• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERMIERI CU BANII ÎN CONTURI! Anunțul făcut ASTĂZI de către SECRETARUL DE STAT POTOR!

    Roxana Dobre -

    Fermieri cu banii deja în conturi pentru anul 2017! Este anunțul făcut de către un oficial de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale care spune că unii producători agricoli care au accesat fonduri europene prin Măsura 4.1, investiții în exploatații agricole și au achiziționat utilaje agricole prin intermediul acestei măsuri au primit deja banii. Vestea bună a fost dată astăzi, 17 septembrie, de către secretarul de stat Alexandru Potor în cadrul emisiunii Viața Satului de la TVR 1.  

    ”(…) AFIR-ul, zic eu, a făcut eforturi foarte mari în așa fel încât toate proiectele care au fost depuse, cele care aveau și o urgență foarte  mare,  și în mod special pe Măsura 4.1 pe partea de vegetal, unde fermierii aveau nevoie să utilizeze echipamente pe care le-au propus în proiect, imediat chiar în campania de toamnă dacă este posibil. Lucrul acesta s-a și întâmplat și avem rapoarte intermediare cred că la o lună și jumătate de când s-a încheiat sesiunea de depunere pe Măsura 4.1. Și sunt mai mult decât mulțumit pe subiectul acesta, poate pe altele nu sunt așa de satisfăcut, dar vă pot spune că au fost făcute deja plăți pe Măsura 4.1 pe unele dintre  proiectele care au fost depuse anul acesta, contractate anul ăsta. Utilajele au fost livrate și fermierii au primit deja banii”, a transmis oficialul de la Ministerul Agriculturii, cel care coordonează cele două agenții de plăți și anume Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) și Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

    Scopul Submăsurii 4.1 Investiții în exploatații agricole este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe.

    În 2017, sprijinul nerambursabil pentru ferme vegetale cu dimensiune economică de până la 500.000SO (valoare producție standard) a fost de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu a depășit:

    -pentru proiectele care prevăd achiziții simple maximum 500.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici;

    -pentru proiectele care prevăd construcții-montaj:

    -maximum 1.000.000 euro pentru sectorul vegetal, respectiv 200.000 euro pentru fermele mici din sectorul vegetal;

    -maximum 1.500.000 euro pentru legume în spații protejate (sere) și sectorul zootehnic, respectiv 300.000 euro pentru fermele mici din sectorul zootehnic;

    -pentru proiectele care prevăd crearea de lanțuri alimentare integrate maximum 2.000.000 euro, respectiv 400.000 euro pentru fermele mici.

    Sesiunea de depunere a proiectelor s-a încheiat pe 31 iunie 2017!

    Dealerii de utilaje agricole ”umflă” prețurile pentru fermierii care achiziționează echipamente prin fonduri europene

    Pe piața utilajelor agricole din țara noastră sunt folosite mai multe practici la care recurg dealerii din domeniu prin care se ”umflă” prețurile utilajelor dacă acestea sunt achiziționate prin fonduri europene, i-a sesizat moderatorul emisiunii Viața Satului, oficialului de la MADR.

    Alexandru Potor  a replicat că nu este străin de situație și încurajează fermierii să ”taxeze” astfel de practici care sunt incorecte față de producătorii agricoli dar și de interesele țării noastre. ”Din păcate, aceasta este o practică total incorectă în primul rând față de fermieri pentru că susținerea prin fonduri europene a fost gândită tocmai pentru a da un impuls financiar celui care vrea să facă investiția nu să ajungă banii în alte părți, dincolo de prețul real al utilajului. (..) Eu chiar încurajez fermierii care atunci când primesc astfel de întrebări (dacă vor să achiziționeze utilajul prin fonduri europene sau cu banii jos – n.r) să spună că este o practică incorectă față de ei, față de România și până la urmă față de statutul celor care pun astfel de întrebări. Aici văd o lipsă totală de seriozitate. Nu este corect să se impună alt preț pentru utilajele finanțate cu bani europeni”, a atenționat secretarul de stat din MADR.

    În urma publicării articolului privind plățile efectuate de către AFIR pentru anul 2017 mai mulți fermieri ne-au sesizat că acești bani au fost virați către fermierii care au contractat anul acesta fondurile și nu pentru proiectele depuse în vara acestui an. Potrivit unui mesaj primit la redacție, proiectele din luna iunie 2017 încă nu au fost evaluate și nici nu sunt publicate rapoarte de selecție pe site-ul agenției de plăți. Deci, mai spune textul recepționat de la producătorii agricoli, plățile sunt făcute pe proiectele din anul trecut unde contractele s-au semnat în 2017.

    Pentru o informare cât  corectă a fermierilor, Agrointeligența-www.agrointel.ro a clarificat situația cu ajutorul secretarului de stat, Alexandru Potor, cel care a și dat vestea bună fermierilor. Iată ce ne-a declarat în exclusivitate oficialulul de la Ministerul Agriculturii. ”AFIR a încheiat contracte în anul 2017 aferente sesiunilor din 2016 și 2017. Am reverificat cu colegii de la DAF – Direcția Active Fizice și mi-au reconfirmat faptul că s-au făcut plăți pentru pentru ambele tipuri de contracte. AFIR face plăți cu maximă urgență pentru absolut toate cererile de plată sosite din partea fermierilor. Estimăm că în tragerea din a două parte a lunii septembrie să avem un volum și mai mare de plăți pentru contractele semnate în 2017, indiferent daca fac obiectul sesiunii din 2016 sau celei din 2017. Dacă fermierii aduc repede cererile de plată nu ne dorim decât să le plătim cât mai repede”, a explicat Alexandru Potor.

    Mai mult, informația ne-a fost confirmată și de șeful AFIR, Adrian Chesnoiu, care a declarat în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro  că au început plățile și pentru contractele depuse în 2017, în special pentru proiectele care prevăd achiziții de utilaje. ”Am început să plătim și contracte depuse în sesiunea 2017, în special cele cu achiziții de utilaje. Cele (proiectele n.r) din 2016 au fost contractate tot în 2017 fiindca noi am tras tare să scoatem rapoartele de selecție, și apoi am lansat noile sesiuni pe 2017!”, a adus lămuriri directorul general al AFIR.


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!