• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierii cer o întâlnire cu ministrul Petre Daea

    agrointeligenta.ro -

    Oierii cer o întâlnire cu ministrul agriculturii, Petre Daea. Liderii asociațiilor de profil din oierit au trimis către șeful de la agricultură solicitări în vederea organizării unei discuții pe mai multe teme de interes pentru crescătorii de ovine.

    ”Noi am înaintat solicitările. Așteptăm ca săptămâna viitoare să fim chemați. Avem ca teme de discuție deconturile pentru Controlul Oficial al Producției (COP) și Registrul Genealogic (RG) – pentru 2018 s-au făcut doar în procent de 64,6 %. Vrem să aducem în discuția cu domnul ministru și criteriile și sumele ce sunt alocate pentru fermele de elită, programul de genotipare reproducători și măsuri pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC)”, a declarat Ionică Nechifor, secretarul general al Federației Romovis și președintele al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis.

    Reamintim că oierii au avut discuții anterior și cu conducerea Autorității Naționale pentru Zootehnie (ANZ). O temă centrală a întâlnirii a fost o formă de sprijin financiar care se pregătește pentru animalele de reproducție de rasă pură.

    Până la 28 februarie 2019 fiecare asociație, conducătoare a unui registru genealogic, va transmite punctul propriu de vedere pentru a fi inițiat un act normativ cu criterii de nominalizare și funcționare a fermelor de elită, vorbind aici strict de fermele cu animale înscrise în secțiunile principale ale registrelor genealogice.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris despre această întâlnire aici: SUBVENȚII OVINE: 10 REGULI NOI pentru OIERII CARE VOR BANI DE LA APIA ÎN 2019


    Te-ar mai putea interesa

    Un procesator român de lapte a ajutat peste 1.000 de mici fermieri să treacă la e-Factura: ”A înțeles toată lumea” Fermieri, loviți în plin de scumpiri: crește TVA pentru pesticide și îngrășăminte, se scumpește motorina Micii fermieri – minimis de 15.000 euro/fermă pentru achiziția de utilaje agricole. Cererile, până pe 31 iulie

    Ultimele știri

    Fermierii vor avea un contract unic de arendă la nivel național Ofilirea frunzelor de castraveți vara. Cum udăm castraveții în zilele cu caniculă Dosar penal deschis unui fermier din cauza unor gunoaie periculoase