• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primul județ unde APIA a finalizat controalele în ferme

    agrointeligenta.ro -

    Centrele APIA din țară încep să încheie controalele în teren! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Călăraşi este prima unitate teritorială unde s-a anunţat că a încheiat controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la controlul pe teren – Campania 2019. Cu toate acestea performanța inspectorilor APIA nu le aduce fermielor din zonă banii mai repede în conturi!

    Potrivit APIA Călărași, în perioada 1 iulie – 6 august, au fost efectuate controale la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la controlul pe teren, iar controlul aferent al unor obligaţii specifice va avea loc în iarnă sau în primăvara anului următor. Eşantionul de control alocat județului conţine un număr de 271 de dosare selectate pentru verificare, cuprinzând un număr de 3.307 parcele pentru o suprafaţă de 42.564,50 de hectare.

    Inspectorii APIA din țară au termen până la data de 1 octombrie să efectueze controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop. Plata avansului pentru acest an nu poate începe dacă controlul nu este încheiat în toate județele.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă reamintește că la nivel național eșantionul de control extras din baza de date APIA conține un număr total de 66.323 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de sprijin în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, astfel:
    – pentru controlul pe teren prin metoda clasică –19.409 fermieri;
    – pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 46.914 fermieri.

    Suprafaţa totală controlată este de 1.936.094,70 ha, respectiv:
    – pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 1.395.801,18 ha;
    – pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 566.241,58 ha.

    De precizat că eșantionul de control aferent Campaniei 2019 este mai mic cu un număr de 6.880 de fermieri față de Campania 2018.

    Scopul verificărilor la faţa locului este acela de a controla condiţiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu