Calcule de ultimă oră la MADR pentru banii fermierilor! Ținta pentru plata avansului APIA după revenirea la MADR a lui Florin Barbu! Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Preț avantajos la sămânța de grâu de la ITC Seeds pentru fermierii care caută un soi aristat