• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • REGULI DE AUR pentru PLANTAREA POMILOR FRUCTIFERI: cum alegem SOIUL ȘI POLENIZATORII POTRIVIȚI!

    Roxana Dobre -

    Când vine vorba despre plantarea pomilor fructiferi nu doar amplasarea sau lucrările corecte sunt importante, ci și alegerea unui soi potrivit pentru zona geografică în care ne aflăm. Fie că ne referim la o grădină de tip familial sau de o investiție de mare amploare, este necesar să ne informăm temeinic în prealabil cu privire la soiurile rezistente și care se pretează în zona noastră. Agrointeligența-www.agrointel.ro a vorbit cu un specialist în domeniu, ing. Marius Roman, proprietar de pepinieră din Afumați.

    ”Noi înmulțim toate speciile pomicole, dar recomandăm în special pentru zona de sud a țării speciile termofile: cais, piersic, nectarin și celelalte sâmburoase: cireș, vișin, prun. Bineînțeles în momentul în care discutăm de grădini familiale, adică acolo unde se plantează pentru consum propriu se pot pune și specii din clasa sămânțoaselor: măr, păr, gutui, dar trebuie ales un sortiment care în primul rând să prezinte o rezistență genetică la bolile specifice, spre exemplu la măr la rapăn și la făinare. Aici am recomanda soiuri cum ar fi: Romus3, Pionier, Florina, Generos, Surprise, Liberty, toate cele pe care le-am enumerat sunt soiuri rezistente genetic la rapăn și făinare sau cu o rezistență destul de ridicată dacă nu au imunitate totală. Dar în mare parte, tot ce am spus mai puțin soiul Generos care nu este imun, dar are o rezistență destul de ridicată la rapăn și la făinare. Bineînțeles ar trebui gândit un spectru destul de larg, de aceea am enumerat și mai multe soiuri care să se matureze eșalonat, astfel eșalonând fructe o perioadă cât mai îndelungată să fie consumate în stare proaspătă”, a explicat specialistul în exclusivitate pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro. 

    Acesta a mai subliniat că atât soiurile mai timpurii de vară, dar și cele cu maturare spre sfârșitul verii, în toamnă sau chiar cu păstrare peste iarnă pot fi consumate tot timpul anului. ”Aici am vorbit de partea de plantații familiale, acolo unde discutăm de plantații comerciale, v-am spus pentru partea de sud recomandăm sâmburoase, în special specii termofile și aici sigur înmulțim o gamă foarte variată de soiuri în cadrul fiecărei specii. Spre exemplu la specia cais, înmulțim aproximativ 25 de soiuri de cais care au epoci de coacere diferite, adică se maturează de la soiuri extratimpurii cu maturare undeva în prima decadă a lunii iunie, aici amintim spre exemplu soiurile Rareș, Carmela, Viorica, Pincot. După aceea avem soiuri care se succed și se maturează spre sfârșitul lunii iunie-iulie sau o parte din soiuri care se maturează chiar undeva în august, de la 1 august ce se prelungesc până la 10-15 august. Din soiurile cu maturare târzie, ca să dau așa o extremă, înmulțim soiurile Umberto, Sirena, Sulina, Comandor, Favorit, Litoral și altele. Bineînțeles că între cele 2 extreme avem soiuri cu maturare de mijloc spre exemplu soiul Dacia, un soi foarte valoros care se maturează undeva în prima decadă a lunii iulie. La fel același lucru pot spune și despre specia Piersic la care înmulțim tot în jur de 25 de soiuri de la soiuri extratimpurii cu maturare către sfârșitul lunii iulie, aici amintim soiul SpringGold, soiul Alexia, până la soiuri cu maturare foarte târzie, spre exemplu soiul Superbă de toamnă, cu maturare undeva în jurul datei de 15 septembrie sau după 15 septembrie, depinde de zona unde pomii sunt cultivați. Pe lângă extremele acestea amintim soiuri foarte valoroase: Amalia, Cardinal, Congres, Splendid, Flacăra și alte câteva soiuri mai nou introduse în cultură: Gladis și altele”, a mai dezvăluit pomicultorul pentru cititorii  Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    La piersic, soiurile cu pulbă albă au câștigat mult teren

    De-a lungul timpului consumatorii și-au schimbat preferințele iar pomicultorii trebuie să se plieze pe ce se cere în piață. Astfel, spre exemplu la specia piersic în ultima vreme o cerință foarte mare a fost pentru soiurile cu pulpă albă.

    ”În plus la categoria piersic, înmulțim atât soiuri cu pulpă galbenă cât și soiuri cu pulpă albă sigur că în ultima perioadă, o spunem din experiență, pentru că pe lângă această pepinieră unde înmulțim și comercializăm material pentru sectorul pomicol, avem și ceva plantații pomicole, aproape 17 hectare, o plantație pilot înființată pe la Drajna unde cultivăm și testăm în același timp ca să spun așa, diferite soiuri din toată specia și în ultima perioadă pot spune că sunt la specia persic foarte căutate soiurile cu pulpă albă și aici din aceste soiuri amintim: Alexia, Amalia, Congres, Spledid, Superba de toamnă, Gladis, deci o gamă foarte variată cu epoci de coacere diferită”, a mai spus ing. Marius Roman.

    Mare atenție! În orice livadă, polenizatorii trebuie respectați cu sfințenie

    În special în livezile de familie se face o mare greșeală la alegerea soiurilor de pomi: nu se cunosc speciile care au nevoie și de un polenizator pentru a fructifica. Astfel, chiar dacă respectăm ”la virgulă” regulile de plantare, tăierile sau fertilizarea nu înțelegem de ce totuși nu obținem fructe. ”Sigur este bine de luat în calcul pentru persoanele care înființează plantații comerciale se ține cont în alegerea sortimentului astfel încât să se asigure și o bună polenizare acolo unde este cazul spre exemplu foarte important la speciile cireș, prun, măr, unde o mare parte din soiuri sunt androsterile, nu se polenizează cu polen propriu și au nevoie de polenizator, de soiuri care au polenul fertil și sunt și asigură o bună polenizare pentru celelalte soiuri din cadrul aceleeași specii la care nu se poate asigura polenizarea cu polen propriu”, a mai oferit sfaturi specialistul în pomicultură.

    Foarte important este să alegem sortimentul astfel încât perioada de înflorire a soiurilor de bază și a polenizatorului să se suprapună. ”Nu este de ajuns să avem un soi cu polen fertil, dacă nu se suprapune cu perioada de înflorire a celuilalt soi la care polenul nu e fertil. Aș aminti la specia cireș, un soi foarte bun polenizator ar fi soiul Stela, la fel un soi polenizator, soiul Silvia, a mai spus ing. Marius Roman.

    În ceea ce privește spre exemplu specia pruni, indicat ca și polenizatori sunt soiurile Anna Spath și soiul Silvia. ”Aici este coincidență de nume, nu are nici o legătură prunul Silvia cu cireșul Silvia. Fiecare specie se polenizează în cadrul speciei, adică nu polenizează un cireș un măr sau un prun. La păr este foarte important, soiul Williams este un foarte bun polenizator pentru marea majoritatea a soiurilor de păr, mai puțin nu se polenizează între ele Williams-ul roșu cu cel galben, adică nu sunt compatibile. Spre exemplu la soiurile de măr, un foarte bun polenizator este Idared combinat cu Florina se realizează o bună polenizare. Acum trebuie ținut cont și de perioada lor de maturare  pentru că Idared și Florina sunt soiuri tardive cu păstrare peste iarnă, deci și înflorirea este întârziată față de soiurile extra timpurii”, a mai împărtășit pomicultorul din secretele sale.

    Regulă de bază: plantați minim 3 soiuri din aceeași specie

    Specialistul mai spune că este indicat ca la aceste speciile cireș, vișin, prun, măr, păr să avem o gamă cât mai variată de soiuri în plantație, adică să avem un număr de minim 3 soiuri. ”Raportul între ele nu este neapărat să fie egal, poate să fie un soi de bază 80% din numărul total de pomi, iar celalte 2 să fie doar 10% și 10%.  Este foarte bine de știut că acești polenizatori, trebuie oamenii să înțeleagă că sunt tot la fel soiuri valoroase și produc fructe de bună calitate. Nu vorbim de polenizator ca un pom pe care îl pun și nu rodește și îmi face fructe de o calitate slabă, îndoielnică. Îi denumim polenizatori pentru că pe lângă faptul că fructifică și au un polen foarte util și fructifică fără să aibă neapărat nevoie de polenizator, prezintă acest polen fertil, care să ajute pe sine însăși dar și plante din aceeași specie care nu se pot poleniza cu polen propriu”, a mai recomandat specialistul.

    Ing. Marius Roman are o pepinieră situată în județul Ialomița, la 20 de kilometri de localitatea Urziceni, mai precis în localitatea Valea Măcrișului, iar punctul de desfacere îl are lângă București, în Afumați județul Ilfov. ”Toată lumea ne știe de pepiniera de la Afumați. Mai nou noi aveam un PFA cu ceva timp în urmă și în urmă cu 2 ani am creat acest brand: Pepinierele Roman, toată lumea știa de PFA Roman și a trebuit să păstrăm numele. Avem acest punct de desfacere lângă București pentru că celor mai mulți le e lejer să vină, cu toți au drum la București și cum se spune: Toate drumurile duc la Roman! În cazul nostru la București. Am început timid în 1999 când eu am terminat facultatea și m-am angajat în cadrul Stațiunii pomicole în 1998 mai exact. În 1999 după ce am cunoscut aceste taine ale pepinierei și am îndrăgit această meserie, am început să altoiesc și eu în gospodărie câteva sute de bucăți, mai mult pentru prieteni și cunoștințe. Văzând că este o cerere foarte mare am început să înmulțim de ordinul miilor, asta însemnând undeva prin 2001-2002. Pe parcurs, cererea fiind tot mai mare și oamenii fiind mulțumiți de produsele pe care noi le făceam, ușor, ușor de prin 2006 am început să înmulțim cantități tot mai mari adică 20-30.000, iar în ultimii ani depășim 100.000 de pomi anual”, ne-a mai spus pomicultorul.


    Te-ar mai putea interesa

    Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!