• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Care sunt cele două ţări din Europa cu TVA la carne mai mare decât România

    agrointeligenta.ro -

    România se numără printre statele cu cel mai mare TVA la carne din Europa, doar Ungaria -27% şi Danemarca – 25% ne depăşesc. La polul opus, se află Irlanda şi Marea Britanie (TVA zero).

    Reducerea TVA la alimente este o problemă adusă în discuţie tot mai des în ultima vreme, fără să se întrevadă însă vreo modificare. Promisiunile politicienilor români s-au lovit de reticenţa oficialilor FMI care nu văd care ar fi avantajele reducerii TVA la alimente. Nici măcar proiectul pilot la pâine anunţat de ministrul Agriculturii Daniel Constantin nu are şanse de reuşită. Între timp, evaziunea fiscală la alimente, în special la carne şi pâine se menţine ridicată, iar consumul se reduce. Numai la lapte, anul trecut, de exemplu, piaţa s-a redus în volum cu 25%.

    “Nu este o idee bună să se fragmenteze sistemul fiscal, să aveţi scutiri, cote mai mici şi complicaţii de genul acesta. Experienţa din alte ţări ne arată că dacă reduci cota de TVA la restaurante, hoteluri, la anumite produse, aceşti bani vor ajunge în altă parte, nu ajută consumatorul”, declara recent Erik de Vrijer, şeful delegaţiei FMI pentru România.

    În august 2012 tot el susţinea că ”în general, dacă există o problemă specifică, a unui grup specific, pe o perioadă de timp specifică, să ai, mai degrabă, subvenţii directe, decât să schimbi sistemul fiscal”.

    Procent TVA la carne în Europa (Sursa: APAR)

    Ungaria 27
    Danemarca 25
    România 24
    Letonia 22
    Lituania 21
    Bulgaria 20
    Grecia 19
    Slovacia 19
    Estonia 18
    Cehia 15
    Finlanda 13
    Norvegia 13
    Suedia 12
    Austria 10
    Italia 10
    Slovenia 8,5
    Spania 8
    Germania 7
    Belgia 6
    Olanda 6
    Franţa 5,5
    Polonia 5
    Portugalia 5
    Elveţia 2,4
    Turcia 1
    Irlanda 0
    Marea Britanie 0

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till