Vin americaaaanii! Acordul comercial SUA-UE include şi piaţa agro-alimentară
agrointeligenta.ro
În mega-acordul comercial care se negociază între Uniunea Europeană şi SUA este inclusă şi agricultura – este asta de bine sau de rău?
Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (Transatlantic Trade and Investment Partnership – TTIP) are ca obiectiv ştergerea tuturor barierelor tarifare şi non-tarifare care funcţionează în acest moment în relaţiile de comerţ dintre Statele Unite şi statele membre ale blocului european. Pentru piaţa agro-alimenară aceasta aduce schimbări majore – desigur cu efecte variabile de la un sector la altul. Pentru unii va fi mai bine, pentru alţii va fi mai rău.
O primă cifră care ar trebui să ne dea de gândit – aproape o zecime din importurile realizate de ţările europene din întreaga lume este reprezentată de importurile agricole din SUA – e mult? e puţin? e cel puţin semnificativ. Un acord care are ca scop schimbarea majora a condiţiilor în care se desfăşoară schimburile bilaterale nu are cum să nu zgâlţâie în aceste condiţii agricultura europeană.
Oportunitate pentru produsele europene să intre pe piața din State
Pentru producătorii europeni binele vine în faţă – în domeniul agro-alimentar americanii practicau unele dintre cele mai mari tarife, comparativ cu alte domenii ale schimburilor comerciale, fiind foarte protectori cu ai lor. Unele produse europene nu puteau intra deloc pe piaţa americană – merele, unele brânzeturi, altele intrau cu nişte poveri tarifare care le făceau să ajungă la raft cu preţuri mai înspăimântătoare decât eticheta „toxic” – 22-23% băuturile, 30% carnea, 139% lactatele. În general americanii aveau faţă de toată lumea nu doar faţă de europeni, tarife destul de mari pentru produsele alimentare cu valoare adăugată mare, şi foarte mare – băuturile distilate, vinul, berea, brânzeturile, mezelurile, ciocolata, etc, principalele produse din portofoliul de export al europenilor.
Americanii ne vor invada cu grâu, porumb și soia
Răul vine însă şi el, încet-încet, din urmă. Americanii vor vinde mai uşor în Europa grâu, porumb, soia – culturi la care sînt mai competitivi decât europenii sub aspectul preţurilor şi cantităţilor obţinute. Dispariţia tarifelor în acest domeniu i-ar putea face pe cumpărătorii europeni să prefere ofertele ieftine ale americanilor şi să îi lase cu recolta în hambare pe cultivatorii de pe continent. Desigur asta înseamnă o scădere a preţurilor unor materii prime în Europa – a grâului pentru panificaţie, a furajelor pentru creşterea animalelor, etc, ceea ce pentru consumator e bine, pentru agricultor, însă mai puţin bine. La fel se va întâmpla şi în domeniul cărnii, altul în care americanii produc mai mult şi mai ieftin ca europenii. La rând ar veni multe legume şi fruncte.
Cei chinuiţi de gândul că pe mesele europenilor vor ajunge fleicile îndopate cu hormoni, legumele sau fructele modificate genetic pot sta liniştiţi. Legislaţia în materie de siguranţă şi de sănătate nu face obiectul negocierilor incluse în acordul trans-atlantic…lucrurile ţin însă oricum, prea mult, de nişte mituri urbane.
Dacă este să aranjăm în ordine descrescătoare grupurile avantajate de aplicarea acestui mare acord comercial, în domeniul agriculturii, lucrurile ar sta astfel:
1. consumatorii europeni (materii prime mai ieftine înseamnă produse mai accesibile),
2. producătorii europeni de alimente procesate (cu cât vorbim de produse plasate mai sus pe scara luxului cu atât avantajele sînt mai mari),
3. cultivatorii europeni (dacă domeniul lor este unul în care americanii nu au producţie sau nu sînt competitivi)
11 miliarde EUR, valoarea importurilor de produse agricole realizate de ţările UE din SUA, 5% din totalul importurilor din SUA şi 8% din totalul importurilor realizate din întreaga lume.
