• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Percheziții la MADR: Procurorii DNA investighează o posibilă fraudare a fondurilor europene

    agrointeligenta.ro -

    Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, comise în legătură cu utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene în perioada 2014-2015. Conform informațiilor apărute pe surse, se fac percheziții și la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în biroul unui director responsabil cu investițiile finanțate din bani europeni.

    ”În cursul zilei de 25 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul București și județele Suceava și Iași, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul postat pe site-ul DNA.


    Te-ar mai putea interesa

    Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Alertă meteo de vreme severă! Ploi și căderi de grindină până vineri dimineață

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till