• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Flori care se plantează toamna: sfaturi pentru sădirea bulbilor

    agrointeligenta.ro -

    Flori care se plantează toamna! Este momentul să profitați de ultimele zile însorite ale acestui sezon pentru a lucra în grădină. Ce puneți în pământ acum va răsădi anul viitor și vă va bucura mulți ani de acum încolo printr-o explozie de culori și petale parfumate.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă astfel care sunt cele mai cunoscute flori ce se plantează toamna. Odată plantați, bulbii vor intra în repaus vegetativ în timpul iernii, iar în primele zile călduroase ale primăverii vor crește armonios și îți vor oferi inflorescențe splendide.

    Cum alegem bulbii de flori pentru plantarea de toamnă

    Înainte de plantarea efectivă, o operațiune extrem de importantă este cea a alegerii bulbilor de toamnă. Dacă vreți să aveți flori cât mai mari și frumoase în primăvară este necesar să luați în considerare o serie de aspecte atunci când selectați bulbii pe care urmează să-i plantați:

    Iată care sunt bulbii de flori care se pot planta în această perioadă a anului:

    Flori care se plantează toamna: Lalelele

    Lalelele sunt unele dintre cele mai frumoase și mai așteptate flori ale primăverii. Bulbii de lalele se plantează în sol toamna, preferabil la finalul lunii septembrie până în luna noiembrie sau chiar decembrie, atâta timp cât pământul nu este înghețat. Este o plantă care, în condiții de viață nefavorabile, supraviețuiește în pământ prin organele subterane, fiind practic o plantă perenă.

    Bulbii de lalea se plantează în gropi adânci de 10-12 cm, unde bulbul se așează cu discul în jos. Se recomandă ca fixarea bulbului să se realizeze într-un strat de 2-3 cm de pământ mărunțit la baza gropii, la distanța de 10-12 cm. Lalelele cresc foarte bine la umbră, însă le face bine și soarele, astfel ca poți planta bulbii aproape oriunde în grădină.

    camp-cu-narcise

    Flori care se plantează toamna: Narcisele

    Narcisa este o floare cu aspect delicat, miros proaspăt, cu bulbi pereni, tunicate și rezistențe la ger. Narcisele înfloresc primăvara în martie-aprilie, dar sunt și varietăți ce își pot prelungi înflorirea până în luna mai.

    Narcisele preferă zonele însorite sau parțial umbrite și nu suportă solurile grele, cu multă umezeală, unde bulbii pot putrezi. Bulbii de narcisă se recomandă a se planta mai devreme decât bulbii de lalele, pentru că pot forma ușor rădăcini la depozitare. Specialiștii din domeniu recomandă ca plantarea să se facă la o adâncime de 12-15 cm și o distanță de 5-10 cm.

    Flori care se plantează toamna: Zambilele

    Zambilele sunt flori ce înfloresc primăvara devreme, iar denumirea lor vine din grecescul Hyakinthos, însemnând piatră prețioasă, giuvaer. Bulbii de zambilă se plantează toamna, la fel ca și bulbii de lalele, la adâncimi de 12-15 cm, distanța între plante fiind de minim 10 cm.

    Bulbii se vor așeza în groapa de plantare cu discul în jos. Adâncimea de plantare este influențată mult și de mărimea bulbilor.

    Flori care se plantează toamna: Irișii

    Stânjeneii sau irișii se îndesesc de la an la an și plantele îmbătrânesc. Pentru plantarea de toamnă a bulbilor de iris, alegeți doar bulbii sănătoși și nu foarte învechiți. Folosiți un tratament cu fungicid, pentru a vă asigura că nu se vor îmbolnăvi, apoi plantați bulbii în sol la o adâncime de 15 centimetri, într-un amestec de pământ, turbă și nisip.

    Între bulbii de iriși, la plantare este recomandat să lăsați o distanță de 25-30 de cm.

    Flori care se plantează toamna: Freziile

    Bulbii de frezie se plantează toamna, înainte de venirea înghețului de iarnă. Freziile sunt flori cu un miros puternic, ușor de recunoscut. Pentru ca aceste flori să înflorească abundent primăvara este recomandat să plantați bulbii toamna, într-o zonă luminoasă. Aveți nevoie de un sol bine drenat, ușor, eventual cu un adaos de nisip și îngrășământ de grajd.

    Pentru ca operațiunea de plantare să aibă succes, specialiștii recomandă ca pământul să fie udat cu o zi sau două înainte și bine mărunțit. Pământul se udă din nou după ce floarea a fost plantată. Se recomandă ca plantarea bulbilor să se facă într-o zi noroasă.

    lacramioare-36_576f3a604c0295

    Flori care se plantează toamna: Lăcrămioare

    Pentru acești bulbi trebuie să găsiți un loc în care pământul este bine drenat. În cazul în care în urma unei ploi, apa nu se scurge în 5-6 ore, atunci solul respectiv nu se drenează bine. Pentru plantare este necesar să amestațipământul cu materiale organice pentru a asigura o bună drenare a apei. Turba, compostul, rumegușul sau îngrășământul natural descompus sunt o alegere potrivită pentru alcătuirea solului. Lăcrămioara se adaptează oricărui tip de sol, mai puțin unuia care reține apa pentru mult timp. Plantarea bulbilor de lăcrămioare trebuie să se facă într-un loc semi-umbros.

    Flori care se plantează toamna: Brândușele (Crocus)

    Brândușele sunt flori care se plantează foarte ușor și le veți găsi într-o mare varietate de culori, care înfloresc atât primăvara, cât și toamna. Brândușele de toamnă se plantează din august până în octombrie, iar cele de primăvară se plantează din septembrie până în noiembrie. Bulbii de brândușe se plantează la o adâncime de 6 – 10 centimetri în pământ. Au nevoie de soluri bine afânate. După ce le plantați, este indicat să puneți pe deasupra pământului și puțin nisip.

    Flori care se plantează toamna: Ghioceii

    Bulbii trebuie plantați la 8-10 cm adâncime, toamna devreme, în pământ fertil. Alegeți un loc însorit sau parțial umbrit. Aceste flori pot fi lăsate în același loc mulți ani, dar dacă doriți să-i mutați sau să îi înmulțiți, trebuie scoși din pământ imediat ce s-au ofilit florile.

    Ca la majoritatea plantelor cu bulbi, ghioceii au nevoie de sol bine drenabil, dar care să nu fie lăsat să se usuce vara. Solul ideal trebuie să reproducă condițiile naturale din păduri, unde ghiocelul crește de obicei, să fie bogat în humus și să rețină relativ ușor umezeala. Când pregătiți locul în care urmează să-i plantați, adăugați și multă materie organică pe post de îngrășământ.

    Flori care se plantează toamna: Anemonele

    Anemona are nevoie de sol reavăn, bogat în humus și bine drenat. Fiind o plantă sensibilă la excesul de umezeală și la temperaturile scăzute, anemona se dezvoltă bine dacă este expusă la soare; în această situație este favorizat și coloritul florilor.

    Tuberculii de anemonă se plantează toamna sau primăvara devreme, în februarie-martie. Tuberculii se pun la înmuiat cu o zi înainte de plantare, se plantează la 5-10 cm adâncime, la o distanță de 10 cm unul de altul și 30 cm între rânduri.

    chionodoxa

    Flori care se plantează toamna: Chionodoxa

    Plantarea bulbilor se face imediat după achiziționare fie în grădină, fie în recipiente. În ultima variantă trebuie protejați la ger. Adâncimea de plantare este de 5-6 cm, în timp ce distanța de plantare recomandată este de 2-5 cm. Înainte de plantare este recomandată afânarea solului. Nu călcați pe zonele plantate cu astfel de bulbi. Plantarea se face în grupuri mari în sol bine drenat, în soare direct sau umbră parțială.

    Florile se remarcă atunci când bulbii sunt plantați în grupuri mari. Arată minunat și în recipiente pentru terasă și curte. Acestea trebuie să aibă găuri de scurgere a apei suplimentare și pietricele la bază.

    Plantarea de toamnă a bulbilor de flori se face cu 20-30 zile înainte de primul îngheț

    Toate aceste flori care se plantează toamna sunt destul de puţin pretenţioase. Este însă foarte important să ţineți cont de vreme pentru că plantarea acestor flori trebuie făcută cu cel puţin 20-30 de zile înainte de primul îngheţ, pentru ca bulbii să poată înrădăcina bine. Dacă gerurile sunt mari suprafaţa plantată trebuie acoperită cu frunze uscate, pentru a proteja bulbii de îngheţ.

    Bulbii trebuie udaţi o dată de două ori, dar numai dacă toamna este foarte caldă şi secetoasă, iar dacă plantarea se face pe sol umed, udarea nu mai este necesară. Nu uitați să respectați pofta de soare a acestor flori care se plantează toamna şi să le găsiți exact locul în care să se simtă bine: luminat, loc semiumbrit sau umbros.


    Te-ar mai putea interesa

    Îngrășăminte naturale pentru fertilizarea răsadurilor – 7 rețete simple Plantare bujori. Când și cum se plantează bujorii Păduchele alb de ceară, un nou dăunător pe pomi. Cum se combate

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte