Veste pentru fermierii care nu au primit avansul pe suprafață. Ministrul Irimescu: ”Să fie tratați cu prioritate ca să putem da efectiv o parte din bani”

După toate problemele pe care le-a întâmpinat APIA cu modulul pentru plata în avans, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, le dă o speranță fermierilor care nu au intrat la plată și anume că vor fi tratați prioritate.

“Încă nu am intrat cu plățile normale, deoarece modulul se modifică substanțial și acum trebuie să vină cu măsurile de înverzire, cele pentru micii și tinerii fermieri, cu toate componentele. Aproape că se ia totul de la capăt. Eu am fost optimist și am spus că undeva în ianuarie vom plăti o parte dintre producători, dar cei de la APIA cred că nu vor reuși să reia plățile mai devreme de luna februarie. În condițiile în care APIA nu a reușit să dea specificațiile pentru noul modul, este clar că procesul mai întârzie. Speranța mea este ca fermierii aflați pe lista plății în avans și care nu au primit banii să fie tratați cu prioritate ca să putem da efectiv o parte din bani. Nu știu dacă până la urmă vom reuși”, a afirmat ministrul în cadrul unui interviu acordat Agerpres.

În ceea ce privește plățile aferente despăgubirilor pentru secetă, acestea ar trebui să înceapă pe 18 decembrie și să se termine până la sfârșitul anului. “Acesta este angajamentul APIA. Sunt 80.000 de cereri din cele 174.000 estimate inițial, dar nu toți fermierii au fost capabili să facă dovada. Inițial, suma totală a fost de 334 de milioane de lei, dar este posibil să se mai reducă”, a mai specificat ministrul.

2 Comentarii la Veste pentru fermierii care nu au primit avansul pe suprafață. Ministrul Irimescu: ”Să fie tratați cu prioritate ca să putem da efectiv o parte din bani”

  1. pentru a fi foarte clari : fermierii au depus toata documentatia necesara, dar pentru ca softul platit cu 40 de mil de euro nu a functionat la parametri, nu isi pot primi banii. dle ministru, fermierii au de facut plati, au furnizori care le bat la usa. din decembrie pana in februarie sunt vreo doua luni, de unde scoatem noi banii. oh, ce-ati merita voi cu totii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO