IMPORTANTŞtiri agricoleStrategii de afaceri

Clubul Fermierilor Români lansează cea mai amplă consultare publică a fermierilor

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă lansează cea mai amplă consultare a fermierilor privind înființarea în premieră a unui Broker de Asigurări specializat în agricultură, având ca acționar o asociație de fermieri.

Brokerul de Asigurări al Clubului va oferi fermierilor servicii de asigurare a riscurilor, veniturile rezultate contribuind la autofinanțarea proiectelor și activităților operaționale ale Clubului.

Crearea Brokerului de Asigurări al Clubului poate fi etapa necesară în dezvoltarea expertizei interne și consolidarea încrederii membrilor pentru lansarea în viitor a unui Fond Național Mutual Agricol, menit să îi ajute să facă față pierderilor economice cauzate de fenomene climatice nefavorabile, boli ale animalelor, ale culturilor sau de incidente de mediu.

În baza unei înțelegeri comune a Clubului Fermierilor Români și Agricover, aceasta din urmă a fost de acord să transfere către Club 49% dintre acțiunile sale în compania Agricover Broker de Asigurări SRL, asumându-și în continuare responsabilitatea managementului operațional al Brokerului. De asemenea, în baza acordului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și a deciziei Boardului Agricover, profitul generat de noul Broker de Asigurări va fi 100% transferat către bugetul Clubului, sumele fiind destinate finanțării proiectelor și activitătilor operaționale ale acestuia.

Actualul Broker Agricover are poziție de lider pe piața serviciilor de intermediere a asigurărilor agricole, cu o cotă de piață de 12% și un profit net anual de peste 1 milion RON. Compania este certificată de Autoritatea de Supraveghere Financiară și lucrează cu cei mai importanți asigurători.

Utilizarea serviciilor Brokerului nu aduce costuri suplimentare fermierului, dimpotrivă, eficientizează atât costul financiar al polițelor, cât și urmărirea dosarelor de daune.

Beneficiile fermierilor care folosesc serviciile Brokerului, indiferent dacă sunt sau nu membri ai unei asociații, sunt atât directe – corespunzătoare asigurării agricole, cât și indirecte – ca rezultate ale proiectelor Clubului, finanțate în acest mod.

Noul proiect al Clubului Fermierilor Români va oferi cadrul necesar pentru stabilirea și desfășurarea unor acțiuni favorabile fermierilor români atât în țară, cât și pe lângă instituțiile europene, beneficiind de finanțarea asigurată de noul Broker. Proiectele lansate de Club, direct și în colaborare cu alte Asociații ale fermierilor, vor beneficia de sprijin specializat, prin atragerea unor experți care să lucreze la ducerea la îndeplinire a obiectivelor concrete de promovare a competitivității în agricultura românească, respectarea mediului, recunoașterea importanței și a statutului fermierului român.

Înainte ca proiectul legat de Brokerul de Asigurări al Clubului să fie implementat, Clubul Fermierilor Români lansează o amplă consultare publică și invită fermierii, indiferent dacă sunt sau nu membri ai Clubului, să-și exprime părerea în legătură cu acest proiect. Opiniile fermierilor sunt foarte importante în această etapă de pregătire a înființării Brokerului de Asigurări al Clubului Fermierilor Români, datorită subiectelor asupra cărora fermierii sunt consultați:
• necesitatea înființării unui Broker de Asigurări având ca acționar o asociație de fermieri;
• recomandări pentru Consiliul de Supraveghere a Brokerului de Asigurări;
• transparența mecanismului de finanțare și independenței financiare a Clubului;
• gradul de interes al fermierilor pentru a lucra cu acest Broker și de a promova activitatea acestuia pentru a susține programele Clubului Fermierilor Români.

Broșura de prezentare a proiectului poate fi consultată pe site-ul Clubului Fermierilor Români (www.cfro.ro), accesând urmatorul link: https://cfro.ro/broker-club/

Invităm fermierii interesați să participe la acest studiu să completeze chestionarul pe site-ul Clubul la următorul link: https://cfro.ro/chestionar-broker-club. Chestionarul poate fi completat anonim și nu necesită înregistrare sau creare cont de utilizator.

De asemenea, aveți posibilitatea să transmiteți opinia și recomandările dvs. privind proiectul Broker de Asigurări al Clubului pe e-mail la office@cfro.ro.

Despre Clubul Fermierilor Români

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și non-guvernamentală a fermierilor din România.

Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Clubul se bazează pe respectarea principiilor de neafiliere politică, transparență, management profesionist, orientare către rezultate concrete, cuantificabile.

Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Clubul Fermierilor Români realizează periodic analize și studii, cu scopul de a identifica, documenta și propune soluții la problemele cu care se confruntă fermierii din România, folosind experți naționali și internaționali, precum și experiența membrilor săi. Derulează proiecte de consultare și sprijinire a membrilor Clubului în vederea îmbunătățirii capacității de accesare a fondurilor europene de dezvoltare. Sprijină membrii Clubului pentru adoptarea celor mai noi metode și tehnologii pentru realizarea unei agriculturi durabile.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!