DIRECTOR AGENȚIE DE PLĂȚI: Funcționarii care încalcă procedurile VOR FI SANCȚIONAȚI!

Unii funcționari ai AFIR s-au transformat în veritabile sperietori pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene

S-a format o prăpastie între funcționarii unei agenții de plăți și beneficiarii sprijinului achitat din bani europeni, respectiv fermierii români. O recunoaște cel care conduce una dintre cele două agenții care gestionează fondurile europene, respectiv sumele din Programul Național pentru Dezvoltare Rurală. 

Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a declarat că este la curent cu problemele de comunicare dintre funcționarii instituției pe care o conduce și fermierii care depun proiecte pentru accesarea fondurilor europene prin PNDR. Totodată, șeful AFIR a arătat că împreună cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Alexandru Potor, va demara de la 1 ianuarie 2018 o evaluare a modului cum s-a implementat Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Fiecare angajat al nostru este monitorizat. Dacă, spre exemplu, având procesul de evaluare, avem proiecte neeligibile care apoi, în Comisia de contestații sunt reanalizate și se constată că expertul AFIR a greșit, atunci avem o comisie la nivelul Agenției care se îndreaptă împotriva expertului, verifică dacă au fost aplicate procedurile și au fost respectate prevederile din ghid, iar în măsura în care acesta a încălcat procedura din ghid, cu siguranță primește o sancțiune”, a spus Adrian-Ionuț Chesnoiu, invitat în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

Directorul general al AFIR a declarat că a solicitat deja ca toți angajații din agenția de plăți să dea dovadă de onestitate, de transparență și corectitudine în relația cu fermierii.

De la preluarea mandatului, am discutat cu colegii mei și le-am spus: nu pot să nu contsta că există o anumită prăpastie între Agenție și beneficiarii noștri. S-a creat o prăpastie și noi suntem obligați să creăm punțile de comunicare. Și am făpcut un program național de prevenție, sprijin și îndrumare destinat beneficiarilor noștri în care angajații AFIR de la nivel central, împreună cu cei de la nivel local merg în vizită de lucru la beneficiar. Nu merg în control, ci într-o vizită de lucru în care evaluează stadiile proiectului și und econstată să dea un sfat, îl acordă pentru că interesul nostru nu este să se dea banii înapoi, ci ca fondurile europene să fie absorbite și să ajungă în țara noastră”, a mai spus Chesnoiu.

3 Comentarii la DIRECTOR AGENȚIE DE PLĂȚI: Funcționarii care încalcă procedurile VOR FI SANCȚIONAȚI!

  1. Eu zic sa răspundă expertul când o sa răspundă și judecătorul sau procurorul care a închis un om și doar pentru 24 de ore și instanța superioară infirma soluția instanței inferioare. Când o sa faceți ghidurile clare , fără posibilitate de interpretare, atunci puteți emite pretenții. Pana atunci mai lasati avansarea pe posturi in funcție de cromatica persoanei și axati-va pe profesionalism

  2. Texte domnule director! In Concret la Arad ,firmele Sc Zooserv Reproduction SRL , SC Maturoiulu Zburător STL , etc, au depus in sesiunea 2016 pe masura 6.4 fiecare cate un proiect ,care a fost declarat neeligibil de experți de la Arad pe niște motive absolut puierile , iar apoi pe contestație, CRFIR Timisoara le-a declarat ulterior eligibile aceste doua proiecte , iar experți de la Arad ne rad in nas si acum , bine-nțeles ca nu au pățit nimic in ciudat faptul ca V-am sesizat personal , domnule director ,aceasta speța in care experții de la Arad trateaza fermierii ca pe niște potențiali infractori , discutand cu beneficiari mai rau ca si milițienii cu infractori in arest .

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*