• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ULTIMA ORĂ de la APIA: 126.994 DE FERMIERI, AUTORIZAȚI LA PLATĂ! BANII – ÎN CONTURI DE MÂINE!

    Oana Timar -

    Autorizările la achitarea avansului pentru fermierii români decurg fără probleme la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Directorul general al instituției, Adrian Pintea, invitat în cadrul emisiunii ”Forța Fermierilor cu Vlad Macovei” a anunțat care este situația finală a primei zile de la startul plăților.

    Citiți și: LISTA APIA CU TOATE SCHEMELE ȘI SUMELE PLĂTITE LA AVANS!

    Pentru anul 2018, numărul fermierilor care au depus cereri la APIA este de circa 865.000, iar suprafața solicitată la plată este de aproximativ 9.650.000 de hectare de teren agricol. Pentru acest pământ, din data de 16 ocotmbrie, APIA a dat startul plății pentru avansul din subvențiile agricole, autorizările la plată putând fi efectuate până pe 30 octombrie.

    ”România acordă plata în avans, un beneficiu al României printr-un efort susținut de Ministerul Agriculturii este acela că fermierii pot primi un avans de 70% din plățile directe FEGA, respectiv de un avans de 85% din Fondul European De Dezvoltare Rurală (FEADR). Aseară am dat drumul la primele plăți și până în momentul de față au fost autorizați, calculați la plată, un număr de 126.994 de fermieri – aproape 127.000 de fermieri cu suma 35.361.000 de euro, sumă ce este deja în procesare internă și din care o mare parte, 27.400.000 de euro deja au plecat înspre Trezorerie urmând fluxul bancar”, a declarat Adrian Pintea în cadrul emisiunii realizate de Agrointeligența și difuzată pe pagina de Facebook Agrointeligența și pe www.agrointel.ro.

    Șeful APIA a arătat că pentru primii fermieri care au intrat la plata avansului, banii vor putea fi văzuți în conturi încă de mâine, joi – 18 octombrie, sau de vineri, în funcție de banca la care are beneficiarul contul.

    Micii fermieri, primii la plata avansului

    Adrian Pintea a mai precizat că țina este ca în primă fază să se autorizeze fermierii mici. ”În momentul de față, aproximăm în jur de 450.000 de fermieri – am început cu fermierii mici, până în 10 hectare. Aceștia sunt prioritizați pentru a intra la plata avansului urmând ca de săptămâna viitoare, undeva pe joi să acordăm avansul și pentru fermierii mari, respectiv cei peste 10 hectare. Vorbim strict de forme de sprijin ce se acordă în sectorul vegetal. Undeva cu data de 1 noiembrie vom acorda avans și pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovină și caprină la care perioada de retenție a fost de 100 de zile, perioadă ce a expirat și controalele au putut fi finalizate, iar acești fermieri pot intra la plată. Pentru sprijinul cuplat la vacile de lapte și tot ce înseamnă parte de bovină am luat hotărârea împreună cu domnul ministru, perioada de retenție fiind până la 15 noiembrie, deja este și prea târziu (pentru avans – n.r.), ca la 1 decembrie să începem cu acești fermieri plata finală”, a explicat Adrian Pintea, director general APIA care va fi fluxul banilor.

    Stiri subventii APIA


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului Subvenții APIA 2024. Terenurile care primesc bani la hectar și cele care sunt scoase de la plată