EXCLUSIV! SUBVENȚII BLOCATE LA APIA! Cine sunt fermierii care NU POT ÎNCASA PLĂȚILE FINALE!

Plățile fermierilor, blocate la APIA! Chiar dacă în aceste zile Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) face toate demersurile necesare în așa fel încât cât mai mulți beneficiari să aibă banii în conturi până la sfârșitul anului, sunt anumite situații care au creat disensiuni între agenția de plăți și agricultorii din teritoriu, fie pentru că aceștia nu au fost încă autorizați pentru plățile finale, fie pentru că sistemul nu permite emiterea ordinelor de plată.

În această ultimă situație se află și fermierul Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice – Ilfov, care cultivă 550 de hectare împreună cu fiului său. Dacă în toamnă se declara norocos pentru că nu a mai intrat în eșantionul de control și aștepta cu nerăbdare să încaseze avansul din subvenție, acum fermierul nu știe când va încasa cei aproximativ 120.000 lei de la APIA, sumă rămasă după ce a primit în conturi prima tranșă din subvenția pe suprafață din 2016.

Fermierul ilfovean a primit avansul spre sfârșitul perioadei, iar banii destinați Măsuri 13 ”Plăți compensatorii” nu au ajuns și pentru Ilie Dan, în ciuda faptului că, în decizia de plată avea trecut și avansul de 36.000 lei pentru această plată compensatorie. Producătorul a crezut că va primi banii la plata finală, dar nu mare i-a fost surpriza când a aflat că, tocmai pentru că există această restanță de plată, sistemul nu permite procesare cererii sale, deci restul subvențiilor sale sunt blocate la acest moment. În aceeași situație s-ar afla toți cei care au luat avans și au avut la decizie și o parte din plățile compensatorii, dar pentru care au fost probleme de finanțare. De precizat că banii pentru plățile compensatorii vin prin AFIR, aici fiind problema de ”cash-flow”.

”S-au făcut deciziile de plată pentru avans și rămânând diferența să o primim în perioada în care se efectuează plățile finale. În decizia de avans au fost incluse mai multe măsuri, printre care și Măsura 13 pentru Zonă Defavorizată. Mai mulți au primit și avansul pentru zona defavorizată, eu primind și de data aceasta mai spre sfârșit, iar cei de la APIA Ilfov mi-au transmis că s-au terminat banii. Am primit avansul, dar fără suma aferentă Măsurii 13. Așa cum știți, banii pentru terenuri care se află în aria această a zonelor defavorizate se primesc de la AFIR și ulterior APIA face plata. Vorbim despre o sumă importantă, în jur de 36.000 lei, bani pe care nu i-am primit la avans. M-am gândit că voi primi suma integrală în momentul în care se vor relua plățile”, a declarat pentru Agrointeligența- www.agrointel.ro Ilie Dan, fermier și președintele Asociației Producătorilor de Cereale și Plante Tehnice – Ilfov.

Sistemul nu permite procesarea cererii

Îngrijorat că nu primește nici o veste de la APIA cu privire la începerea plăților finale și cu distribuitorii la ușă cerându-i banii pentru inputurile comandate, fermierul ilfovean a mers la APIA pentru a afla ce se întâmplă cu restul subvenției sale.

”Când am mers să întreb la APIA ce se întâmplă cu plățile finale pentru ferma mea, am aflat de acolo să nu pot să-mi facă decizia de plată, sistemul nu permite generarea deciziei de plată. Cei de acolo m-au întrebat dacă am ceva sume pe care nu le-am încasat la avans. Le-am spus că nu am primit suma de 36.000 lei. Au verificat în sistem și au văzut acea restanță. Faptul că nu am primit integral avansul sistemul nu permite procesarea deciziei de plată și nu se poate emite ordinul de plată. Atunci când am întrebat când o să pot să-mi încasez subvențiile mi s-a răspuns că e posibil să primesc banii anul viitor, fără să primesc o dată certă. Nu înțeleg sistemul și cineva trebuie să răspundă pentru sistemul asta. Aș mai avea de primit în jur de 120.000 lei cu tot cu suma pe zonele defavorizate, sumă pe care nu am încasat-o atunci când a intrat avansul. Pentru situația asta cineva trebuie să plătească”, ne-a spus fermierul ilfovean.

Pierde discount-ul de 35% la inputurile comandate

Așa cum a aflat de la agenția de plăți, ilfoveanul nu are nici o șansă să încaseze banii până la sfârșitul anului, lucru care determină pierderea discountului negociat cu distribuitorul de inputuri.

”Până la urmă problema nu este doar la mine, ci la toți fermierii din județ care nu și-au încasat bani. Lucrurile sunt destul de simple, dacă nu primim banii până pe 31 decembrie, pentru inputurile pe care le-am cumpărat pierdem discount-urile, care ajung undeva la 35% din valoarea lor. Să pierzi 35% din suma pe care o datorezi distribuitorilor înseamnă o pierdere însemnată. Primim sau nu primim banii? Au sau nu au bani?”, se întreabă retoric producătorul.

8 Comentarii la EXCLUSIV! SUBVENȚII BLOCATE LA APIA! Cine sunt fermierii care NU POT ÎNCASA PLĂȚILE FINALE!

  1. Care ati mai luat bani anul asta sunteti norocosi, ganditi-va ca eu nu am luat niciun ban si abia am platit jumatate din imputuri unde mai puneti ca am pierdut si discontul si nu am primit nici banii de motorina, de ce? Pentru ca am marit sup.cu 32 de ha si am picat la teledetectie….frumos nu? Am facut imprumut la Agricover sa mi mai acopar din datorii anul asta, deci dicount la imputuri pierdut, dobanda la Agricover un an de tot rahatul. Credeti ca ne scoate cineva din treaba asta urat mirositoare? Tot noi o sa iesim ca in baza jigodiilor astea de la conducere o sa importam mancarea. La multi ani fermieri din Romania si stati cu capul sus!

  2. Stați liniștiți cum stam cu toții. Suntem o nație de rahat de ne lăsăm călcați în picioare de mincinoșii ăștia. O să primim banii surcele, surcele. Când s-or hotărâ să ne bage banii (la sfârșitul anului viitor) ptr anul 2015 și 2016 nu o să m-ai facem nimic cu ei. Datori vânduți suntem m-ai rămâne să renunțăm la afacerile din agricultură. Va doresc sărbători fericite tuturor celor care vă chinuiți ca mine și pentru nenorocitii ăștia de mincinoși le doresc sănătate mintală.

  3. in comuna Viseu de jos nu sa acordat nici un leu pe motiv ca sant fermieri sub control prin teledetectie,de ce nu sa instiintat oameni ca nu vor primi anul 2016 nimic,asteptam ca prostii,cand avem mai mare nevoie de cumparat fan,porumb iarna in maramures ie foarte grea ei ne spun baliverne doara vaca oile si caprele stiu de teledetectie.Sa va fie rusine ca va bateti joc de tara asta in toate felurile

    • Încă nu au venit cei de la PSD caci Iohanis trage de timp,pune ambiţiile politice înaintea intereselor noastre.

  4. Eu am incasat avansul in primele zile de la inceputul platii si ma asteptam sa incasez si plata finala la fel. Vazand ca se apropie finalul anului si nu primesc nimic am mers la APIA Olt, de cate apartin, sa intreb ce se intampla cu plata mea. Am aflat ca am intrat intr-un esantion de control prin teledetectie, lucru de care nu m-a informat nimeni si plata se va face in martie sau aprilie.
    Cred ca aceste situatii sunt creat de apia sa ascunda adevaratele probleme pe care nu sunt in stare sa le rezolve. Cum pot sa puna la teledetectie asa din senin fermieri care astepta banii pt a face platile pe care le-au promis. De ce nu suntem anuntati din timp pt aceste situatii. APIA are datele de contact al fermierilor, mi se pare corect ca atunci cand suntem inclusi la controale sau apar alte probleme sa fim contactati. Nu sa asteptam ca prostii si cand mergem sa intrebam de ce nu primim ce ni se cuvine sa ne spuna tot felul de aberatii precum pachetele suplimentare de fermieri intrati la teledetectie in decembrie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO