Ştiri agricoleViaţa la ţară

Ministrul PETRE DAEA: Am lansat 16 RACHETE ANTIGRINDINĂ, dar GHEAȚA S-A FORMAT PREA SUS!

Agricultori, pomiculturi, viticultori, apicultori. Toți producători agricoli afectați puternic de fenomenele extreme de marți, 30 aprilie. Ministrul agriculturii Petre Daea s-a deplasat astăzi în județul Prahova, cel mai afectat de fenomenele extreme de ieri, în special de grindină.

Ministrul agriculturii a mers în Prahova pentru a evalua, la fața locului, împreună cu specialiștii, care sunt pagubele provocate de grindină. ”O parte din suprafață a fost afectată. Cu specialiștii, la fața locului, stabilim măsurile tehnice ce trebuie luate în continuare în așa fel încât să putem să dirijăm vegetația în plantație și să corectăm ce a stricat natura. Într-un cuvânt, suntem acolo unde este nevoie și specialiștii acționează indiferent de zi, de oră, de vreme. (…) Este vorba de plantația de vii. Sunt aici într-o fermă unde sunt în jur de 100 de hectare și jumătate a fost afectată. Specialiștii au stabilit să intre, când timpul va permite, la tratament cu substanțe cuprice pentru a cicatriza rănile produse. Sigur că producția e afectată, vom vedea gradul de afectare urmărind evoluția de aici încolo”, a declarat ministrul Daea într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Șeful de la MADR susține că ieri au fost lansate 16 rachete antigrindină și nu a dorit să comenteze acuzațiile ministrului Mediului Grațiela Gavrilescu, cea care a declarat că sistemul antigrindină nu a fost pus în funcțiune în ciuda avertizării de grindină de la ANM. ”Nu vreau să comentez ce a spus doamna vicepremier. (…) Aseară, azi-noapte, astăzi am stat de vorbă cu specialiștii din domeniu care mi-au spus după episodul de ieri, când în această zonă s-au lansat 16 rachete care n-au putut să facă față situației date întrucât formațiunile de gheață s-au realizat undeva la 11.000 de metri înălțime, iar lansatoarele noastre de grindină acționează până la 8.000 de metri. Iată că am fost puși într-o situație fără precedent: nu s-a întâmplat niciodată în România ca să fie grindină înainte de 1 mai. Noi am fost pregătiți încă din 15 aprilie, urmare a acestei pregătiri, ieri s-a activat sistemul antigrindină și au fost lansate 16 rachete, dar din nefericire fără rezultat”, a explicat Petre Daea.

Referitor la eficiența sistemului antigrindină, deși acesta se pare că nu a avut niciun efect în cursul zilei de ieri, Daea a spus: ”Categoric da, a fost și este eficient pentru că știm că de ani buni din zonele acestea s-a adunat întreaga producție de struguri. Și anul trecut și acum doi ani, activând aceste instalații am putut proteja, dar iată că acum natura a fost mai puternică”.

Județele Prahova, Călărași, Buzău și Ialomița sunt printre cele mai afectate de vijeliile de ieri. În mijlocul câmpului semănat cu grâu și rapiță, la Drajna, o tornadă a măturat tot ce a ieșit în cale, inclusiv o stupina prahoveanului Relu Negoiță.

Stupina apicultorului Relu Negoiță a fost distrusă de tornadă (foto: Facebook.com/Marina Marian)

Forța tornadei  a luat pe sus un autocar ce rula pe o șosea din apropiere, iar fermierii de la societatea Sanagro au fost cei care au venit în câmp cu tractorul pentru a ridica fiarele, în timp ce mai multe persoane au ajuns la spital.

Prăpăd mare a fost și în Prahova, în Dealu Mare, locul unde se află unele dintre cele mai valoroase plantații de viță-de-vie. Culturile au fost compromise total pe suprafețe uriase în doar câteva minute cât a căzut o grindină cum bătrânii spun că n-au mai pomenit în ultimii 50 de ani. La prima evaluare, producătorii de vin din zonă spun că și-au pierdut speranța pentru producția de struguri și de vin în 2019.

Foto: Dagon Clan Wines
Foto: Dagon Clan Wines

La fel de afectați sunt și pomicultorii. În zona Urlați – Albești Paleologu, Cătălin Curelea și-a găsit plantația de cireș ca după bombardament. Cireșele ce urmau să intre în pârgă poartă semnele loviturilor de piatră, iar o parte dintre pomicultorii care au văzut imaginile spun că sunt șanse mici ca producția să mai fie salvată, chiar și cu costurile unui tratament scump menit să ajute la cicatrizarea rănilor lăsate de grindină.

În cultura mare, o parte dintre fermieri au primit ploaia de care aveau nevoie. Pentru o parte din aceștia, însă, precipitațiile au venit însoțite de căderi de grindină, catastrofale pentru răsadurile recent plantate în câmp.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!