• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OIERII CER O SUBVENȚIE NOUĂ PE CAP DE ANIMAL! PROPUNEREA, ACCEPTATĂ DE MINISTRUL DAEA!

    agrointeligenta.ro -

    Oierii cer o subvenție suplimentară pe cap de animal! Președinții de asociații ale crescătorilor de animale au înaintat ministrului Petre Daea, într-o întâlnire care a avut loc săptămâna trecută, propunerea de a transmite la Bruxelles introducerea unei noi plăți pe cap de animal care să fie echivalenta schemei de plată unică pe suprafață (SAPS) care se achită în sectorul vegetal.

    ”Doar așa putem salva sectorul zootehnic care este în colaps”, spune Ionică Nechifor, secretar general al Romovis. ”I-am propus domnului ministru pe noua Politică Agricolă Comună (PAC) să introducă în sectorul zootehnic plata de bază făcând o conversie din Unitatea Vită Mare (UMV) în hectare. Deci așa cum primește un fermier în sectorul vegetal pe un hectar bani din fondurile Uniunii Europene așa să primim și noi crescătorii de animale. Adică pe un hectar de pășune sau teren se încasează Schema de plată unică pe suprafață (SAPS), acei bani transformând în UMV pe ovine să fie plata de bază pentru crescătorii de ovine. Restul măsurilor de Sprijin Cuplat, ferme de elită, Ajutorul Național Tranzitoriu, Pachetul pentru animalele în pericol de abandon, Programul pe kilogramul de lână acestea sunt măsuri suplimentare”, a explicat Ionică Nechifor pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Aceeași propunere, înaintată și în 2013

    Crescătorul de ovine spune că propunerea nu este o premieră ci aceasta a mai fost înaintată și în 2013 când se discuta actualul PAC, dar fără succes. În prezent, potrivit lui Ionică Nechifor, ministrul Petre Daea a agreat ideea și a notat-o pe lista propunerilor pe care România le va înainta la Bruxelles pentru noul PAC.

    De precizat că, în prezent, Schema de plata unică pe suprafață (SAPS) constă în acordarea unei sume uniforme/plăți unice pe hectarul eligibil declarat de fermier, plătibilă o dată pe an și decuplată total de producție. Plata unică pe suprafață se calculează anual prin împărțirea plafonului național anual la numărul total de hectare eligibile declarate la nivel național. Pentru Campania 2018 cuantumul achitat de APIA pentru plata de bază – SAPS este de 102,5697  de euro.

    Crescătorii de animale pot accesa, conform actualelor reguli pentru subvenții, Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) achitat din bugetul de stat și Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) plătit de la Uniunea Europeană. În plus pot opta și pentru o serie de măsuri suplimentare cum ar fi Măsura 10 Agromediu – Pachetul 8 rase în pericol de abandon pentru care primesc 87 de euro/UVM/an și Ajutorul de stat pentru lâna pentru care se plătește un leu pe kilogramul de lână vândut cu factură.


    Te-ar mai putea interesa

    Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători

    Ultimele știri

    Tunsul oilor îi ”arde” la buzunar pe oieri. Prețuri pe județe Egiptul a cumpărat încă 120.000 de tone de grâu din Ucraina Șarpe de doi metri, găsit în cotețul găinilor – jandarmii au intervenit de urgență