MANA FLORII-SOARELUI. CINE POARTĂ VINA?

Când apare mana în lanul de floarea-soarelui, mai ales pe terenuri plane, unde se poate manifesta mai uşor excesul de umiditate la semănat care favorizează apariția bolii, toată lumea este nemulțumită: fermierii sunt dezamăgiți de sensibilitatea hibrizilor, iar distribuitorii de seminţe cred că tehnologia folosită lasă de dorit.

În condiții favorabile bolii, pierderile de producţie pot fi destul de mari, o infecție puternică putând duce chiar la compromiterea culturii. Dacă boala nu se manifestă în vetre, pierderile de producţie sunt sesizabile când procentul plantelor infectate depășește 15%. Până la acest nivel, pierderile pot fi compensate de plantele sănătoase.

Agentul patogen Plasmopara halstedii (helianthi), infectează plantele de floarea-soarelui din sporii proveniți din trei surse:

a) Din sămânţa infectată. Posibilitatea să se întâmple acest lucru este foarte mică (0,1%).

b) Din sol. Boala se transmite în primul rând prin sol (infecții primare), ciuperca rezistând în sol 5-10 ani sub formă de oospori. De aceea, boala este aproape imposibil de eradicat odată ce a apărut pe o parcelă. Părerile despre durata rotației sunt împărțite. Specialiștii români și sârbi menționează ca durată optimă 5-6 ani, pe când cei francei se „mulțumesc cu o pauză de 3 ani, dar cu respectarea unor condiții tehnologice deosebite, despre care vom vorbi imediat.

c) Infecţiile secundare pot apare până la înflorit, deoarece sporii se pot transmite şi prin vânt, sursele de infecţie fiind sporii din solul infectat, de pe plantele din samulastră, sau de pe buruienile din familia Compositae, din parcelele apropiate sau aflate chiar la kilometri distanţă. Tratamentul aplicat seminţelor nu protejează plantele de infecţiile foliare.

Care este schepsisul?

1. Nu se poate lungi rotația până la 5-6 ani, deoarece floarea-soarelui este una din cele mai profitabile culturi, iar pentru plantele care ar putea intra în rotație (mazărea, de exemplu), se găsesc mai greu cumpărători. Înainte de 1990 se credea că ”în România se pot cultiva în condiţii favorabile pentru floarea-soarelui între 422-516. mii hectare” (Hera 1989). Suprafeţele cultivate în ultimii 20 de ani variază între 760 mii ha şi 1,15 milioane ha. Dacă s-ar reveni la suprafeţele cultivate înainte de 1990: 525 mii ha media 1970-1975 și 486 mii ha media 1981-1990, ca să se respecte o rotație corespunzătoare, la toată lumea s-ar micșora profitul.

2. Se folosesc hibrizi rezistenți la rasele din regiunea de cultură.

În 2010, un grup de cercetători de la INCDA Fundulea (Maria Joiţa-Păcureanu, Lidia Cană, Danil Stanciu) a publicat o lucrare în care arătau că „rasele patogenului Plasmopara halstedii, prezente în toate zonele cultivate cu floarea-soarelui in România sunt vechile rase 100 şi 300. Rasele 310 şi 330 au fost identificate în zonele Fundulea, Slobozia şi Călăraşi. Rasa 310 a mai fost identificată în zonele Timiş, Brăila şi Constanţa. Rasa 710 este prezentă în zonele Iaşi, Timiş, Dolj şi Brăila. Rasa 700 este prezentă numai în zona Fundulea, iar rasa 730 este prezentă în zonele Timiş, Ialomiţa, Constanţa, Brăila şi Călăraşi”.

Tot în 2010, în Serbia erau cunoscute următoarele rase: 300, 330, 710, 730 și 770.
Un grup de cercetători din Novisad (Serbia), au publicat următoarele informaţii (HELIA, 33, Nr. 53, p.p. 173-180):

• Mult timp au existat doar două rase de mană: 100 în Europa și 300 în America de Nord.
• În 1998 au fost identificate rasele 710 și 703, provenite din Statele Unite, prin import de sămânţă.
• Noi rase au început să fie identificate în Franţa: 304, 300, 307, 314, 700, 704 și 714.
• Din cele 35 de rase descoperite, numai 5 se întâlnesc frecvent: 300, 330, 710, 730 și 770.
Hibrizii care sunt înscriși în ultimii ani în Franţa în Lista oficială, în foarte multe cazuri, sunt rezistenți la toate cele 9 rase prezente în Hexagon. Acestea sunt: 100, 304, 307, 314, 334, 703, 704, 710 și 714

Mi-a plăcut descrierea din catalogul Limagrain: „Hibridul manifestă rezistență la rasele de mană cunoscute in România”. La Fundulea se lucrează la identificarea noilor rase care ar fi putut apare în România.

3. Se tratează seminţele. Uneori este singurul mod de protecție împotriva manei.

4. Se pot îmbunătăți condițiile de semănat.

Controlul manei poate fi influenţat de următoarele practici culturale:

1. se evită rotaţiile scurte; floarea-soarelui trebuie să revină pe aceeaşi solă după cel puţin doi ani de pauză (unul din trei).

2. este interzisă cultivarea timp de trei ani consecutivi pe aceeași parcelă a florii-soarelui.

3. dacă pe o parcelă a fost semnalat un atac care a afectat mai mult de 30% dinte plante, este interzisă cultivarea florii-soarelui pe sola respectivă în următorii trei ani.

4. semănatul se face în sol reavăn (fără exces de umiditate).

5. dacă se anunţă ploi abundente în următoarele 5 zile după semănat, se întârzie semănatul, deoarece excesul de umiditate favorizează atacul de mană.

6. se lucrează solul cu atenţie, pentru a favoriza circulaţia apei şi a aerului şi a evita compactarea (care reduce infiltrarea apei în sol).

7. se distruge samulastra de floarea-soarelui din parcelele învecinate şi buruienile din familia Compositae care pot fi gazdă pentru ciupercă: cornuţii, albăstriţa (Centaurea), dentiţa (Bidens tripartita).

8. se seamănă numai sămânţă certificată.

9. se evită cultivarea în exclusivitate a hibrizilor cu „rezistenţă totală” la mană, pentru a nu favoriza apariţia unor noi rase. Se consideră că o nouă rasă de mană apare atunci când se utilizează monocultura timp de 4 ani, iar hibrizii folosiţi au o singură genă de rezistenţă la mană. Expresia „rezistență totală” trebuie înlocuită cu „rezistență la cele x rase cunoscute în regiunea/țara respectivă.”

10. se seamănă mai mulţi hibrizi în exploataţie şi se realizează şi o rotaţie a cultivarelor pe fiecare solă, pentru a preveni apariţia unor noi rase.

11. în Statele Unite se recomandă semănatul numai atunci când temperatura din sol favorizează creşterea rapidă a plantulelor (peste 10 grade Celsius).

Concluzie. Sunt cazuri când nimeni nu are nicio vină că apare mana, dar toți putem face mai mult. De fiecare dată!

Acest text este semnat de dr. ing Horia-Victor Hălmăjan, Senior Editor Agrointeligența și Conferențiar USAMV București, Facultatea de Agricultură – Departamentul Științele Plantelor

2 Comentarii la MANA FLORII-SOARELUI. CINE POARTĂ VINA?

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*