• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE EXCELENTĂ! Ce se întâmplă cu PROCENTUL DE ÎNVERZIRE pentru SUBVENȚIA APIA ÎN 2018!

    agrointeligenta.ro

    Veste excelentă pentru fermierii care încasează subvenții prin Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA)! O plată importantă pentru producătorii agricoli, schema de înverzirea, nu suferă modificări în Campania 2018 așa cum se credea. Concret este vorba despre procentul pentru Zonele de Interes Ecologic (ZIE) care trebuia să crească de la 5 % cât este în prezent până la 7 %. 

    Ovidiu Săvâşcă, director executiv APIA Mureş, a dat vestea bună fermierilor. “Un element de noutate, probabil ştiţi că încă din 2015 s-a vehiculat creşterea procentului de înverzire, acel 5 %, era discuţia încă şi anul trecut să crească la 7 %. Din fericire spun eu, a rămas şi pentru 2018, la acel procent de 5 %. Cred că cu toţii vă faceţi calculul ca să îndepliniţi acel procent de 5 % şi, dat fiind faptul că înverzirea înseamnă aproape jumătate din plata directă pe suprafaţă, reamintesc pe scurt 97 de euro SAPS, 57 de euro înverzirea, cu cât nu ajungeţi la procentul minim se reduce din plata totală pe schema de înverzire şi e păcat să nu accesaţi toţi banii”, a mai punctat Ovidiu Săvâșcă, potrivit www.zi-de-zi.ro.

    De menționat că fermierii care practică agricultură ecologică nu sunt condiționați cu nimic la plata pentru înverzire iar cei care au întreaga exploatație ocupată cu culturi permanente (vii, livezi) beneficiază implicit de plata  pentru înverzire. Cei care au sub 10 hectare nu au obligații privind diversificarea culturilor iar cei care au sub 15 hectare nu au obligații privind  respectarea ZIE. Dar restul agricultorilor trebuie să respecte 3 practici agricole. Este vorba de la diversificarea culturilor, menținerea suprafețelor de pajiști permanente și protejarea zonelor de interes ecologic (ZIE).

    Zone de interes ecologic – nu trebuie respectate de fermierii care au sub 15 hectare

    Fermierii ale căror exploatații sunt mai mari de 15 ha trebuie să se asigure că minimum 5% din terenul arabil declarat include una sau mai multe dintre zonele de interes ecologic. Vorbim aici de: terase, elemente de peisaj cum sunt garduri vii sau fâșii împădurite, arbori izolați, arbori în grup sau pâlcuri arbustive din zona de câmpie sau arbori în aliniament, iazuri, rigole.

    Tot în categoria zonelor de interes ecologic intră şi zonele tampon situate pe marginea apelor curgătoare sau stătătoare, zonele cu specii forestiere cu ciclu scurt de producție, terenuri agricole împădurite, zone cu strat vegetal.

    Ce pot face fermierii dacă aceste zone mai sus menționate nu există pe terenurile lor? Aceștia pot înființa culturi pe 5 la sută din suprafața totală, fixatoare de azot cum sunt cele de soia, lucernă, mazăre, fasole.

    ”În cazul în care aceste zone de interes ecologic nu sunt situate pe terenul arabil al exploatației  sau adiacente terenului arabil al exploatației declarat de fermier și nici nu pot fi identificate din cauza inexistenței practic a acestora în cadrul exploatației, fermierul are posibilitatea înființării de culturi pentru strat vegetal, a se vedea anexa 9  la Ordinul 619/2015- forma curentă–Lista amestecurilor de specii de pentru strat vegetal (culturi verzi) sau  de culturi fixatoare de azot anexa 10 a Ordinului , ambele participând la calculul proporției ZIE cât și la calculul diversificării culturilor”, ne-a mai declarat directorul APIA Mureș.

    Excepţii de la obligația de a declara minim 5% din terenul arabil ca zone de interes ecologic se aplică exploatațiilor:

    -În cazul cărora peste 75 % din terenul arabil este utilizat pentru producţia de iarbă sau alte furaje erbacee, este teren lăsat în pârloagă, este cultivat cu culturi de leguminoase sau face obiectul unei combinaţii între aceste utilizări, cu condiţia ca suprafaţa arabilă care nu face obiectul acestor utilizări să nu fie mai mare de 30 de hectare.

    -În cazul cărora peste 75 % din suprafaţa agricolă eligibilă este păşune permanentă, este utilizată pentru producţia de iarbă sau alte furaje erbacee sau este cultivată cu culturi aflate sub apă (orez) fie o mare parte a anului, fie o mare parte a ciclului de cultură, sau face obiectul unei combinaţii între aceste utilizări, cu condiţia ca suprafaţa arabilă care nu face obiectul acestor utilizări să nu fie mai mare de 30 de hectare.

    Fermierii care exploatează suprafeţe de teren arabil mai mici de 15 ha trebuie să declare zone de interes ecologic (terase, zone tampon şi elemente de peisaj) amplasate pe terenul exploataţiei.

    Citiți și:

    Înverzirea, plata ce i-a încurcat pe fermieri! Cine se încadrează pentru a încasa cei 59,1277 de euro/ha?

    Te-ar mai putea interesa

    Anexele gospodărești care nu au nevoie de autorizație de construcție! Legea s-a publicat în Monitorul Oficial Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness Vaci atacate de urs chiar într-o anexă gospodărească. Animalul nu a fost găsit Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Dan Corbuț: „Este cel mai secetos an de când fac agricultură. La porumb vor fi zone unde nu se va recolta nimic”

    Ultimele știri

    Mazărea de la Marea Neagră, în blocaj logistic: recolta e bună, dar exporturile sunt aproape înghețate După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mohammad Murad cere o „Celulă de Criză” pentru economia României: „În 15 zile să avem măsuri concrete” Un fermier care a tratat culturile la recomandările AI a pierdut producția de pe 10 hectare Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist