• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VIN PLOILE! JUDEȚELE unde vor cădea până la 35 de LITRI PE METRUL PĂTRAT!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Meteorologii anunță ploi moderate cantitativ și manifestări de instabilitate atmosferică. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 12 martie, o informare meteorologică valabilă în intervalul 12 martie, ora 16.00 – 14 martie, ora 8.00.

    În intervalul menționat temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale. Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) și în noaptea de luni spre marți (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă.

    Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat, mai ales în județele din Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, 30…35 l/mp.

    Limite satisfăcătoare pentru umiditatea din sol

    Rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în majoritatea zonelor de cultură. Izolat în nordul și nord-estul Moldovei se vor înregistra deficite moderate de umiditate în sol.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    La culturile de câmp, pe fondul temperaturilor din aer şi sol mai ridicate decât în mod obişnuit, va fi posibilă reluarea treptată a proceselor de creştere şi dezvoltare, îndeosebi în zonele de câmpie. De asemenea, în depresiunile din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei se va menţine starea de repaus biologic. Pe ansamblu, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi în general medie şi bună, respectiv medie şi slabă în culturile întârziate fenologic.

    Orzul şi grâul de toamnă semănate în perioada optimă vor parcurge înfrunzirea şi înfrăţirea (50-100%), iar la culturile tardive vor predomina răsărirea şi apariţia frunzei a treia (20-100%). Cultura de rapiţă din Dobrogea, Transilvania, Muntenia şi Moldova va înregistra dezvoltarea aparatului foliar, starea de vegetaţie a plantelor fiind medie şi slabă. În toate plantaţiile pomicole şi viticole se va semnala repausul vegetativ. Izolat, pe terenurile cu expoziţie sudică, la speciile timpurii de sâmburoase va fi posibilă declanşarea fazei de umflare a mugurilor de rod.

    Lucrările agricole de sezon (fertilizări, pregătirea patului germinativ, lucrări de întreţinere în plantaţiile pomi-viticole) vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitații.

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual