Fonduri europeneŞtiri agricole

ULTIMA ORĂ de la BRUXELLES: FERMIERII ”DE CANAPEA” TREBUIE SĂ DISPARĂ!

Fermier de canapea cu ploaie de bani

Există fermieri de canapea, iar aceștia trebuie să dispară după 2020, deoarece o simplă bucată de pamânt nu trebuie să te facă beneficiar de subvenții și de fonduri europene! Aceasta a fost doar una dintre concluziile de ieri, marți – 9 octombrie, din cadrul Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală, unde s-a discutat despre viitorul Politicii Agricole Comune (PAC).

La ședință a luat parte europarlamentarul român Daniel Buda care a solicitat opinia experților, dar și a Comisiei Europene, cu privire la definiția fermierului activ, cu alte cuvinte, a celui care trebuie să beneficieze de fondurile europene.

”Concluzia a fost unanimă că da, astăzi avem fermieri de “canapea”, mai precis, fermieri care primesc fonduri europene, dar nu lucrează efectiv terenul respectiv și că această categorie trebuie să dispară după 2020. Sub acest aspect, reprezentanții Comisiei Europene și experții au arătat că un rol important în aceasta direcție va trebui să îl aibă și statele membre. Cu toate acestea, apreciez că o definție unică la nivel european trebuie avută în vedere în viitoarele dezbateri”, a declarat Daniel Buda după ședință, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

O altă problemă ridicată de experții europeni a fost cea legată de plata pe înverzire. ”Se discută, pe bună dreptate, tot mai mult, ca fermierii să fie plătiți pentru a practica o agricultură ecologică, care să producă un aer curat. În același timp, pentru practicarea acestor condiții de mediu, fermierii trebuie să fie plătiți”, a explicat europarlamentarul Daniel Buda.

”Propunerea noastră vine în urma unei consultări foarte largi cu părțile interesate, cu parlamentele naționale. Pe baza consultării, noi am introdus o serie de elemente. Pentru prima dată, vrem să existe un singur plan strategic pentru toate statele membre, dar asta nu înseamnă că nu ținem cont de specificitățile naționale. Deci, ele au suficient loc să se exprime, iar autoritățile regionale își pot păstra rolul lor. În ce privește împărțirea sarcinilor, avem diviziunea responsabilităților, dar dăm mai multe responsabilități statelor membre, dar asta nu înseamnă că renaționalizăm PAC. Avem o nouă arhitectură pentru mediu și climă, avem trei niveluri: condiționalitate, eco-condiționalitatea, angajamentele folosite pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor la pilonul II. În același timp, consider că o bucată de pământ nu trebuie să te facă beneficiar de fonduri europene”, a spus în cadrul ședinței Reprezentantul Comisiei Europene.

Vă reamintim că începând cu 2020, politicile de acordare a subvențiilor și fondurilor europene pentru agricultură se vor modifica. Sunt așteptate scăderi de bugete în urma Brexitului, iar la acest moment se derulează dezbateri și negocieri privind forma finală a noilor politici, o parte dintre ele fiind reprezentate de actuale politici ce pot suferi modificări.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!