• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mesajul Organizației Națiunilor Unite: Mâncați insecte!

    agrointeligenta.ro -

    Oricât ar părea de ciudat, insectele ar putea fi soluţia salvatoare care poate face omenirea să contracareze foametea existentă la nivel mondial şi în acelaşi timp să lupte împotriva obezităţii, informează reuters.it.

    Potrivit unui raport publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite, consumul de insecte nutritive este mult mai benefic pentru sănătate decât ne-am putea aştepta. De altfel, insectele sunt prezente deja în dieta a 80 la sută dintre oameni şi oferă aceeaşi valoare nutriţională ca o bucată de carne, fiind o sursă optimă de proteine. În plus, creşterea insectelor e mai ieftină şi nici nu poluează, cum se întâmplă în cazul creşterii vitelor, de exemplu.

    O treime din populația lumii consumă gângănii

    „Principalul mesaj este: consumaţi insecte!“, a spus Eva Mueller, director în cadrul FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură). „Insectele sunt abundente şi sunt o sursă preţioasă de proteine şi minerale. Două miliarde de persoane, adică o treime din populaţia planetei, consumă deja insecte pentru că sunt delicioase şi nutritive“, a mai spus Mueller. Peste 1.900 de specii de insecte sunt consumate în jurul lumii, mai ales în Africa şi Asia, dar oamenii din Occident resping, de regulă, ideea de a consuma lăcuste, termite şi alte gustări similare.

    insecte la piata

    Autorii unui studiu elaborat de Departamentul Forestier din cadrul FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură) afirmă că numeroase insecte conţin aceeaşi cantitate de proteine şi de minerale ce se găseşte în carne. De asemenea, insectele conţin grăsimile sănătoase recomandate de doctori în cadrul unei diete echilibrate.

    Eva Mueller, director în cadrul FAO, afirmă că mai multe restaurante din Europa au început să ofere publicului feluri de mâncare ce conţin insecte, prezentându-le drept delicatese exotice.

    Restaurantul danez Noma, spre exemplu, ce a fost decernat timp de trei ani la rând cu titlul „cel mai bun restaurant din lume“, este renumit pentru faptul că printre ingredientele folosite se numără furnicile şi greierii fermentaţi.

    Pe lângă ajutorul pe care îl vor da în lupta costisitoare împotriva obezităţii, despre care OMS estimează că s-a dublat ca număr de cazuri din 1980, afectând astăzi 500 de milioane de persoane, „crescătoriile de insecte“ vor necesita o suprafaţă mai mică decât şeptelul tradiţional şi vor produce mai puţine gaze cu efect de seră.

    Carnea de vită are un conţinut de fier de 6 miligrame la 100 de grame, iar lăcustele conţin între 8 şi 20 de miligrame la 100 de grame. De asemenea, insectele necesită doar două kilograme de hrană pentru a produce un kilogram de „carne de insectă“, pe când în cazul vitei este nevoie de opt kilograme de hrană pentru a produce un kilogram de carne.

    De asemenea, „crescătoriile de insecte“ vor oferi oportunităţi de afaceri şi de export oamenilor săraci din ţările aflate în curs de dezvoltare, mai ales femeilor, ce sunt, de obicei, responsabile de colectarea de insecte în comunităţile rurale.

    Concluzia raportului este clară: „Istoria ne-a arătat că obiceiurile alimentare se pot schimba rapid, mai ales într-o lume globalizată. Nu toată lumea este pregătită să consume o insectă. Probabil va mai dura ceva. Dar unii oameni deja o fac.”

    Sursa: Gazeta de Sud


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA