Controlul APIA în teren – obligațiile fermierilor. Ce verifică inspectorii în fermă?
agrointeligenta.ro -Controlul APIA în ferme vine la pachet cu o serie de obligații pentru fermierii verificați, dar și pentru inspectorii care efectuează verificările. Ce verifică reprezentanții agenției de plăți în cadrul vizitei la controlul în teren, dar și ce trebuie să știe fermierii care au intrat în eșantionul de control din acest an, vă prezentăm în cadrul unui articol ce poate reprezenta un veritabil Ghid pentru fermierii aflați la control la APIA.
Fermierii care sunt la control pentru subvențiile din acest an au fost stabiliți și se află incluși într-un eșantion. Listele cu agricultorii și crescătorii de animale ce vor fi verificați au fost transmise către centrele județene și locale.
Eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 66.323 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de sprijin în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, astfel:
– pentru controlul pe teren prin metoda clasică –19.409 fermieri;
– pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 46.914 fermieri.
Suprafaţa totală controlată este de 1.936.094,70 ha, respectiv:
– pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 1.395.801,18 ha;
– pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 566.241,58 ha.
Cum află fermierii dacă sunt la control
Cel mai simplu mod prin care un fermier poate afla dacă este în eșantionul de control de la APIA este să se adreseze funcționarilor agenției și să întrebe dacă exploatația lui, cererea lui este vizată de control. Reprezentanții agenției de plăți îi pot spune pe loc beneficiarului de subvenții dacă este sau nu în eșantionul de control.
Care este perioada în care se efectuează controalele APIA
Perioada în care se efectuează controalele APIA în teren este 1 iulie-1 octombrie pentru cele mai multe dintre schemele la plată. Sunt însă și scheme pentru care procedura de control prevede controale de iarnă și controale de primăvară, cu posibilitatea supracontrolului.
Calendar controale pe teren
Controlul pe teren se execută în anul de depunere a cererii unice de plată în perioada 1 iulie- 1 octombrie iar înregistrarea rezultatelor se va efectua în raportul de vară.
Excepţie de la această perioadă fac verificarea cerinţei GAEC4 (acoperirea minimă a solului), rezultatul controlului fiind înregistrat în raportul de iarnă şi a cerinţei specifice de încorporare a pachetului 4, a pachetului 7 din măsurile de dezvoltare rurală – M214/M10, a culturilor secundare – ZIE, care presupune şi un control în primăvară cu înregistrarea rezultatelor în raportul de primăvară.
Pentru ca executarea verificărilor în teren să fie relevante cerinţelor de management, la planificarea controalelor, se va avea în vedere prioritizarea acestora în funcţie de scopul controlului şi cerinţele de management, astfel: – pentru sprijinul cuplat – diversificarea culturilor ( EFA), controlul pe teren, trebuie să fie efectuat într-un timp util pentru a se asigura că este posibilă identificarea clară a limitelor parcelor agricole şi a culturii declarate.
Verificarea poate fi efectuată și după recoltare, în anumite condiții chiar după ce s-a arat, pe baza rezidurilor culturii (miriști și alte resturi vegetale ale culturii) cu condiția ca acestea să constituie dovezi vizibile ale culturii.
Pentru M214, M10, M11 – Verificarea cerinţelor specifice se realizează în funcţie de termenele stabilite prin fişa măsurii din PNDR 2014-2020 pe fiecare pachet în parte.
Pentru fermierii la care au fost executate vizite rapide pe teren, se va continua controlul de eligibilitate a suprafeţei şi a celorlalte cerinţe şi norme, după caz, conform planificării controalelor. Conform art.71(6) din REG 809/2014, verificarea normelor de ecoconditionalitate se poate realiza pe tot parcursul anului de cerere, începând cu 1 ianuarie până la 31 decembrie.
În ceea ce priveşte controlul pe teren a cerinţei privind acoperirea minimă a solului pe timpul iernii (GAEC4), acoperirea cu vegetaţie sau resturi vegetale pe timpul iernii se verifică în perioada noiembrie – decembrie pe toate parcelele de teren arabil ale fermei, până la realizarea procentului de 20%, inclusiv pe parcelele cu suprafaţa mai mică de 0,3 ha, si pe parcelele nesolicitate la plată cu cod TAn.
Controlul APIA poate fi anunțat sau nu
Controalele la fața locului pot fi anunțate, cu condiția de a nu aduce atingere scopului controlului, conform art. 25 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014.
Anunţarea controlului este strict limitată la durata minimă necesară şi nu depăşeşte 14 zile.
Totuși în cazul controalelor la fața locului cu privire la cererile de ajutor sau de plată pentru animale în cadrul măsurilor de sprijin pentru animale, preavizul nu depășește 48 de ore, cu excepția cazurilor justificate în mod corespunzător.
Ce obligații au fermierii la controlul APIA
Fermierii care au fost anunțați că sunt selectați pentru controlul în teren au o serie de obligații.
Acestea sunt:
– să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei;
– să prezinte inspectorilor informaţii şi documente legate de obiectul controlului;
– să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură.
Fermierii sunt obligaţi în timpul controlului:
– să permită accesul inspectorilor în cadrul exploatației controlate;
– să prezinte informaţii legate de obiectul controlului;
– să prezinte documente legate de obiectul controlului*.
*.Documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor;
Ce documente mai pot cere inspectorii APIA
Alte documente necesare în funcție de scopul controlului, (ex. plan de fertilizare, caiet de agromediu, documente de utilizare a apei pentru irigații, permis de aplicare a nămolurilor, plan de management pentru arii protejate, autorizaţia de mediu, certificat de atestare profesională eliberat de unitățile fitosanitare care atestă activitatea de utilizare a produselor de uz fitosanitar pentru substanțele din lista I şi II de toxicitate, evidenţa produselor folosite pentru tratamentul plantelor).
În cazul în care fermierul deşi notificat, nu poate fi prezent, acesta este obligat să împuternicească o altă persoană în baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a unei copii după buletinul sau cartea de identitate a beneficiarului exploataţiei, documente care vor fi anexate dosarului de control.
Când este obligatorie prezența fermierului la controlul APIA
Controlul se poate face şi în lipsa fermierului dacă, scopul pentru care a fost selectat fermierul la control, nu impune acest lucru. Este necesară prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat cu scop control agromediu şi de asemenea pentru controlul cerințelor de ecocondiționalitate.
Controlul realizat în prezenţa fermierului este la fel de important ca cel realizat în absenţa acestuia, însă dacă situaţia o impune, trebuie să fie luate toate măsurile necesare pentru a se asigura că fermierul este prezent atunci când se realizează controlul.
Ce se întâmplă dacă fermierul refuză sau nu permite controlul APIA
În cazul în care fermierul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin devine neeligibilă.
Ce obligații au funcționarii APIA care vin în fermă
În cazul în care controlul se execută în prezenţa fermierului, înainte de a realiza controlul, inspectorii sunt obligaţi să prezinte:
a) autorizaţia pentru efectuarea controlului (legitimaţia individuală emisă de APIA central, ordinul de control);
b) să prezinte scopurile controlului, să facă referire la informaţiile asigurate în timpul informării fermierului cu privire la realizarea controlului (dacă fermierul a fost informat şi este prezent);
c) să solicite fermierului să îi arate unde sunt localizate parcelele, la faţa locului (sau pe hărţi), în cazurile speciale (ortofotoplanuri de calitate slabă care nu permit vizualizarea parcelelor, când parcela agricolă respectivă este cultivată cu aceeaşi cultură ca şi cea a vecinilor, iar delimitarea ei nu este făcută prin semne distincte – borne, ţăruşi, alte delimitări vizibile).Să solicite fermierului, pe baza legitimaţiei de inspector de teren, accesul în exploataţie pentru: verificare magazie, verificare platformă gunoi de grajd, verificare utilizare apă pentru irigat, etc;
d) să solicite fermierului, acolo unde este cazul, informaţii şi documente referitoare la control;
e) pot să solicite informaţii în scris sau verbal cu privire la obiectul controlului;
f) pot să inspecteze documentele corelate cu obiectul controlului şi să facă copii, extrase (în special atunci când fermierul participă la efectuarea controlului şi identifică pe teren parcela selectată pentru control, diferit faţă de identificarea făcută în cerere).
Ce verificări și măsurători fac funcționarii APIA la controlul în teren
Controalele la faţa locului vor acoperi toate parcelele agricole pentru care a fost depusă o cerere şi trebuie efectuată verificarea condiţiilor de eligibilitate şi unde este cazul folosinţa, conform fiecărei scheme de plată verificată:
– Eşantionarea parcelelor, ca parte a unui control la fața locului, nu se aplică elementelor ZIE (zonele de interes ecologic).
– Este important să se localizeze toate parcelele declarate, inclusiv cele pentru care nu se solicită niciun ajutor, pentru a verifica cerințele de eco-condiţionalitate.
– În vederea verificării beneficiarilor care sunt excluși de la cerințele de ecologizare, controlul trebuie sa determine toate suprafețele utilizate de fermier pentru a demonstra că acesta respectă cerințele de diversificare a culturilor (chiar dacă fermierul ar fi exclus având în vedere cererea sa unică).
– În cazul verificării măsurilor de dezvoltare rurală pe suprafaţă, controalele trebuie să acopere toate parcelele angajate, precum și toate criteriile de eligibilitate, angajamentele și obligațiile beneficiarului, atât la nivel de parcelă cât și la nivel de exploatație.
Drept urmare, verificarea pe teren a tuturor parcelelor care fac obiectul controlului pe teren se efectuează în funcție de scopul controlului, pe scheme de plată, măsuri compensatorii de dezvoltare rurală şi alte măsuri gestionate de APIA, iar determinarea/măsurarea suprafețelor, precum și verificarea ecocondiționalității, a respectării condițiilor de eligibilitate, a cerințelor de bază și a cerințelor specifice se face folosind metodele de măsurare/verificare stabilite de procedurile APIA.
• schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) – se măsoară parcelele cu obligativitate, se constată cultura pe aceste parcele şi se înregistrează neconformităţile eco, în cazul identificării lor pe teren;
• plata redistributivă (RED) – se măsoară parcelele cu obligativitate, se constată cultura existentă pe aceste parcele şi se înregistrează neconformităţile eco, în cazul identificării lor pe teren.
• plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (G)
a) Diversificarea culturilor – se măsoară şi se calculează condiţia de diversificare, prin măsurarea tuturor parcelelor cu TA, măsurarea culturilor pe genuri dintr-o parcelă şi calcularea ponderii acestora;
b) Menţinerea pajiștilor permanente existente – se măsoară parcelele declarate de fermier, se constată cultura pe aceste parcele şi se înregistrează neconformităţile eco, în cazul identificării lor pe teren;
c) Prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa agricolă – se identifică elementele ZIE declarate de fermier, se măsoară şi se calculeazăîndeplinirea condiţiei de ZIE.
• plata pentru tinerii fermieri (TF) – se măsoară parcelele cu obligativitate, se constată cultura existentă pe aceste parcele şi se înregistrează neconformităţile eco, în cazul identificării lor pe teren.
• schema de sprijin cuplat (SC1,2,…18)(SC1,2,…19) – Se măsoară parcelele cu obligativitate SAPS pe care sunt culturile solicitate pentru sprijinul cuplat, se constată cultura existentă pe aceste parcele şi se înregistrează neconformităţile eco, în cazul identificării lor pe teren. În cazul în care fermierul a solicitat sprijinul cuplat pe o cultură care face parte dintr-o parcelă cu mai multe culturi, cultura pentru care se solicită sprijinul cuplat va fi masurată şi confirmată, în funcţie de toleranţa aplicată (trebuie să îndeplinească cerinţa privind suprafaţa minimă eligibilă a parcelei, conform art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţă.(conform art.41, alin.3 din OMADR nr.619/2015 cu modificări şi completări ulterioare).
• schema simplificată pentru micii fermieri – se măsoară parcelele cu obligativitate, se constată cultura declarată şi în caz de identificare se înregistrează neconformităţile eco. În cazul în care fermierul a solicitat sprijinul cuplat pe o cultură care face parte dintro parcelă cu mai multe culturi, cultura pentru care se solicită sprijinul cuplat va fi masurată şi confirmată în funcţie de toleranţa aplicată (trebuie să îndeplinească cerinţa privind suprafaţa minimă eligibilă a parcelei, conform art. 8 alin. (1) lit. c) din ordonanţă.(conform art.41, alin.3 din OMADR nr.619/2015 cu modificări şi completări ulterioare).
• Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice – se măsoară toate parcelele, declarate de fermier în zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau specifice, se constată cultura pe aceste parcele şi se înregistrează neconformităţile eco, în cazul identificării lor pe teren și se verifică conform Ghidului privind procedura de control clasic pe teren: condițiile de eligibilitate (inclusiv fermier activ).
În plus, pentru beneficiarii M13 incluși în eșantionul de ecocondiționalitate se verifică și ecocondiționalitatea la nivelul întregii exploatații.
• Măsura 10 – Agro-mediu şi climă – se măsoară toate parcelele cu angajament şi se verifică condițiile de eligibilitate, cerinţele de bază şi cerinţele specifice, c
– condițiile de eligibilitate;
– standardele obligatorii relevante stabilite în temeiul titlului VI capitolul I din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013;
– cerinţele minime relevante pentru utilizarea îngrăşămintelor și a produselor de protecție a plantelor prevăzute de legislaţia naţională;
– activitățile minime stabilite în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctele (ii) și (iii) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi cerinţe specifice ale angajamentelor.
– cerinţe specifice ale angajamentelor.
În plus, pentru beneficiarii M10 incluși în eșantionul de ecocondiționalitate se verifică și ecocondiționalitatea la nivelul întregii exploatații.
• Măsura 11 – Agricultura ecologică – se măsoară toate parcelele cu angajament şi se verifică conform Ghidului privind procedura de control clasic pe teren:
– condițiile de eligibilitaten (inclusiv fermier activ);
– standardele obligatorii relevante stabilite în temeiul titlului VI capitolul I din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013;
– cerinţele minime relevante pentru utilizarea îngrăşămintelor și a produselor de protecție a plantelor prevăzute de legislaţia naţională;
– activitățile minime stabilite în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctele (ii) și (iii) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013;
– alte cerințe obligatorii relevante prevăzute de legislația națională;
– cerinţe specifice ale angajamentelor de agricultură ecologică.
În plus, pentru beneficiarii M11 incluși în eșantionul de ecocondiționalitate se verifică și ecocondiționalitatea la nivelul întregii exploatații.
• Măsura 214 – Plăţi de agro-mediu(PNDR 2007-2014) – pentru angajamentele aflate în desfăşurare din anii anteriori.
Se măsoară parcelele cu obligativitate de control şi se verifică:
– condițiile de eligibilitate – cerințele minime obligatorii;
– cerinţele specifice angajamentelor
Dacă la verificarea parcelelor aflate sub angajament se constată nerespectarea cerinţei specifice de aplicare a îngrăşămintelor sau pesticidelor, se vor verifica obligatoriu cerinţele minime relevante acestora.
În plus, pentru beneficiarii M214 incluși în eșantionul de ecocondiționalitate se verifică și ecocondiționalitatea la nivelul întregii exploatații.
• ECOCONDIŢIONALITATE – la fermierii din eşantionul de control clasic sau control clasic după teledetecţie, selectaţi la control pe teren cu scop control ecocondiţionalitate se verifică normele de eco (GAEC şi SMR) la nivelul întregii exploataţii.
Rezultatele controlului se completează în raportul de control atât la nivel de parcelă cât şi pe exploataţie.
Dacă solicitantul ajutorului specific refuză semnarea documentelor întocmite după terminarea controlului la faţa locului, acestea vor fi semnate de către martori dacă este posibil. Pe raportul de control va fi trecută sintagma „Refuz semnarea Raportului de control” iar o copie a raportului va fi trimis prin poştă, cu confirmare de primire. Confirmarea de primire a scrisorii recomandate reprezintă anexă la Raportul de control la faţa locului.
Dacă solicitantul ajutorului specific nu este de acord cu rezultatul controlului, are posibilitatea să semneze dacă este de acord / nu este de acord cu rezultatul controlului, iar la rubrica observaţii să precizeze motivul pentru care nu este de acord. Controlorii vor informa beneficiarul că în cazul în care nu este de acord cu rezultatul controlului, pentru a da curs contestaţiei, aceasta trebuie formulată, argumentată în scris şi depusă la Centrul Județean APIA în termen de 48 de ore de la comunicarea raportului de control. Inspectorii APIA vor întocmi raportul de control la faţa locului care va fi semnat/datat, dacă este posibil, de către titular/reprezentat/delegat sau martori şi va purta sintagma „Refuz controlul”. Un exemplar al raportului, cu specificaţia că cererea de plată pentru ajutorul specific devine neeligibilă, va fi transmis prin poştă solicitantului cu confirmare de primire.
Agenția de Plăți nu va accepta contestarea rezultatului controlului efectuat într-o exploatație agricolă, în cazul în care fermierul verificat a semnat pe Raportul de control că este de acord cu rezultatul controlului la faţa locului.
Contestaţia cu privire la rezultatul controlului efectuat la faţa locului se depune la Centrul Judeţean APIA, în maxim 48 de ore de la data controlului / primirea raportului de control, dar nu mai târziu de data limită a controlului la faţa locului.
Reluarea controlului la faţa locului se poate face în maxim 48 de ore de la contestarea acestuia. În cazul în care, data înregistrării controlului / primirii raportului de control coincide cu data limită de efectuare a controlului la faţa locului, respectiv ultima zi, reluarea controlului la faţa locului se face în maxim 24 de ore de la depunerea contestaţiei.