• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Laurențiu Baciu, LAPAR: Statul poate informa fermierii despre asociere fără a da bani către biserici!

    agrointeligenta.ro -

    Măsura prin care Guvernul va aloca 2,3 milioane de euro pentru ca Biserica să îi sfătuiască pe fermieri cum să se asocieze nu este văzută cu ochi buni de liderul agricultorilor, Laurențiu Baciu. Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) spune că o informare eficientă a fermierilor și mobilizarea lor pentru a se asocia poate fi făcută folosind instrumente de care statul român deja dispune și care nu presupun nici un cost. În plus, alocarea a 10 milioane de lei pentru următorii 5 ani pentru campanii de informare prin Biserică, televiziunea publică și camerele agricole este o măsură care nu va conduce la nici un rezultat, iar cheltuirea banilor nu va putea fi cuantificată.

    Mă așteptam ca Guvernul să facă o informare, să aibă o reacție pe această temă. Dacă este adevărată suma de 10 milioane de lei, înseamnă că încă o dată am luat-o razna. Nu știu care este rolul Bisericii în educația fermierilor – îmi este chiar greu să îmi imaginez ce implicații ar putea avea biserica în asocierea fermierilor. Apoi camerele agricole – care camere agricole? Care nu există? Televiziunea este de stat ar trebui să facă aceste servicii de informare fără bani că și așa sunt plătiți din banii contribuabililor și nu știu dacă ar trebui sume suplimentare pentru a informa fermierii. Ar putea să facă acest lucru și acum în loc să facă alte atâtea programe ce nu interesează pe nimeni”, a declarat Laurențiu Baciu pentru Agrointeligența.

    Liderul din sectorul agricol nu își explică de unde a pornit această idee a finanțării campaniei de informare pentru asociere atât timp cât cu asociațiile profesionale nu s-a discutat niciodată acest aspect. ”Cred că iarăși și-a băgat cineva coada. Nici nu cred că este o măsură electorală, că avem un guvern tehnocrat. Cert este că pe noi nu ne-a întrebat nimeni de proiect. Știu că a mai existat o situație similară cu bani și un protocol între Patriarhie și MADR pe vremea ministrului Constantin. Era un contract de o valoare foarte mare, dar în teritoriu nu s-a văzut nici un efect. Sunt lucruri ciudate care sunt greu de înțeles de către noi, contribuabilii. Nu mai vorbim că la nivel de instituție pentru PNDR, AFIR cum e acum, au fost și acele caravane pe o sumă frumușică pentru educarea fermierilor, pentru informare, iar dacă adunăm aceste sume, vedem că sunt sume foarte mari care duc la 100 de milioane de euro cu efect zero”, a mai spus Baciu.

    Președintele LAPAR consideră că o instituție bisericească nu ar trebui să aibă implicații în informarea contra cost a fermierilor. ”Este o sursă mascată de ajunge niște bani de la stat în buzunarul nu-știu-cui. Cât despre asocierea fermierilor, ea se putea face printr-o măsură simplă, la înscrierea la APIA unde ai toți fermierii pentru dialog direct, fără să te coste bani. Și dacă nu faci parte dintr-o asociație profesională de unde să primești informație – că acesta este rolul asociațiilor, nu ești eligibil la plată. Și atunci, cu o astfel de măsură, erau toți nevoiți să se asocieze, să se înscrie în cooperative ca să îndeplinească aceste condiții. Și acolo – la APIA se făcea informarea. Era o măsură mult mai bună care nu costa statul nici un ban. Așa, cu sume către Biserică și nu știu pe mai unde, vom arunca banii pe o inițiativă cu efect zero”, a concluzionat Laurențiu Baciu.

    Vă reamintim că potrivit unui proiect prezentat de profit.ro, Guvernul va apela la preoți pentru a-i convinge pe țărani să intre în asociații de producători și cooperative. Pentru această operațiune a fost deja pregătit un buget. Datele Guvernului indică un număr incredibil de mic de fermieri care au intrat în asociații agricole. Ținta Guvernului este să ridice ponderea fermierilor mici și mijlocii incluși în structuri asociative cu scop lucrativ la 20% până în 2020. Pentru acest an, plafonul mizat este de 3%.

    Pentru acest obiectiv, guvernanții vor apela la preoți, care în mediul rural au o rată de încredere de peste 80% și care urmează să le explice țăranilor avantajele asocierilor agricole. Pentru a-și asigura implicarea Bisericii, va fi semnat un protocol de colaborare între Ministerul Agriculturii și Biserica Ortodoxă Română. Bugetul pregătit în acest sens, inclusiv pentru campanie de informare organizate în colaborare cu camerele agricole județene și postul public de televiziune, este de 10 milioane de lei (circa 2,3 milioane de euro), pentru 5 ani.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate! Vremea se schimbă brusc. Alertă meteo de ploi, vânt puternic și ninsori în 22 de județe Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte