• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele Klaus Iohannis a semnat o lege importantă pentru fermieri

    agrointeligenta.ro -

    Lege semnată de președintele Klaus Iohannis! Șeful statului a semnat astăzi, miercuri, 19 iunie decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție (PL-x 80/04.03.2019).

    Decretul semnat de președinte vine cu mai multe modificări la Legea nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

    Astfel:
    -se introduce o nouă categorie de beneficiari și anume ”ferma de reproducţie bunici” care este o fermă de reproducţie care deţine doar animale de reproducţie de rasă pură;

    – La articolul 4, literele a) şi b) ale alineatului (1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    «a) persoanelor juridice şi/sau persoanelor fizice autorizate denumite în continuare PFA, şi/sau întreprinderilor familiale, denumite în continuare IF, şi/sau întreprinderilor individuale, denumite în continuare ÎI, care deţin exploataţii cu aviz/înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, până
    la data înregistrării în program, şi care desfăşoară activităţi de reproducţie sau reproducţie, creştere şi îngrăşare ori numai îngrăşare;
    b) persoanelor juridice şi/sau PFA şi/sau IF şi/sau ÎI care desfăşoară activităţi de reproducţie sau reproducţie, creştere şi îngrăşare
    şi deţin exploataţii de reproducţie aflate în conservare la data înregistrării în program;»”

    -La articolul unic, după pct. 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins:
    „21. La articolul 5, după litera b) se introduc două noi litere, literele c) şi d), cu următorul cuprins:
    «c) ferme de reproducţie bunici cu o capacitate cuprinsă între 400 şi 1200 de locuri de cazare, care să nu depăşească cu mai mult de 10% necesarul anual de scrofiţe de înlocuire a fermei beneficiare. Accesarea programului pentru realizarea fermelor de reproducţie bunici se poate face doar de către beneficiarii care deţin ferme de reproducţie suine;
    d) ferme de reproducţie bunici cu o capacitate de minimum 20 de capete pentru rasele aflate în conservare sau în pericol de abandon.»”

    -La articolul unic, punctul 10, alineatele (4) şi (5) ale articolului 12 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    „(4) Pentru realizarea investiţiilor finanţate prin Programul de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, se
    poate acorda sprijin în patru tranşe egale, începând cu data încheierii contractului de finanţare.
    (5) Acordarea tranşelor se realizează prin virarea sumelor într-un cont disponibil din care pot fi efectuate doar două tipuri de operaţiuni:
    a) plăţi reprezentând contravaloarea bunurilor, serviciilor, lucrărilor efectuate/livrate, doar după recepţia bunurilor, serviciilor, lucrărilor, dovedite cu documente care atestă obligaţia de plată;
    b) instrumente de garantare a plăţii, la dispoziţia furnizorului de bunuri, servicii sau lucrări, respectiv scrisori de garanţie bancară pentru
    acţiunile realizate pe plan intern şi acreditive în cazul furnizorilor externi de bunuri şi servicii.”

    La articolul unic, după punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 101, cu următorul cuprins:
    „101. La articolul 12, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6) – (8), cu următorul cuprins:
    «(6) Pentru acordarea transelor următoare, beneficiarul trebuie să facă dovada că a efectuat plăţile prevăzute la alin. (5) lit. a) şi/sau să prezinte dovada emiterii documentelor prevăzute la alin. (5) lit. b).
    (7) Stingerea obligaţiilor între furnizori şi beneficiar pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5) lit. a) se face prin închiderea documentelor bancare menţionate, beneficiarul programului având obligaţia să prezinte documentele justificative înainte de acordarea celei de-a patra tranşe.
    (8) Procedura privind modul de derulare şi decontare a tranşelor se va stabili prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.»”

    6. La articolul unic, punctul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „11. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 13. – (1) Pentru încheierea contractului de finanţare beneficiarii trebuie să depună următoarele documente aferente investiţiei:
    a) autorizaţia de construcţie, cu excepţia beneficiarilor prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. b) care trebuie să facă dovada proprietăţii pentru exploataţia aflată în conservare;
    b) studiu geotehnic;
    c) aviz sanitar-veterinar;
    d) aviz de mediu;
    e) aviz emis de direcţia de sănătate publică judeţeană;
    f) declaraţie pe propria răspundere că nu au accesat sprijin simultan prin PNDR 2014-2020 pentru aceleaşi măsuri reglementate de prezenta lege, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2;
    g) devizul de lucrări estimate.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a) şi b) fermele de reproducţie bunici prevăzute la art. 5 lit. d).»”

    La articolul unic, după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 131, cu următorul cuprins:
    „131. La articolul 14, alineatul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «(3) În termen de 3 zile de la încasarea tranşei prevăzute la art. 12 alin. (4), beneficiarii ajutorului de stat marchează investiţia cu o placă indicator de dimensiuni minime de 150 cm lungime şi 200 cm lăţime, confecţionată din material rezistent, amplasată într-un loc în care este uşor vizibilă, pe care se inscripţionează «Investiţie beneficiară a „Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie”, conform cererii numărul ….., de la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului ……./Municipiului Bucureşti.»”

    La articolul unic, punctul 14, alineatul (1) al articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 15. – (1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 12, direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti transmit Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia cu sumele necesare pentru plata tranşelor prevăzute la art. 12 alin. (4), cu încadrarea în nivelul ajutorului prevăzut la art. 8 alin. (1) şi (2), al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5.”

    La articolul unic, punctul 16, alineatul (2) al articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Valoarea totală a ajutorului de stat reprezintă echivalentul în lei a sumei de 359,1 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.”

    Reamintim că în Ședința de Guvern din data de 30 ianuarie 2019 a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.

    Comisia Europeană a emis Decizia 6928 din 25.10.2018 de autorizare a schemei de ajutoare instituită de Legea nr.195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie.


    Te-ar mai putea interesa

    Tractoarele Zetor pe care fermierii le pot cumpăra prin programul Rabla pentru Tractoare Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri!

    Ultimele știri

    Mega-focar de Pesta Micilor Rumegătoare în Bulgaria. Oierii au ascuns boala timp de 2 săptămâni Legume și fructe care se recoltează în luna noiembrie La aniversarea primilor 7 ani de activitate, Franciza RO concept OSCAR ajunge la 90 de benzinării