• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • NU, NU SUNT LACURI! SUNT 400 DE HECTARE DE TEREN ARABIL! – VIDEO

    Gabriela Gimbășanu -

    Apă cât vezi cu ochii. Nu sunt noi lacuri de acumulare, ci suprafețe arabile acoperite de ape. Peste 400 de hectare de teren agricol sunt complet inundate, iar disperarea fermierilor a atins cote maxime după ce, deși au întocmit toate sesizările și au mers în audiențe la toate autoritățile abilitate, sistemul de desecare rămâne blocat în hățișurile birocrației tipic românești!

    La ferma SC Etinoagro SRL se lucrează 3.000 de hectare în mai multe localități din județul Dolj. În sudul comunei Catane, acolo unde lucrează în jur de 400 de hectare, an de an cei de la Etinoagro se confruntă cu inundații. Cu toate acestea, ca în această primăvară nu a fost niciodată. Întreaga suprafață se află sub apă, care în unele zone atinge o adâncime și de un metru. În ciuda faptului că au făcut demersuri către autorități, de la primăria Catane și până la ANIF, autoritățile nu au luat până în acest moment nici o măsură, motivând că nu au fondurile necesare pentru a activa sistemul de desecare, sistem care se activează la ordinul prefectului.

    De cinci ani ne confruntăm cu inundații pe terenurile pe care le lucrăm pe raza localității Catane, din județul Dolj, numai că anul acesta lucrurile se prezintă cel mai rău. Avem în jur de 400 de hectare inundate complet. Terenurile au fost arate din toamnă și pregătite pentru a semăna floarea-soarelui în primăvara. Apa care s-a strâns pe teren vine din județul Mehedinți și până în Dolj. Au fost inundate și terenurilor vecinilor, dar la noi e cel mai rău. Am fost la ANIF, la primărie, la prefectură în audiență, dar mi s-a spus că nu există sume alocate pentru desecare”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Sorin Predoi, administrator SC Etinoagro SRL.

    Inginerii din cadrul fermei Etinoagro s-au interesat și cât ar costa să-și tragă singuri apa de pe terenuri, mai ales că timpul trece și dacă nu reușesc să elimine apa e posibil să rămână cu terenurile necultivate. Din calculele interne ale fermei, costul estimativ al eliminării apei ajunge undeva la 320.000 euro, o sumă greu de suportat de fermier, mai ales că în acest an a avut și norocul să ”pice la control” și nici până acum nu a încasat vreun un leu din subvenția pe 2016.

    Am fost la ANIF, am făcut nenumărate adrese la primăria comunei Catane, primărie care la rândul ei a făcut adrese către ANIF, către ISU. Am fost la ANIF, am văzut dosarul făcut de ei, dar autoritățile nu mișcă nimic. Dacă ar fi să tragem apa pe cont propriu, ne-ar costat în jur de 2.000 lei pe oră. Asta înseamnă că, la cantitatea pe care o avem pe teren ar trebui să tragem apa cel puțin o lună jumătate, dacă nu două luni. Mai este o problemă: stația noastră SPP Ianoș nr.6 din valea care ne deservește pe noi este alimentată de rețeaua de la Băilești. Aceste stații de pe Dunăre sunt alimentate la Băilești, au contor acolo, nu au contor pe stație. Au pierderi pe rețea și dacă să zicem că am avea suma disponibilă pentru a trage apa pe cont propriu trebuie să suportăm și pierderile de pe rețea”, susține Costinel Mladin, inginerul de la SC Etinoagro SRL.

    Terenul ar putea rămâne necultivat

    Pământul arabil, transformat acum într-un iaz din cauza deversărilor de apă, ar putea rămâne necultivat, tocmai pentru că nu se poate intrat la semănat imediat după eliminarea apei. ”Pe cele 400 de hectare am vrut să punem floarea-soarelui, dar sperăm să reușim să tragem apa și să semănăm porumb. Dacă nu reușim să tragem apa, riscăm să rămânem cu acel teren necultivat”, susține inginerul de la fermă.

    Prefectura a întreprins demersurile necesare pentru soluționarea problemelor

    Pentru a afla care este motivul pentru care încă nu s-a intervenit pe terenul fermei Etinoagro, am luat legătura cu Prefectura județului Dolj, să aflăm în ce măsură instituția s-a implicat în soluționarea problemei.

    Am primit sesizarea fermierilor din județ care se confruntă cu astfel de probleme pe terenurile agricole. Am început demersurile în urmă cu trei săptămâni, s-a constituit o comisie, s-a făcut toată documentația, s-a trimis conform legislației către cele trei ministere: Agricultură, Interne și Finanțe publice care vor emite un ordin comun pentru pornirea pompelor de desecare ale ANIF-ului. Conform legii am întreprins toate demersurile necesare pentru soluționarea problemelor fermierilor. Noi am făcut tot ce a stat de noi (instituția prefectului – n.r) să rezolvăm problemele. Stațiile de desecare ale ANIF nu pot porni așa oricum, trebuie date niște ordine”, ne-a declarat Viorel Surugiu, responsabilul pentru situații de urgență din cadrul Prefecturii Dolj.

    76.000 de hectare din județul Vaslui au rămas nearate din cauza ploilor

    Terenul din județul Dolj nu reprezintă un caz singular sau izolat. Potrivit estnews.ro, în județul Vaslui peste 76.000 de hectare de teren din județ au rămas nearate din cauza ploilor abundente din toamna anului trecut. De altfel, jumătate din suprafața agricolă totală a județului, respectiv 195.000 de hectare, nu a fost încă însămânțată cu vreo cultură.

    Pe lângă afânarea terenului care se face pe parcursul iernii, procesul de îngheț-dezgheț din sezonul rece înlesnește pregătirea terenului pentru însămânțări. De altfel, și rezerva de apă în sol se constituie mult mai bine atunci când pământul este arat. Dacă va fi și un an secetos, atunci această problemă se va resimți în producția la hectar”, ne-a declarat directorul DAJ Vaslui, Gigel Crudu.


    Te-ar mai putea interesa

    Adeverința pentru subvențiile de la APIA – doar cu semnătura primarului Victorie a fermierilor – Bruxelles a cedat! Derogări la GAEC 6,7 și 8, și protecție pentru micii fermieri Un tânăr fermier din Lungulețu a transformat varza murată într-o afacere profitabilă

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile