• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FONDURI PNDR: Schimbări la PUNCTAJELE PROIECTELOR. Ce fermieri SUNT AVANTAJAȚI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Modificări importante la punctajele de evaluarea proiectele depuse pentru accesarea fondurilor europene din agricultură. La ultima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2014-2020, ședința a fost condusă de ministrul agriculturii Petre Daea, luându-se decizii importante ce vor avea impact mare în sistemul de depunere și de eligibilitate pentru finanțările europene nerambursabile din sectorul agricol.

    Modificările importante pentru fermierii care cer bani europeni prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) au fost explicate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro de către directorul general al agenției, Adrian-Ionuț Chesnoiu. Acesta vine cu o veste bună agricultorilor care vor să depună în acest an proiecte pentru exploatațiile agricole. Punctajele de selecție aplicabile submăsurilor de investiții au fost modificate astfel cât mai mulți fermieri să aibă acces la banii europeni!

    Adrian-Ionuț Chesnoiu – AFIR

    Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, a dezvăluit pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro care sunt modificările aduse punctajelor de selecție. ”Avem în primul rând la cooperative care primesc un punct în plus față de OIPA. La studii am introdus între cele liceale și superioare și categoria celor de lungă durată dar fără licență unde dăm 9 puncte. Și am diferențiat reproducția față de lanțul integrat, adică le-am dat posibilitatea și celor care fac reproducție să realizeze același punctaj ca cei din lanțul integrat”, a explicat șeful AFIR pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Reamintim că în cadrul întâlnirii a fost prezentat și calendarul sesiunilor de depunere și alocările propuse pentru submăsurile PNDR ce urmează a fi lansate în perioada următoare. Astfel, luna iulie va fi una ”de foc” a fondurilor europene deoarece atunci sunt anunțate să se lanseză sesiunile pentru cele mai importante submăsuri din cadrul PNDR, inclusiv cele destinate tinerilor, fermelor mici și investițiilor în modernizarea exploatațiilor agricole.

    Iată care este calendarul estimativ pentru sum-măsurile PNDR 2020

    O veste proastă a fost primită de tinerii fermieri care așteptau Submăsura 6.1 destinată proiectelor pentru instalarea tinerilor fermierilor care a primit în Campania 2018 o sumă extrem de mică, comparativ cu anii trecuți. Astfel suma alocată este  de 11 milioane de euro, inclusiv pentru zona ITI Delta Dunării.

    ”Pentru instalarea tinerilor fermieri sunt ultimii bani disponibili din întreaga măsură până în 2021. S-au consumat banii alocați acestei submăsuri”, a explicat pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, directorul general al AFIR Adrian Chesnoiu. Acesta ne-a precizat că sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri va fi lansată în luna iulie dar nu a putut înainta o dată clară pe care fermierii să o rețină pentru demararea depunerii proiectelor.

    Reamintim că Submăsura 6.1 este destinată producătorilor agricoli cu vârsta de până la 41 de ani la momentul depunerii cererii de finanțare care sunt eligibili pentru a accesa până la 50.000 de euro, sumă integral nerambursabilă. 

    În anul 2017 suma alocată de AFIR pentru această submăsură a fost de 170 de milioane de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Soții Acatrinei s-au întors acasă din Irlanda pentru a-și împlini visul: o fabrică de bere artizanală! Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig