• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SCANDALOS! PRIMĂRIA NU VREA SĂ ÎI ÎNREGISTREZE TERENURILE LUATE ÎN ARENDĂ!

    Ramona Dascălu -

    Interesele pentru terenuri și răutatea conduc la apariția unor situații aberante, la discriminări, la pierderi de subvenții agricole! În comuna Sohatu, județul Călărași, fermierul Valentin Popa a pierdut, pentru al doilea an la rând, programarea pe care i-au stabilit-o funcționarii APIA pentru a-și depune cerere de subvenții. Dacă anul trecut, agricultorului i s-a refuzat eliberarea adeverinței, acum lui Valentin Popa i se refuză înregistrarea unui contract de arendă pentru o suprafață de 10 hectare. La fel ca și anul trecut, Agrointeligența –  AGROINTEL.RO se implică pentru rezolvarea situației. Dacă în 2018, am reușit să îi convingem pe cei din Primăria Sohatu să dea adeverințele fermierilor, acum sperăm ca autoritățile locale să își dea seama că fac un abuz și să acționeze pentru a respecta dreptul fermierului.

    Citiți și: AGROINTELIGENȚA A SUNAT LA PRIMĂRIE, FERMIERUL ȘI-A PRIMIT ADEVERINȚA PENTRU SUBVENȚIE!

    Pentru că lucrează acel teren cu acte în regulă, pentru că a depus la Primărie tot ce i s-a cerut, fermierul Valentin Popa este decis să nu piardă subvențiile la care are dreptul pentru respectiva suprafață.

    „Am niște contracte de arendă în care proprietarii sunt pe titlu de proprietate și la unii este dezbătută succesiunea și au certificat de moștenitor. Azi am aflat că îmi trimite contractul de arendă prin poștă că nu este în regulă. Mai am pe procese verbale de punere în posesie în care nu vor să-mi dea adeverința APIA pe acele suprafețe pentru că în zonele respective nu are proiectul parcelar validat. Da eu întreb dacă este obligația mea sau a proprietarului de teren să fie validată Anexa 24 (Sesizare pentru deschiderea succesiunii vacante – n.r.), păi eu mă ocup de așa ceva? Nu ei că sunt plătiți pentru lucrul ăsta trebuie să facă demersul mai departe? Atunci să le spună acelor oameni că nu au dreptul la acele suprafețe de teren sau dacă nu să spună că dau în altă zonă unde e proiectul parcelar. După 30 de ani ne trezim acum? Problema este veche, e de câțiva ani buni. Oamenii din 2010 au cereri, mai mult decât atât am procuri de la acei proprietari și cu procese-verbale de punere în posesie și am făcut adrese către primărie cu numele meu și le-am adus la cunoștință, și cu contractele de arendă la fel, deci am procuri ca să înregistrez în numele lor contracte de arendă că acele terenuri sunt plătite de mine. Eu am dezbătut succesiunea, m-am dus cu proprietarii. Vine luna august eu trebuie să-i dau omului arenda, obligația mea ca fermier este să-i dau arenda pentru că am încheiat un contract cu el. Eu le aduc celor de la primărie la cunoștință zilnic ca să valideze procesul verbal, să semneze secretarul și primarul. E bătaie de joc. Legea nu e la fel pentru toate primăriile din țară și pentru toți fermierii? La Sohatu e altă lege? Că asta nu înțeleg eu”, se întreabă disperat fermierul.

    Valentin Popa spune că, la fel ca anul trecut, problemele îi sunt create de secretarul Primăriei, cel care o coordonează și pe funcționara ce face încrierile în Registrul Agricol. Fermierul spune că deși primarul îi spune angajatei să înregistreze contractele, aceasta i se opune.

    „Când am adus acele contracte, i-am spus primarului să îți arunce ochii pe ele ca după aceea să nu caute găselnițe. Domnul primar s-a uitat și a spus că totul e în regulă și să le depun la Registratură. Le-am depus la Registratură, acel contract cu certificat de moștenitor e a doua oară depus, asta e supărarea mea. Prima dată mi-a spus că sunt doi proprietari pe el și că nu e OK, dar mi-a dat răspunsul în ultima zi, în a 30- a zi. Asta mi se pare bătaie de joc. L-am luat, l-am depus încă o dată, iar acum iarăși nu știu ce mi-a găsit că nu e în regulă. Păi dacă cu certificat de moștenitor nu e în regulă și proprietar pe titlu de proprietate nu e în regulă, atunci ce e în regulă în țara asta? Deci eu am procuri în care se specifică clar că mi-a vândut mie cotă parte 1/2, în procuri scrie clar că pot să-l arendez, să plătesc la ANAF, să plătesc la taxe și impozite”, a declarat Valentin Popa.

    Fermierul susține că legea este aplicată selectiv la el în comună: „Eu nici nu am vrut să ridic adeverința pentru că nu îmi dă pe suprafațele care trebuie, sunt undeva cu 10 hectare în minus. Le-am zis să-mi facă adeverința în momentul în care îmi înregistrează și momentele alea. Dar știți ce e culmea? Că și secretarul primăriei are tot pe procese verbale, de la un proprietar care are tot două moșteniri, jumate de teren este la mine și jumate este la el. Secretarul de ce își ia adeverință pe suprafețele alea că nu e proiect parcelar? Gândirea mea e că poate vrea el să ia tot pământul de la acei proprietari și oamenii nu vor și uite așa le caută găselniță și refuză fermierii să le mai țină terenul. E părerea mea asta”.

    Ba mai mult de atât, Valentin Popa a fost pus să facă tot felul de demersuri de care nu s-a mai auzit până acum: „Obligația mea ca fermier este să depun un contract de arendă, omul ăla e proprietar pe titlu de proprietate, tu ca primărie când i-ai dat titlu de proprietate proprietarului de teren aveai obligația să îl înregistrezi în Registrul Agricol ca primărie sau ca agent agricol și după aceea îi eliberai titlu de proprietate proprietarului. Mai mult decât atât îmi spune să mă duc la notariat ca să dau o declarație pe propria răspundere că ce declar în acel tabel, că m-au pus să fac și un tabel, cu suprafețe, cu tarla, cu parcelă, că tot ce depun conform contractelor este în regulă că altfel nu-mi văd adeverința. Și m-am dus la notariat și s-a închinat și notarul și a zis că așa ceva nu se poate. A zis că sunt primul fermier pe care îl aude de așa ceva”.

    Fermierul din Călărași a apelat chiar și la ministrul Agriculturii Petre Daea, dar nu a primit nicio rezolvare: ”Am vorbit alaltaieri și cu ministrul Agriculurii la telefon și a zis așa: „Domnule Popa, nu se poate întâmpla așa ceva! Trebuie să trimit o comisie acolo”. Am vorbit și a rămas la capitolul vorbit, doar atât. Eu cred că lucrul ăsta e treaba ministerului Agriculturiii că de aia sunt atâția angajați în minister ca să se ducă pe teren sau să sune cel puțin să afle ce se întâmplă acolo”.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a stat de vorbă și cu primarul din Sohatu, Grigore Dumitru.

    „Nici nu se discută să nu ia subvenția. Cum și-a pus toate documentele la punct, are niște contracte depuse, sunt ceva neclarități dar și le reglează omul. Nici nu se pune problema de așa ceva, cum să nu ia subvenția?! El trebuie să își reglementeze situația pe care o are la Registrul Agricol și să depună documentele la contractele de arendă care i s-au cerut. Este vorba despre o procură care este specială prin care îl deleagă proprietarul să facă succesiunea, să facă vânzarea, să scoată certificatul fiscal, dar nu să înregistreze și contract de arendă. A semnat la toți trei moștenitorii și dânsul nu are procură decât de la doi. Dar își reglează dânsul treaba asta, se duce la oameni și îi pune să semneze contractul de arendă și se înregistrează fără nici cea mai mică problemă. Sunt lucruri mici, nu sunt lucruri grave ca să spun că omul nu primește subvenția pentru asta. La problema cu titlul de proprietate care nu e înscris la Registrul Agricol face convenție și declarație pe propria răspundere că lucrează suprafața respectivă și primește, dar sub alte forme. Categoric se va încadra în termen. Nu e nimeni împotrivă să își primească subvențiile și găsim rezolvare în toate situațiile”, ne-a spus primarul.

    Edilul de la Sohatu ne-a precizat și a subliniat că localitatea este înscrisă în programul național de cadastru: ”Da, avem cadastru gratuit. Ne rămâne un singur contract care e încheiat și ăla. Pentru întreaga suprafață am făcut două proiecte de cadastru general, unul pe Progresul și unul pe Sohatu. Am aproape 80% din suprafață la cadastru gratuit și acum suntem în stadiu de finalizare a celui de-al doilea proiect și urmează cel de-al treilea pentru care deja am semnat contractul și aștept să-l termin pe ăsta ca să-l încep pe celălalt. Sunt în faza de contestații și verificări cu al doilea proiect”.

    ”Odată cu aceste proiecte de cadastru se vor rezolva și problemele cu numere cadastrale, procesele verbale care nu au numere cadastrale și nu scrie titlu pe ele. Dar acum rezolv o mare parte din asta, deja scriem titluri, nu cu viteza cu care ne-am dori noi, dar oricum se scriu„, este optimist primarul din localitatea călărășean.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri

    Ultimele știri

    UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale