Îngrijirea orhideelor: cele mai frecvente probleme și soluții

Foto: myfirstorchid.wordpress.com

Sunt cazuri în care chiar dacă îi acorzi foarte multă atenție, orhideele manifestă anumite afecțiuni fie legate de aspectul frunzelor sau al plantei în general. Aceste afecțiuni au diferite cauze, iar rezolvarea lor este la îndemâna oricui, prin aplicarea unor soluții naturale.

Iată câteva dintre cele mai comune probleme și soluția pentru rezolvarea lor:

1. Frunzele sunt lipicioase, au pânze de păianjen sau sunt acoperite de insecte minuscule

Cauza apariției acestui tip de afecțiune este legată de faptul că plantele sunt infestate cu afide sau păianjeni roșii. Aceștia apar în cazul în care nivelul de umiditate din sol și din aer este prea scăzut.
Soluția este aceea de a spăla ușor frunzele plantei și aplică un insecticid pe bază de săpun. Este important să asiguri umiditatea optimă plantei prin pulverizarea apei pe plantă cu ajutorul unui spray. Pentru asta poți folosi un recipient în care a fost soluție pentru spălat geamurile, bine curățat în prealabil.

2. Petalele capătă pete negre și bobocii se usucă

Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei de aer sau a unei scăderi bruște a temperaturii ambientale.
Soluția este să aduci cât mai repede planta într-un mediu ambiant cât mai aproape de cel optim și să se înlăture părțile afectate, pentru a se evita răspândirea afecțiunilor.

foto-1

3. Frunze zbârcite și rădăcini putrezite

Acestă afecțiune apare dintr-un singur motiv, uzi prea mult și pre des orhideele. Udarea în exces duce la putrezirea rădăcinilor, iar planta moare de sete.

Ca și soluție, trebuie să reglezi ritmul de udare al plantelor. Orhideea trebuie udată moderat, dimineața, la fiecare 2-3 zile, sau chiar mai rar. Soluția este să scoți planta din ghiveci, să îndepărtezi complet pământul și să tai toate rădăcinile afectate. Există pe piață, la magazinele de specialitate soluții speciale care stimulează dezvoltarea rădăcinilor, extrem de eficiente și care pot fi folosite conform instrucțiunilor de pe ambalaj. După această operațiune este important să replantezi orhideea în sol nou, special pentru acest tip de plantă, pe bază de scoarță de pin.

4. Frunze atacate de dăunători

Acest lucru se petrece din cauza faptului că atacul de dăunători pot apare fie de la contaminarea de la alte plante, fie sol este contaminat.

Primul pas în momentul în care apare o astfel de afecțiune este schimbarea solului și dezinfectarea recipientului în care stă planta. Pentru asta este necesar să faci o soluție de apă distilată cu pudră de scorțișoară și pulverizează această soluție pe rădăcini, frunze și tulpină. Scorțișoara este un foarte bun dezinfectant pentru plante în general, dar mai ales pentru orhidee.

5. Planta nu mai înflorește

De cele mai multe ori acest lucru apare pentru că nu îi acorzi plantei un timp de repaus absolut necesar. Deseori, înainte de înflorire, planta are nevoie de pauză de odihnă. Pentru asta este important să reduci udatul la minim, reduci căldura și nu mai aplici îngrășăminte deloc.

Inducerea repausului în timpul anului diferă în funcție de specia de orhidee. Oncidium, Odontoglossum, Vanda, Cymbidium au perioada de repaus vara și inflorirea în perioada rece a anului. Phalenopsis, Coelogyne intră în repaus primăvara după înflorire. În cazul lor, pauzele între înfloriri sunt mai scurte.

Sursă selectivă: www.casa-gradina.ro

12 Comentarii la Îngrijirea orhideelor: cele mai frecvente probleme și soluții

  1. Buna! Am primit de 8 martie o orhidee Phalaenopsis albastra si am si eu o problema pe care am sesizat-o astazi. In momentul in care am facut imersia in apa, am observat ca au aparut la suprafata substratului niste insecte minuscule, nu cred ca au nici 1 mm. Am cautat informatii despre daunatorii orhideelor, dar parca nu sunt nici care, sau nu ma pricep eu sa ii identific. Frunzele, florile, nu au nici o problema deocamdata. Ce ar putea fi? Si ce e de facut? Cumpar un insecticid sau fac o transplantare? Multumesc!

  2. Am o orhidee primita in buchet ( doar tija cu flori in capsula de apa ). Se poate planta? Are multi bobocei si mi-as dori tare mult sa supravietuiasca mai mult decat cateva zile intr-o vaza trista.

  3. Va împărtășesc din secretele mele privind îngrijirea Orhideelor. Acestor plantate minunate le place partea de sud a casei cu multă lumina. Ghivecele cu orhidee, cele transparente din comerț, le pun intr-un alt ghiveci decorativ suficient de mare încât lumina sa ajungă la rădăcini si in care, in permanenta exista 2-3 ml apa. Plantata își trage de acolo apa cât are nevoie si când are nevoie, nu risc sa uit sa le ud, rădăcinile nu ajung la apa, udarea se face prin umezirea pamântului din ghiveci. După aproximativ o luna planta dezvolta rădăcini viguroase peste ghiveciul transparent cățărându-se pe pereții interiori ai ghiveciului decorativ. Nu tai niciodată tijele după înflorire decât atunci când s-au uscat, lucru care se întâmpla foarte rar pentru ca din acele tije dau alți doi trei lăstari. Orhideele mele sunt veșnic înflorite, o minunăție de flori. O data pe luna le hrănesc cu suc diluat(un pahar/litru) din morcov, sfecla roșie, varza. Așa îngraș eu toate florile, am flori superbe pe care toate prietenele mele le admira.

  4. Buna ziua la orhideea mea boboci îngălbenesc si cad iar frunzele sunt incretite ce sa fac ? Nu le un decât o dată pe săptămână le pun într.un vas cu apa 5 Min apoi le scot si le las să se scurgă .

    • de fapt nu este tulpina,este tija de la floare care s-a uscat,nu-i nimic de facut decat de asteptat pana cand ii da o alta floare
      pentru a avea o noua planta orhideea se reproduce manual in floare
      trebuie apasat pe floare pana se intilneste pistilul cu cealalta parte a floarei
      de aici renaste o noua planta de orhidee

    • Aceiasi problema. Frunzele sunt verzi, sanatoase, insa tulpina nu mai creste. Dupa ce floarea s-a uscat, am taiat tulpina…n-a mai crescut.

    • Taie portiunea de tulpina uscata cat mai aproape de radacina far sa smulgi ce mai ramane,2-3 cm.Atentie sa nu atingi cu foarfeca frunzele.
      Fa rost de pamant special si scoate planta din ghiveci si controleaza ca radacinile sa nu fie putrede.
      Indeparteaza eventualele portiuni putrede ale radacinii si replanteaza planta.
      Pe fundul ghiveciului pune 1-2 cm de pietris apoi pamantul.
      Poti folosi si pamant de la florarie sau de la market.

      Rabdare multa.Planta isi va reveni.
      Bafta!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO