• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Supremația Transavia pe piața cărnii de pasăre e amenințată: ”Coco Rico”, la un pas să preia Avicola Călărași

    agrointeligenta.ro -

    Unul dintre principalii producători de carne de pasăre din ţara noastră, Avicola Buzău va prelua un alt jucător important din aceeaşi industrie, respectiv Avicola Călăraşi, spun surse din piaţăm citate de bursa.ro. Potrivit acestora, compania buzoiană a depus o cerere la Consiliul Concurenţei pentru a aviza această tranzacţie.

    În prezent, principalele companii care activează pe piaţa cărnii de pasăre de la noi sunt Agricola Bacău, Avicola Călăraşi, Grupul Agroli şi Transavia Alba Iulia. În cazul în care preluarea va avea loc şi va avea avizul Consiliului Concurenţei, atunci cota de piaţă a noii entităţi formate va creşte considerabil, având şanse să se apropie de liderul de piaţă, Transavia Alba Iulia.

    Avicola Călăraşi, al cărei acţionar majoritar este compania Nutricom SA Olteniţa (aproximativ 97%), a încheiat anul 2012 cu o pierdere de peste 9 milioane de lei. Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, cifra de afaceri a companiei, deţinută de libanezul Daher Hanna, a fost de aproximativ 103 milioane de lei anul trecut. De altfel, anul 2009 a fost ultimul an în care compania a realizat profit, ultimii trei ani fiscali fiind încheiaţi în pierdere.

    Avicola Buzău, al cărei acţionar majoritar (66,8477%) este firma SC Aaylex Trading SRL Bucureşti, a încheiat anul 2012 cu un profit net în valoare de 1,68 milioane de lei, în scădere uşoară faţă de câştigul obţinut în anul precedent, de 1,82 milioane de lei. Raportul companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB) arată că producătorul a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 116,2 milioane de lei, în creştere cu 21,8 milioane de lei faţă de 2011.

    investitii8Avicola Buzău – cel mai mare exportator 

    Înfiinţată în 1982, compania produce carne de pasăre sub mărcile „Coco Rico” şi „Piu Gusto”, fiind principalul exportator de carne de pasăre din România. În ţara noastră, grupul Aaylex distribuie produsele Coco Rico atât prin magazinele proprii, cât şi în marile lanţuri de magazine. Pe lângă producţia de carne, compania mai deţine şi o fabrică de nutreţuri concentrate, o staţie de incubaţie cu capacitate de 8,4 milioane ouă/an şi o fermă de reproducţie cu o capacitate de 10 milioane ouă/an. Cele cinci ferme au o capacitate totală de aproximativ 7 milioane pui vii/an. Investiţiile din ultimii ani în abatorul companiei clasează unitatea printre primele 10 abatoare din Uniunea Europeană.


    Te-ar mai putea interesa

    Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi

    Ultimele știri

    ADAMA – alertă la culturile de cereale păioase: boli detectate de stațiile meteo, tratament urgent Hibridul de porumb Jumbo 48 de la Rodbun, potrivit pentru siloz și boabe Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție