• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Challenger MT975C este cel mai puternic tractor agricol din lume

    agrointeligenta.ro -

    Modelele de tractoare produse în serie, din gama Challenger MT900C fabicate de compania americană AGCO şi dotate cu motoare şi transmisii Caterpillar sunt considerate cele mai mari şi puternice din lume.

    Din anul 2009, la AGCO a început producţia tractorului MT975C care a înlocuit modelul MT975B, produs între anii 2006-2010. Acesta este atât de puternic încât poate discui un teren agricol de dimensiunile unui teren de fotbal în nici două minute.

    Motor diesel de 585 CP

    Considerat la ora actuală, cel mai mare şi mai puternic tractor agricol din lume produs în serie, Challenger MT975C este un tractor articulat, 4WD (tracţiune integrală) cu patru roţi duble, dotat cu un motor Caterpillar alimentat cu motorină şi care generează 585 cai putere (436 kW).

    1222222223

    Priza de forţă auxiliară (PTO), adică puterea care poate fi transferată de la motorul tractorului către alte sisteme mecanice sau hidraulice, poate transmite, potrivit producătorului, 425 CP (317 kW).
    MT975C este fabricat la uzina din Jackson, statul Minnesota, SUA.

     Dimensiuni MT975C

    Greutate 18.038 kg
    Capacitate maximă 27.216 kg
    Diametru roţi 394 cm
    Lungime 756 cm
    Lăţime 508 cm
    Înălţime cabină 383 cm

     

    Consum de 125 litri la o oră de funcţionare intensă

    Consumul comunicat de Laboratorul de testare a tractoarelor din cadrul Universităţii din Nebraska – Lincoln (Institutul de agricultură şi Resurse Naturale), operând motorul la putere maximă cu o turaţie de 1.750 de rotaţii pe minut, a fost  de 125 litri/oră.
    Tractorul a fost proiectat pentru executarea de lucrări agricole în zonele Americii de Nord şi Est-Europene, dimensiunile foarte mari împiedicând omologarea pentru pieţele Europei de Vest. Diametru unei roţi este de aproape 4 metri.

    33333c

    La o articulare a pivotului la 42 de grade, tractorul poate să execute o întoarcere completă într-un cerc cu diametrul exterior de 30 metri. Pentru a putea păstra contactul cu solul pe toate cele patru roţi, unghiul de oscilaţie vertical din pivotul central trebuie să fie de maximum 13 grade.

    Viteză de deplasare de 25 km/h

    Motorul turbo cu răcitor intermediar Caterpillar montat pe modelul MT975C are o capacitate de 18,1 litri, cu 6 cilindri şi 27 de valve, iar răcirea se realizează cu lichid. Cilindrii motorului au dimensiunea 145 x 183 mm. Cutia de viteze are 16 trepte de mers înainte şi 4 trepte pentru mersul în marşarier. Tractorul, deşi are un gabarit impresionat, poate atinge o viteză de până la 25 km/h.
    Norma de poluare la care se încadrează emisiile motorului diesel este Tier 3, echivalentă unui motor verde ecologic în cazul tractoarelor. Pornirea se face prin starter electric. Instalaţia electrică este de 12 volţi, cu patru acumulatoare care pot genera 4.000 A în curent continuu.

    Tractor cu preţ de limuzină Rolls Royce

    Rezervorul de motorină are o capacitate de 1.476 litri şi umplerea acestuia durează până la 20 de minute. Pentru motor, revizia se efectuează la 250 de ore de funcţionare, iar revizia capitală la 10.000 de ore de funcţionare.

    1444457

    Preţul unui astfel de tractor, în funcţie de dotări, începe de la 270.000 de euro (fără taxe). Pe portalurile specializate în vânzări de utilaje agricole, Challenger MT975C se vinde la mâna a doua cu preţuri cuprinse între 200.000-240.000 euro. Astfel, un model MT975C, localizat la o fermă din SUA, cu 630 de ore de funcţionare, fabricat în 2011, are un preţ de vânzare afişat de 232.000 euro.

    Garanţia asigurată de producător este de doi ani sau 2.000 de ore de functionare.

    De menţionat că cel mai mare tractor din lume, denumit Big Bud, destinat lucrărilor agricole a fost construit tot în SUA, în 1977, într-un singur exemplar, are un motor de 24 de litri şi 900 de cai putere. Însă Big Bud nu este un tractor de serie, ci fabricat la comandă.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Apele Române – replică dată lui Gigi Nețoiu: Ferma funcționa fără acte de reglementare, cu risc de inundații Tăierile la pomi fructiferi pentru începători. Ghid pas cu pas După Mercosur, fermierii vor fi loviți de acordul cu Australia. Cote uriașe la importurile de carne Adio subvenții APIA pe persoană fizică? Controale la stâne, amenzi și tăieri de bani O nouă subvenție de la APIA a fost anunțată de Comisia Europeană

    Ultimele știri

    O nouă lovitură pentru cercetare. Guvernul a redus indemnizația pentru doctor științific la numai 500 lei brut Alertă de știri false în Franța: Dermatoza nodulară la bovine NU a fost, de fapt, cauzată de cerealele din Ucraina AIPROM avertizează: Utilizarea produselor neautorizate, chiar și de origine biologică, poate avea consecinţe negative! Motorină mai scumpă în campania agricolă. Prețul per litru a depășit deja 8,3 lei și continuă să crească Consiliul Concurenței a autorizat preluarea magazinelor La Cocoș de grupul care deține Lidl și Kaufland