Comerţ alimentar

Fermele de porci, în impas: Prețurile oferite de abatoare au scăzut cu 25%. Kilogramul de porc în viu s-a prăbușit la 5,4 – 5,5 lei

Crescătorii de porci din România se confruntă cu o perioadă neagră. Abatoarele le impun prețuri tot mai mici, cu până la 25% față de anul trecut, astfel că prețul unui kilogram de porc în viu a ajuns să fie de 5,4-5,5 lei. Se pare că această situație este cu atât mai gravă cu cât și cererea de carne de porc pe piața autohtonă a scăzut, însă prețurile la raft sunt la același nivel, indiferent de costul cu care ea pleacă din ferme.

Începând din luna iulie 2014, prețul oferit de abatoare pentru porcii vii a scăzut constant, ajungând la 5,4 — 5,5 lei/kg viu în ultima săptămână, față de 7,0 — 7,2 lei/kg viu în anul 2013. ”De la instalarea embargoului Rusiei la importul de carne de porc din UE, din februarie 2014, s-au creat mari cantități disponibile la furnizorii tradiționali ai pieței rusești. Din evidențele UE rezultă că, în primele șase luni, au fost exportate către Rusia numai 54.000 tone carne de porc față de 350.000 de tone anul trecut. Cele mai afectate țări sunt Germania, Polonia, Olanda, Belgia și Ungaria. Ca urmare, în România au fost livrate în primul semestru al anului 2014 cu 13.000 de tone de carne de porc mai mult, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar estimările sunt că aceste cantități vor crește”, se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi de Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) și Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).

Potrivit sursei citate, fermierii din România sunt concurați puternic de cantități mari de carne de porc disponibile în țările UE la prețuri foarte scăzute. Deși se importă carne de porc la prețuri foarte scăzute și prețul pentru porcii vii a fost în scădere permanentă, nu se constată și o scădere a prețului la consumator.

20.000 de locuri de muncă, în pericol

“Având în vedere structura fermierilor din România, lipsa capitalului și a rezervelor financiare, costul mare al finanțării, solicităm MADR sa analizeze urgent situația sectorului de creșterea porcilor și sa elaboreze urgent scheme de sprijin financiar pentru perioada octombrie 2014 — aprilie 2015”, subliniază reprezentații sectorului cărnii de porc. Aceștia consideră că schemele de sprijin financiar vor proteja nu numai fermele realizate prin investiții din fonduri proprii sau fonduri europene, ci vor proteja circa 5.000 locuri de muncă existente în sector, precum și cele circa 20.000 de locuri de muncă dependente din industria orizontală.

Fermierii pierd 42 lei pentru fiecare porc vândut

“Sunt fermieri tineri care au fost încurajați să înceapă afaceri în zootehnie și acum sunt în prag de faliment. Sprijinul acordat fermierilor pentru 6 luni va proteja și bugetul național de influențele negative ce vor rezulta din reducerea veniturilor provenite din impozite, taxe, TVA, din creșterea numărului de șomeri și dezechilibrul balanței comerciale. Din estimările noastre, la începutul lunii octombrie pierderea medie înregistrată era de 42,00 lei/cap de porc, echivalent a 9,4 euro/cap de porc. Schema de sprijin financiar ar trebui să ajute fermierii să suporte pierderea de 92,4 milioane lei estimată pe șase luni pentru producția circa 2,2 milioane de porci”, au mai arătat reprezentanții sectorului.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, citate de Agerpres, efectivele de porcine se situau la 1 mai 2014 la 4,518 milioane capete, în scădere cu 0,2% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, efectivele matcă au scăzut cu 3,1%, de la 354.531 capete la 342.610 capete.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


1 comentariu

Scrie un comentariu