Cele mai productive rase de găini ouătoare
agrointeligenta.ro -Creșterea găinilor ouătoare a luat amploare în România, odată cu manifestarea dorinței consumatorilor de a cumpăra și de a se hrăni cu ouă care nu provin de la găini ”stresate”, adică crescute în baterii și exploatate în sistem superintensiv.
Creșterea găinușelor a devenit un hobby pentru mulți care doresc să se hrănească sănătos și au un spațiu într-o curte la țară. Astfel a luat naștere multe microferme care sunt specializate pe creșterea și întreținerea în sistem extensiv a găinilor specializate pe producția de ouă.
Pentru cei care încă nu au început această activitatea, dar și pentru cei care se ocupă de creșterea găinilor de ouă, Agrointeligența vă prezintă top 10 cele mai productive rase de găini ouătoare.
1. Rasa de găini Australorp, campioană la ouat- 364 de ouă în 365 zile
Această rasă originară din Australia, a fost obținută în anul 1920, având rădăcini adânci în rasa Orpington. Numele acestei rase a fost dat de denumirea organizației de unde provine rasa Orpington “Austral Orpington Club”.
Este o rasă de găini specializată în producția de ouă, fiind considerată o veritabilă campioană, obținându-se de la ea, 364 de ouă în 365 zile. Rasa Australorp se găsește pe piață în trei varietăți de culori: albastră, albă și neagră.
Chiar dacă găina Australorp este mai mică decât Oprington, totuși are carne pe ea. Penajul negru are reflexe verzui, fiind completat de ochii negri. Exemplare albe de găină Australorp sunt destul de des întâlnite. Picioarele negre au 4 degete. Cocoșul ajunge la o greutate aproximativă de 4,5 kilograme, iar o găină cântărește aproximativ 3,5 kilograme.
Găinile din rasa Australorp sunt foarte active, având un ritm de creștere rapid, începând ouatul de la vârsta de 5 luni. Este o rasă de găini ouătoare care se pretează la creșterea în adapost închis, însă dă randament foarte bun dacă poate să se plimbe nestingherită prin curte. Nu este o bună zburătoare, ceea ce face posibilă creșterea ei în spațiu deschis, neavând nevoie de adăpost la înălțime. Găinile din această rasă sunt destul de rezistente, trecând cu ușurință peste iernile geroase de la noi, fară a le fi afectat ritmul de ouat.
Pe piață prețul unei găini mature pleacă de la 100 lei, în timp ce prețul puilor din rasa Australorp placă de la 20 lei și poate ajunge până la 30 lei.
2. Rasa Lohmann Brown Classic- 300-330 ouă/an
Este cea mai răspândită rasă de găini ouătoare din lume, fiind întâlnită în aproape toate zonele lumii.
Rasa Lohmann este o rasă de statură mică, având o greutate corporală ce nu depășește 2 kilograme. Produce anual, în medie 313 ouă, cu un consum de furaje redus, de doar 110 grame pe zi.
Este o rasă foarte răspândită la noi în țară, fiind întâlnită atât în fermele specializate de creștere a găinilor ouătoare, cât și în gospodăriile populației.
3. Rasa de găini Araucana produce cele mai sănătoase ouă
Această rasă este originară din America de Sud, și a fost numită astfel după indienii Aracua din Chile. Rasa Araucana a apărut ca o hibridare între câteva găini și niște păsări sălbatice de la care au moștenit caracterul ce le conferă titul de cele mai sănătoase ouă și titlul de ouă verzi.
Coloritul cojii oului este de o nuanță verde-albăstrui, fiiind astfel numite și ouă de Paști.
Majoritatea exemplarelor adulte, indiferent de sex, au crescute câte un smoc de pene în părțile laterale ale ciocului , în dreptul urechilor. Datorită originii sale și-au păstrat coloritul picioarelor de la păsările salbatice din Insulele Polineziene din care provin, acestea fiind ușor verzui, verde sau negru. Au coada scurtă și teșită, practic sunt lipsite de coadă.
Cocoșul din rasa Araucana ajunge la o greutate de 2 kilograme, în timp ce găina ajunge la o greutate maximă de 1,5 kilograme. Au o producție anuală de ouă de 170-180, cu o greutate a oului 53-60 grame. Producția de ouă nu este una însemnată, dar datorită conținutului redus de colesterol din ou, acesta se vinde cu un preț ce pleacă de la 2,5 lei bucata.
Luând în considerare greutatea medie a unui ou, ouăle Araucan furnizează: 4 g lipide; 219 mg colesterol şi 0.47 mg carotenoide per portie (un ou); în timp ce ouăle ISA Brown furnizează; 3 g lipide; 213 mg colesterol şi 0.50 mg carotenoide per porţie (un ou).
O caracteristică interesantă este compoziţia în acizi graşi a ouălor Araucana, care este diferită de cea a ouălor de găină autohtonă. Lipidele din gălbenuşul de ouă Araucana au un conţinut mai ridicat de acizi graşi mononesaturaţi, de acizi graşi polinesaturaţi EPA şi DHA (acizi omega-3 care se găsesc în cantităţi mari în grăsimea de peşte), şi un raport mai bun între acizii graşi omega-6/omega-3 comparativ cu ouăle ISA Brown.
Prețul unei găini adulte din rasa Araucana este de 75 lei, în timp ce prețul unui pui din această rasă pleacă de la 20 lei.
4.Rasa italiană de găini ouătoare – producție de 200-280 bucăți
Este o rasă ușoară de găini, originară din Italia care este specializată pentru producția de ouă cu coaja albă și o greutatea destul de mare a oului. Cantitatea și calitatea cărnii care se poate obține de la această rasă sunt inferioare. Este rasa al cărui material genetic este foarte des folosit în vederea obținerii hibrizilor comerciali pentru ouă. Puicile încep ouatul devereme, de la vărsta de 4 luni.
La maturitate cocoșul atinge o greutatea de 2,5-3 kilograme, iar găina are o greutate de 2-2,5 kilograme.
Este cunoscută în lume ca având șase varietăți de culori: potarnichiu închis, deschis, alb, negru, herminat, argintiu. Dacă este hrănită corespunzător oferă o producție de 200-280 de ouă, cu coaja albă și o greutate medie de 60-65 grame.
Prețul pentru o găină adultă pleacă de la 40 lei, în timp ce ouăle se vând la un preț mediu de 1.5 lei.
5. Rasa de găini ouătoare Leghorn – producție de 200 ouă
Rasa provine din portul Livorno, Italia, dintr-o populaţie italiană foarte veche. Prezintă 12 varietăţi de culoare, cele mai reprezentative fiind: albă, brună, potârnichie, neagră, pestriţă, albastră, galbenă, argintie şi aurie. Cea mai răspândită şi cea mai productivă este cea albă. Toate au lobul urechii de culoare albă, picioare lungi de culoare galbenă, iar ochii sunt de diferite varietăţi de roşu.
Masa corporală, la varietatea albă, diferă în funcţie de tip. Tipurile American, german şi olandez sunt mai uşoare, având 2,5-2,7 kg cocoşii şi 1,7-2 kg găinile, iar tipul englez mai greu, având 3-3,5 kg masculii şi 2-2,5 kg femelele.
Găinile Leghorn au o producţie medie anuală de aproximativ 200 de ouă. Ouăle au greutatea de 55-67 g şi coaja de culoare albă. Instinctul de clocit se manifestă foarte slab, găinile din această rasă căzând cloşti în proporţie de numai 1-4 %.
În România rasa Leghorn deţine primul loc în asigurarea producţiei de ouă.
6. Rasa de găini ouătoare Marans- producție de 180-220 ouă
Este o rasă originară din Franța, având un penaj foarte bogat și colorat. La maturitate cocoșul atinge greutatea de 3-4 kilograme, în timp ce femela ajunge la o greutate medie de 2-2,5 kilograme.
Are o producție anuală de 180-220 de ouă, putând fi explotată atât pentru carne cât și pentru ouă. Greutatea oului este de 60 grame și coaja este de culoare brună.
Este o rasă foarte răspândită în Franța, fiind extrem de des întâlnită și în gospodările țărănești de la noi din țară.
7. Rasa de găini ouătoare La Bresse – producție de 160-180 ouă cu greutate de 65-70 g
Este una din cele mai vechi rase franţuzeşti, formată prin selecţia populaţiilor locale de găini. Prezintă trei varietăţi de culoare: neagră, albă şi cenuşie, cea mai răspândită fiind varietatea neagră.
Masa corporală, la varietatea neagră este de 2-2,5 kg în cazul cocoşilor şi 1,7-2 kg în cazul găinilor, iar la celelalte varietăţi de 2,5-3 kg la cocoşi şi 2-2,5 kg la găini.
Produce 160-180 de ouă anual, având o greutatea de 65-70 grame și coaja albă. La Bresse nu este doar o rasă bună ouătoare, are, în acelaşi timp, şi o carne foarte gustoasă.
8. Rasa de găini ouătoare Dominicană – producție de 170 ouă pe an
Este una din cele mai vechi rase americane, fiind introdusă în Europa în a doua jumătate a secolului trecut, atrăgând pe crescători prin rezistenţa la boli, adaptabilitatea la condiţii diferite de mediu, temperamentul vioi şi producţia relativ bună de ouă. Greutatea găinii este de 2-2,5 kilograme, iar a cococşului de 2,5-3 kilograme.
Produce anual 170 de ouă, cu o greutate de 60-65 grame, având coaja de culoare maro deschis.
Rasa Dominicană este recunoscută prin creasta bătută, înflorată, terminată într-un spin scurt, ciocul de culoarea cornului, ochii expresivi, de culoare roşie-portocalie, faţa fină, fără pene şi roşie, urechiuşele mici, tot de culoare roşie. Are bărbiţele mici, rotunde, gâtul este acoperit cu penaj bogat, pieptul plin, bogat este purtat înainte şi puţin ridicat. Aripile sunt strânse de corp iar abdomenul bine dezvoltat. Coada cocoşului are secerele dezvoltate şi frumos curbate, iar a găinii purtate strâns.
9. Rasa de găini ouătoare Hamburg – producție de 150-170 ouă
Este o rasă formată în Anglia, prin încrucişarea raselor locale cu rasele Andaluză, Minorca, Sumatra şi Sebright Bantam. Numele nu are nimic în comun cu oraşul Hamburg din Germania.
Păsările din rasa Hamburg au o ţinută mândră şi constituţie fină. Cocoşii ies în evidenţă prin spiritul de luptă. Ambele varietăţi (argintie şi neagră) prezintă desene coloristice pretenţioase, ceea ce dă dovadă de cunoştiinţele genetice avansate ale crescătorilor care au lucrat la formarea rasei. Caracteristică este creasta înflorată, terminată cu un spin lung. Ciocul este scurt, de culoarea cornului, ochii maro-închis, faţa roşie, urechiuşele albe sidefii. Bărbiţele sunt subţiri, fine şi rotunjite.
Greutatea corporală este de 1,5-2 kilograme la femele şi 2-2,5 kilograme la masculi. Această rasă produce în medie 150-170 de ouă pe an, cu o greutate de 50-55 grame.
10. Rasa de găini ouătoare Minorca – producție de 150-170 ouă/an
Rasa de găini Minorca este o rasă veche originară din Spania, unde era apreciată pentru producția de ouă. Astăzi, rasa Minorca este folosită mai ales la expoziții și este mai puțin populară decât era în trecut.
Gaina Minorca este cea mai mare și mai grea dintre rasele mediteraneene. Are un corp lung și bine construit și o coadă bogată. Are o creastă mare și roșie care atârnă pe fața găinii. Creasta mai poate fi și de culoare roz deschis. Lobii urechilor sunt mari și albi.
Această rasă de găini se prezintă într-o varietate de culori incluzând: negru, galben, alb sau albastru. Femela ajunge la o greutate de 2.7-3.6 kilograme, iar masculul atinge 3.2-4.1 kilograme și depune 150-170 de ouă pe an.
11. Rasa de găini ouătoare Gât golaș de Transilvania – 130-170 de ouă/an
Foarte cunoscută în partea Ardealului, această rasă de păsări de curte a fost prezentată prima dată în 1975 de către două crescătoare pasionate din zona Sighișoarei. Deși s-a crezut inițial că găina are gâtul golaș în urma unei încricițări cu o rasă de curcani, s-a dovedit de fapt că este o trăsătură provenită dintr-o mutație genetică.
Gâinile din rasa Gât golaș de Transilvania se remarcă printr-o rezistență bună la temperaturi exterem, sunt active și docile. Exemplarele din rasa pură sunt ușor de identificat pentru că au gâtul, pieptul și gușa lipsite de penaj, care poate avea culoarea alb, negru sau barat. Potrivit unui site de specialitate, trunchiul este oblic, capul mic, iar pielea este albă, însă la temperaturi ridicate aceasta devine roșie. Gâtul este în formă de S, de mărime mijlocie. Coada este de mărime mijlocie, iar aripile sunt lungi și bine stranse de trunchi. Creasta este mică și dințată, ochii sunt de culoare roșie-portocalie, iar bărbița și urechiusele sunt mici și roșii.
Aceasta rasa de găină a trezit interesul oamenilor datorită calităţilor multiple pe care le are, oferind ouă şi carne de bună calitate. Găina Gât golaş de Transilvania produce în medie 130-170 de ouă pe an, cu coaja de culoare albă şi greutatea de 65-75 grame. Greutatea la cocosi este de 2,5-3 kg, iar la gaini 2-2,5 kg.
12. Rasa mixtă de găini Plymouth Rock – până la 200 de ouă/an
Așa cum sugerează și numele, această rasă de găini este originară din SUA, din Plymouth și, până la al doilea război mondial, era cea mai frecevnt întârlnită în gospodăriile americane. Ca și caracteristici, se remarcă printr-o producție de până la 200 de ouă pe an și o carne foarte bună la gust și cu randament bun – cocoșii ating 3,6 kilograme, iar găinile 3 kilograme. O rasă mixteă, deci, Plimouth Rock are o longevitate remarcabilă și nu este agresivă. Se recunoaște după spatele lung și lat, pieptul mare, iar culoarea pielii și a piciorelor este galbena. Abdomenul găinilor este mare și rotund, ceea ce sugereaza faptul că sunt bune de ouă. Creasta, bărbița, lobii urechilor au culoare roșie, iar ciocul este galben.
13. Rasa mixtă de găini Rhode Island – peste 200 de ouă pe an
Poate cea mai cunoscută rasă de găini din lume, Rhode Island a fost creată ca rasă mixtă – pentru carne și ouă. Rasa a fost crescută inițial in Adamsville, un sat din Little Compton, Rhode Island, de unde apoi s-a răspândit, ajungând în 1903 și în Marea Britanie. Penele acestor găini sunt ruginii, penajul fiind mai puţin lucios la găini decât la cocoş. Cocoșii pot avea pene negre pe coadă și pe aripi, iar găinile în jurul gâtului. Creasta, bărbița, lobul urechii și zona din jurul ochilor sunt de culoare roșie. Picioarele sunt galbene.
Ca și producție de ouă, o Rhode Island poate avea peste 200 de ouă pe an, mai ales dacă este bine furajată. Cocoşul ajunge la o greutate de 3.9 kilograme, iar găina la 2.9 kilograme, însă cea mai bună carne se obținede la păsările tinere.
14. Rasa mixtă Sussex poate ajunge la 230 de ouă pe an
Gâinile Sussex fac parte din una dintre cele mai vechi rase de păsări de curte. Se crede că acestea existau în zona Marii Britanii încă din epoca romană, iar păsările cu penaj pestriț au fost înregistrate abia în 1845 la o expoziție de specialitate. Rasa Sussex a fost inițial creată pentru producția de carne, dar apoi s-a dovedit eficientă și în producția de ouă. Sunt păsări docile, care se acomodează bine și crescute în spații libere, și în spații închise.
Producția de ouă variază între 150 și 230 de ouă pe an, cu o greutate medie de 57 de grame pentru un ou cu coaja pigmentată în brun-cafeniu, cu o oarecare nuanță de roz. Rasa Sussex se evidentiază în creșterea semiintensivă prin intensitate ridicată a ouatului în lunile de iarnă, acest fapt ducând la o poziție de frunte în randul celor mai răspândite rase mixte. Carnea este foarte fragedă, de calitate superioară, gustoasă și suculentă.
15. Rasa mixtă de găini New Hampshire – până la 240 de ouă/an
A fost dezvoltată din rasa Rhode Island ca fiind inițial o linie cu o dezvoltare mai rapidă, apoi a ajuns să fie recunoscută ca o rasă separată, ce a fost omologată în 1935. Spre deosebire de rasa Rhode Island, găinile din rasa New-Hampshire produc mai multă carne (prin urmare mai puține oua), cresc mai repede și sunt mult mai puternice.
Sunt păsări foarte bune de carne și de ouă. Producţia de ouă ajunge la 160-240 de ouă anual. Cocoşul New Hampshire cântăreşte în medie 3.85 kilograme, iar găina 2.95 kilograme.
De reținut însă că specialiștii spun că această rasă poate avea personalități diferite. Astfel, o găină poate fi foarte docilă sau, dimpotrivă, foarte agresivă. Le place să trăiască în spații deschise, unde să poată sa ciugulească și să fie active.
Potrivit site-ului crestereagainilor.info, penajul găinilor din rasa New-Hampshire este bogat și pufos, cu o nuanță de roșu deschis, având pene albastre sau negre la capătul cozii. Coada în sine este destul de scurtă. Creasta de mărime medie, lobii urechilor și ochii sunt roșii. Picioarele sunt galbene, cu pulpe mari și musculoase. Pielea este galbenă, iar culoarea cojii oului este maronie.
Foto: Wikipedia, Sunphoto.ro