• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Schemă de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor. Cererile se depun până pe 15 ianuarie

    agrointeligenta.ro -

    Guvernul României a adoptat, în ședința de ieri, proiectul de Hotărâre a Guvernului privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, inițiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Conform prevederilor art.27 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei, ajutorul de stat acoperă parțial sau integral costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

    Astfel, se instituie o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului sau a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui, conform prevederilor art.27 alin.(1) lit.a) şi lit.b) din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei.

    Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, aşa cum sunt definite la art.2 lit. b) şi c) din proiect, respectiv, întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei.

    Solicitanţii ajutorului de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile menționate anterior, persoane juridice acreditate de către ANARZ, pentru întocmirea și menținerea registrelor genealogice ale raselor de animale și/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale.
    Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor menționate este:
    a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrelor genealogice;
    b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

    Cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitanți, avizate de către ANARZ, se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.

    Prin excepție, pentru anul 2015, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutoarelor de stat completate de către solicitanți, avizate de către ANARZ, se depun până în data de 15 ianuarie 2015.

    Valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, pentru cheltuielile eligibile pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic, este de maxim:
    a) 30 lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;
    b) 10 lei pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine şi porcine.

    Valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal/an, pentru cheltuielile eligibile pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului este de maxim:
    a) 80 lei, în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, şi 20 lei, în cazul controlului producţiei de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;
    b) 15 lei, în cazul controlului performanţelor producţiei de lapte, 5 lei, în cazul producţiei de carne, 3 lei, în cazul producţiilor de lână, pentru rasele cu lână fină, şi 4 lei, în cazul producţiei de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine;
    c) 10 lei, în cazul controlului performanţelor de producţie la rasele de animale din specia porcine.

    Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2015-2020 este de 881.100.000 lei, din care 267.000.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, respectiv 614.100.000 lei pentru speciile ovine și caprine.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Când se plantează roșiile în grădină – calendar Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Se schimbă vremea! Șefa ANM a anunțat de când vin ploile

    Ultimele știri

    John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții