• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oierul Dan Petrescu, președinte APC: ”Copiii noștri vrem să consume produse naturale, nu chimicale”

    agrointeligenta.ro -

    Oierii se pot adresa de astăzi, luni- 6 mai, unei noi asociații profesionale care să le reprezinte interesele în relația cu autoritățile române și chiar cele de la Bruxelles. Asociația Profesională a Ciobanilor (APC), înființată oficial în data de 5 aprilie, a fost prezentată oficial astăzi de către memmbrii-fondatori ai acesteia.

    Citiți și: NOUA ASOCIAȚIE DIN OIERIT, PRIMUL EVENIMENT! Cine sunt CEI 8 CIOBANI FONDATORI AI APC!

    ”(…)Această asociație vine să lupte în favoarea ciobanilor și a acestei țări care însă își păstrează tradițiile. A celor care vor să promoveze în continuare aceste produse pe care noi ne-am expus aici (ciobanii au adus la conferință o serie de produse tradiționale din fermele proprii – n.r) pe care le pot consuma cu încredere. Și copiii noștri vrem să consume aceleași produse naturale pe care noi fermierii le producem în această țară și nu cu chimicale și alte lucruri care pot aduce fel și fel de boli”, a subliniat Dan Petrescu, membru-fondator al APC în deschiderea prezentării despre noua asociație.

    Acesta a subliniat că asociația profesională a ciobanilor este alcătuită din 8 membri fondatori din toate colțurile țării. ”De la început am plecat de la un demers pe care numai Dumnezeu știe prin ce am putut să trecem. Am zis să spunem stop la toate neregulile din sectorul nostru, ne-am unit și am zis că vom lupta cu toate puterile noastre. Toți membrii fondatori vor avea și o funcție de conducere dar pentru noi nu are acest lucru nicio valoare ci doar scriptic va fi această funcție. Așadar președintele asociației va fi subsemnatul Petrescu Daniel – Argeș, Luca Daniel (Sibiu) Vicepreședinte, Sterp Ioan (Bihor) vicepreședinte, Gheorghe Dănulețiu – Ghiță Ciobanul (Sibiu) secretar, Suciu Ioan (Brașov) membru fondator și în Consiliul Director, Alexandru Csokasi (Bihor) membru fondator și în Consiliul de Administrație, Ioan Barb (Alba) și Ioan Sterp (Sibiu). Toți suntem crescători de ovine și provenim din familii de ciobani, crescători au fost părinții noștri și copiii noștri vor duce tradiția mai departe”, a mai punctat liderul APC.

    Dan Petrescu a subiniat că noua asociație profesională este ”deschisă” tuturor ciobanilor onești, cu tradiție care luptă pentru menținerea produselor autohtone. Mai mult, liderul APC a declarat că asociația nu e afiliată în niciun fel politic iar membrii acesteia nu se vor lăsa infleuntați de cei care ”îi vor răul”. ”Nu vom pleca nici capul, nici urechea, nu ne vom lăsa influențați de cei care ne vor rău și nici de politic, de nimeni care vrea răul acestei nații, acestui sector. Luptăm din greu, nu este ușor. APC înființată are un program pe care vi-l prezentă, un program pentru dezvoltare, ceea ce intenționăm să facem pe viitor, ce nu s-a făcut și nu se face corect, noi vrem să spunem lucrurilor pe nume și așa cum am promis, nu ne vom lăsa pentru dreptate, vom merge până la capăt”, a mai spus Petrescu.

    Reamintim Agrointeligența-AGROINTEL.RO v-a anunțat în exclusivitate că noua asociație dorește să vină cu propuneri constructive către toate instituțiile statului care fac politici în sectorul ovin.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului