PLĂȚI APIA 2017: Cât ar putea fi SUBVENȚIA PENTRU LUCERNĂ ÎN ACEST AN!

Spriijin cuplat pentru lucernă în 2017. Fermierii care cultivă lucernă au partea de o mare surpriză în privința cuantumului ce le-ar putea ajunge în conturi de la APIA pentru Campania 2017!  Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, a făcut publică prima prognoză pentru această plata pe hectar, prognoză ce are în vedere numărul de hectare pentru care s-au depus cereri la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. 

”Pentru crescătorii de bovine și plata pentru Sprijinul Cuplat Vegetal la lucernă este un sprijin extrem de important. Avem prognoze pentru anul 2017, cifre pe care le-am luat de la colegii de la APIA. Discutăm de 760,80/lei pe hectar. Dar vreau să precizez că această sumă este calculată la nivelul hectarelor pentru care s-au depus cereri și sigur că se va modifica în funcție de numărul final de hectare eligibile, bune la plată cum se spune”, a declarat Claudiu Frânc la Ziua Națională a Bălțatei 2017.

În 2016, 341,6533 euro/ha au primit fermierii ca și cuantum final achitat de APIA ca sprijin cuplat pentru lucernă. Inițial în conturile fermierilor au ajuns 65 de euro pe hectar iar apoi au fost virați și restul banilor printr-un efort comun al APIA și al Ministerului Finanțelor care a dispus măsuri cu caracter excepțional la nivelul Trezoreriei București.

Printre condițiile obligatorii pentru încasarea acestui sprijin se numără și folosirea semințelor certificate, dar mai ales au reușit să facă dovada că au realizat anual o producţie minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân sau produse derivate din fân, respectiv granule, peleţi sau făină sau 200 kg de sămânţă certificată. 

Suma aceasta se va adăuga la plățile ce deja se acordă pentru acel teren arabil, respectiv:

  • Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS): 96,8861 euro/ha adică 431,501 lei/ha
  • Plată Redistributivă: Primul interval 1-5 hectare: 5,00 euro/ha adică 22,268 lei/ha și al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv: 48,8554 euro/ha adică 217,5876 lei/ha!
  • Plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu (Înverzire): 57,3714 euro/ha adică 255,515 lei/ha
  • Plata pentru tinerii fermieri: 22,8718 euro/ha adică 101,864 lei/ha
  • Plata pentru micii fermieri: MAXIM 1.250 de euro/exploatație
  • ANT 1: 17,72035 euro/ha adică 78,92 lei/ha. 

Sprijinul cuplat pentru cultura de lucernă achitată fermierilor pentru Campania 2015 a fost de 520,4117 euro pe hectar.

Vă reamintim că sprijinul cuplat pentru cultura de lucernă se acordă fermierilor activi care fac dovada:

  • Au realizat anual o producţie minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân;
  • Au comercializat cel puţin producţia minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân pe baza contractului încheiat cu exploataţii de creştere a animalelor înscrise în RNE şi a facturii fiscale de vânzare sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice; sau
  • Au consumat cu animalele pe care le deţin, înscrise în RNE, şi/sau au stocat în vederea consumului cu acestea cel puţin producţia minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân obţinută în fermă. Verificarea eligibilităţii se face pe baza consumurilor de furaje normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 5, şi a dublului numărului mediu de animale din fermă pe perioada anului de cerere.

Subvențiile APIA, deci implicit și sprijinul cuplat pentru cultura de lucernă, se acordă fermierilor exploatează un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. 

1 Comentariu la PLĂȚI APIA 2017: Cât ar putea fi SUBVENȚIA PENTRU LUCERNĂ ÎN ACEST AN!

  1. Lucerna ar trebui să fie mult mai bine plătită deoarece e hrana animalelor,ei dau subvenții enorme la gutui , măceșe și alte prostii,dați la lucerna grîu porumb că asta e baza agriculturii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*