TEMPERATURI ANORMALE pentru IANUARIE! Ce mesaj transmit AUTORITĂȚILE despre EVOLUȚIA VREMII!

Temperaturi anormal de ridicate pentru luna ianuarie, un fenomen îngrijorător pentru fermierii care cultivă cereale, dar și pentru pomicultori. Ministrul Agriculturii Petre Daea spune că deja s-a deplasat în teren și vine cu un mesaj menit să liniștească pentru moment agricultorii, chiar să îi ajute să vadă partea bună a acestor zile cu soare.

Autorităţile le transmit agricultorilor să nu îşi facă încă griji. „Am discutat la faţa locului, văzând starea de vegetaţie a culturilor şi până acum nu există niciun fel de îngrijorare. Evident că aceste temperaturi ridicate ne-au luat prin surprindere, dar ele până acum n-au afectat starea de vegetaţie. Ba, dimpotrivă, au ajutat la răsărirea în totalitate a culturilor semănate în toamnă şi la înfrăţirea acestora”, spune ministrul Petre Daea, citat de Antena 3.

În localitatea dâmbovițeană Voinești, pomicultorii au ieșit deja să curețe merii. Se tem însă să nu se repete situația de anul trecut când imediat după înflorit a venit un îngheț ce a afectat complet florescențele pomilor.

De cealaltă parte, meteorologii avertizează că vremea vremea se va răci uşor. Mai mult, este posibil să apară şi precipitaţii slabe în mai multe zone din ţară. Astfel, luni – 8 ianuarie, deşi valorile termice diurne vor marca o uşoară scădere faţã de ziua precedentă îndeosebi în regiunile estice şi sudice, vremea se va menţine caldă, chiar deosebit de caldă în vestul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa, în general, între -2 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări temporare. În estul teritoriului, iar ziua, posibil şi în nordul extrem, pe arii restrânse, vor predomina ploile, slabe cantitativ. În nordul Carpaţilor Orientali, trecãtor, va fulgui. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-vest. Cu precãdere dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, local va fi ceaţã, asociatã izolat cu burniţă.

Marți, în regiunile extracarpatice, valorile termice vor continua sã scadã, cerul va fi noros şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, sub formã de ploaie, iar la munte şi, posibil, trecãtor şi în Moldova, şi lapoviţã sau fulguieli. În restul teritoriului, vremea se va menţine deosebit de caldã, iar înnorãrile vor fi temporare. Vântul va avea intensificãri în sudul Banatului, în Dobrogea şi pe crestele montane şi doar izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori în vestul ţãrii, iar cele minime se vor situa între -5…-4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6…7 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţã, iar în Moldova, izolat şi trecãtor, sunt posibile depuneri de polei.

Miercuri, valorile termice vor fi în uşoarã scãdere faţã de ziua precedentã, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse, între 0 grade în nordul Moldovei şi 12 grade în vestul şi nord-vestul teritoriului, iar cele minime se vor situa între -3 şi 5 grade. Cerul va fi temporar noros în vestul ţãrii şi mai mult noros în rest. În sudul şi estul teritoriului şi local în rest, vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi, care pot favoriza depunerea de polei, cu precãdere în zona Carpaţilor Orientali. Vântul va avea intensificãri în sudul Banatului, în Dobrogea şi pe crestele montane şi izolat în celelalte regiuni. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din vest, vor fi condiţii de ceaţã.

Be the first to comment

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*