Nelu Orlaie, părintele pepinierelor de la Hida. Cercetătorul care a lăsat totul pentru viața la țară

Doctor în horticultură, secretar științific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj, plătit pe lângă leafă cu bani din proiecte de cercetare pe fonduri europene, proprietar al unui apartament în centrul Clujului. Și într-o clipă a renunțat la toate astea, și-a dat demisia, a vândut apartamentul și s-a mutat cu soție și copii la țară. Câțiva ani mai târziu îl găsim prosperând din afacerea agricolă pe care a început-o de la zero împreună cu copiii lui. E fericit și exclamă: ”viața la țară e frumoasă!”. Omul ăsta chiar există și numele lui e Nelu Orlaie, fondatorul ”Pepinierelor Hida”, de unde își cumpără răsaduri până și cei mai tari dintre cultivatorii de căpșuni ai Halmeului. Dar pepinierele sale sunt o sursă de orice specie de ”fructe moi”, de la afin, la coacăz, mur și zmeur.

Fost secretar științific, a investit tot ce avea într-o afacere de familie

Schimbarea de direcție dn parcursul profesional al lui Nelu Orlaie a început în 2001: ”Viața mea în domeniul culturii căpșunului și a arbuștilor fructiferi a început cu 25 de ani în urmă. Decembrie 1989 a fost prima lună când am început activitatea de cercetare științifică și apoi, în foarte scurt timp, am reușit o carieră destul de frumoasă în cercetare. În puțini ani am reușit să parcurg treptele de la inginer la cercetător științific principal, însă am început să colaborez și în câteva proiecte europene în domeniul căpșunului și al arbuștilor fructiferi la nivel european. Stațiunea de la Cluj era văzută ca laborator, drept unul din principalele centre de păstrare a germoplasmei, cu o activitate deosebit de bogată pe plan european în cercetarea științifică. Tot în timpul acela am adus primii bani în România prin proiectele PHARE în agricultură, când am făcut niște proiecte europene de dezvoltare a resurselor umane în agricultură și apoi de dezvoltare a cercetării științifice dela Cluj.

Așa am luat contact destul de apropiat cu cercetarea din UE. Sigur că pentru mine a fost un pic de șoc cât de greu poate fi mobilizată cercetarea, care mai mult era orientată spre cercetarea fundamentală decât spre cercetarea practică. Era o activitate de pionierat. Ceea ce știam totuși atunci e că în România eram în urmă cu cunoștințele de piață, care sunt cele mai importante ca să te poți orienta în viața economică. Atunci când România era în perioada de preaderare la UE și se vorbea că ne e slab dezvoltată agricultura și se întrebau decidenții ce vom face noi după intrarea în UE și unde putem noi să ne găsim locul, eu am pus întotdeauna problema nișelor de piață atât la nivelul Academiei Române, cât și la nivelul MADR. Și am încercat pe niște proiecte europene să conving pe agricultorii din câteva județe: Cluj, Bistrița Năsăud, Sălaj și Mureș, să facă culturi de fructe moi. Încercam să le spunem despre tehnologie, despre profitabilitate, că de pe suprafețe mici se pot câștiga bani mulți. Am încercat și nu știu dacă am convins cu adevărat pe cineva, dar cu siguranță pe mine m-am convins. Am luat hotărârea cu familia, aveam atunci 7 copii, să ne mutăm de la Cluj și sincer n-a fost din cauza unei probleme materiale. Având în vedere că eram implicat în proiecte europene, aveam bani și de acolo, din diurnă rămâneau destui bani ca să te descurci, era și salariul de secretar științific al Stațiunii din Cluj. Aveam o viață frumoasă. Aveam apartament ultracentral în Cluj. Stăteam cu perspectivă de dezvoltare științifică și de carieră deosebite”.

Cu banii primiți pe apartament și-a cumpărat o casă în comuna Hida, una dintre cele mai robuste comunități rurale din județul Sălaj: ”Era în 2001 când am plecat. Colegii au crezut că am o problemă: să stai foarte bine, să ai o perspectivă de viitor bună, să câștigi destul de mulți bani, să ai 7 copii și să-ți pui demisia, să ai zero venit, zero salariu, nici o perspectivă. Decizia mea a venit în unul din cele mai favorabile momente. După plecarea mea a început declinul. Aproape nici o unitate de cercetare de top din domeniul agronomiei n-a rămas neatinsă de lipsa de interes a politicilor naționale în domeniu. Eu n-am avut bani când am plecat din cercetare. Cu banii din apartament ne-am cumpărat casa și o bucată de pământ de 80 de ari, câteva perechi de cizme și o motosapă. Cu asta am început. Când m-am mutat aici am început cu căpșuni, cu o suprafață extrem de mică, de doar 6 ari, că n-aveam bani. I-am udat cu cana și găleata, că nu aveam alte disponibilități atunci. Și așa am început aici”. În primii ani a vândut producția de căpșuni la poarta casei către vecnii din comună.

A dat răsadurile gratis, apoi comenzile au explodat

Între Nelu Orlaie și orice alt orășean mutat la sat, era totuși o diferență: ”Eu teza de doctorat mi-am scris-o în domeniul căpșunilor și la căpșuni știam ce trebuie să fac și atunci dacă n-am găsit în România materialul săditor dorit de mine am început să-l producem noi. Atunci am luat primele plante de la Institutul de Pomicultură de la Mărăcineni și ne-am făcut prima pepinieră. Sigur că n-am avut bani și am luat doar 200-300 de plante. Ca să aveți idee cât de puțin era, acum cumpărăm zeci de mii de plante o dată, produse în cele mai bune laboratoare ale Europei”.

La scurt timp, cercetătorul ”relocat” și familia sa au reușit să facă primele plante sănătoase pe care le-a certificat imediat, deoarece știa procedura din perioada când activase ca cercetător. A respectat toți pașii, invitând unitatea fito-sanitară și inspectoratul teritorial pentru controlul semințelor și al materialului săditor.

În primii 3 ani, suprafața a crescut de la 6 ari la 30 de ari, dar de data asta nu plantate cu căpșuni, ci cu răsad de căpșuni. Atunci a avut parte de primul hop: ”Am încercat să vând. Sigur, în România nimeni nu vroia să cumpere plante de căpșuni sau să dea banii pe material genetic certificat și se duceau la Satu Mare de unde luau foarte ieftin, la o fracție de preț. Și soluția a fost că am dat materialul săditor pe gratis la toți cei care i-am văzut interesați de căpșuni. A fost cel mai bun marketing care se putea face când am început în anul următor să produc acele plante. De atunci încoace n-am mai avut suficiente plante la câtă cerere a fost”.

În prezent, Nelu Orlaie produce material săditor de înființare a câte 8-10 hectare pentru fiecare din speciile căpșun, zmeur și coacăz. Însă lor li se adaugă și răsadurile de afin, la care familia Orlaie e doar comerciant pe piață, importându-le de la pepinerele de top din vestul Europei. În paralel este distribuitor pentru toate tipurile de echipamente necesare înființării unei culturi de căpșun și alți arbuști fructiferi, de la sisteme de picurare, la mulcire etc.

În paralel, Nelu Orlaie a rămas și producător de căpșuni, pe care le comercializează la prețuri aproape duble față de cele pe care le dau comercianții din ”hot spot-urile” căpșunei: ”Dacă mergeți la Satu mare la Halmeu, acolo prețurile sunt derizorii, adică intermediarul vine din țară și ia căpșunele cu 2,3 lei și le vinde la mai mult de dublu preț. Într-adevăr vânzarea producției e o problemă, însă doar atunci când stai acasă și aștepți, fără să te orientezi un pic în piață. De exemplu, noi, când vindem la intermediari, diferența maximă pe care noi o oferim între prețul de vânzare în piață și prețul nostru e de maxim 20-25%.În primul rând e vorba de calitate. Dacă mergeți la Satu Mare și vă uitați la acele fructe Premial, veți vedea că sunt un soi de căpșun foarte perisabil. La câteva ore după ce le-ai recoltat ele arată ca un fel de terci. Nici nu ajung să le pui pe masă, în timp ce noi am venit cu soiurile de top, soiuri cu fermitate, soiuri bune la gust care pot să stea 2-3 zile la masă. În momentul acela sigur că și comerciantul e dispus să plătească mai mult. Cine vine să cumpere, se învârte de 4-5 ori prin piață și chiar dacă prețul undeva este mai mare, dar dacă-ți ia ochii, tot acolo o să vine să ia. Ăsta este adevărul”.

Modelul polonez, sursa de inspirație a patronului Pepinierelor Hida

Nelu Orlaie e îndrăgostit de afin și a urmărit cu atenție ”modelul polonez”, țară cu care el derulează relații comerciale intense: ”Eu sunt și foarte apropiat de polonezi, cunosc foarte bine și oameni din cercetare și merg des în Polonia. Ei când au gândit aderarea la UE au avut niște echipe foarte puternice, formate din fermieri, cercetători, oameni universitari, care au gândit planul lor de integrare în UE și atunci o bună felie din banii pe care ei i-au folosit s-au orientat în această direcție, căpșuni, pe arbuști fructiferi. Noi, românii, când chipurile ne-am pregătit de aderarea la UE, trebuia să știm noi unde ne vom plasa. Noi știam atunci că Europa are cereale și nu știe ce să facă cu ele. Au lapte, au porci, au livezi de măr, au sfeclă de zahăr, sunt ultra-dezvoltați pe acele specii de animale unde a fost posibilă mecanizarea. Noi,românii, bulgarii, cu ce am mai putea veni în plus față de ce are deja Europa? Cu acele culturi care necesită forță manuală, pentru că forța de muncă e ieftină și eu nu văd nici în următorii poate 30 de ani ca un român să câștige la noi cât se câștigă în Anglia sau în Germania. Și atunci, având forța de muncă ieftină, pun întrebarea a doua. De ce să meargă românii noștri în Spania și Germania să recolteze fructe când, în România, sunt milioane de hectare de teren nelucrate și căpșunarii noștri și-ar putea înființa propriile lor plantații, chiar dacă de mici dimensiuni? Aceste plantații, dacă ar vrea să fie mici fermieri și să planteze arbuști fructiferi, le-ar genera venituri mai mari decât dacă merg la cules în occident. Polonezii au avut marele avantaj că nu au avut parte de colectivizare. Acolo e o mândrie să fii țăran și vezi mândria și bucuria pe fața copiilor, când calcă pe urmele părinților și bunicilor lor. Ei lucrează foarte bine împreună. E o foarte bună cooperare între țărani. Fermierul român este un fermier în devenire, sau mai bine zis în redevenire. Nu îl poți numi fermier pe cel care a primit 2 sau 3 hectare de teren după jumătate de secol în care nu l-a avut. În plus, noi nu avem un serviciu serios de consultanță, care să orienteze pe cei care vor să-și facă o fermă înspre direcțiile cele mai profitabile și ce pași au de făcut”.

1 Comentariu la Nelu Orlaie, părintele pepinierelor de la Hida. Cercetătorul care a lăsat totul pentru viața la țară

  1. Și eu am tot cumpărat arbuști, diverse specii, de la Pepinierele Hida, sunt de calitate și sunt de 3 ori mai ieftini decât la firmele austriece, maghiare sau olandeze ce vând pe net. Au și site-ul bine pus la punct și poți să înveți multe de la ei.
    Păcat că în iarna asta n-au mai avut aluni și a trebuit să cumpăr de la alții!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*