Strategii de afaceri

“Cine ezită dă faliment”: brutarii au început să scumpească pâinea

Majorarea preţului la grâu, pe fondul secetei, a început să se facă simţită şi la pâine. Ameninţaţi de faliment, unii producători au trecut deja la scumpiri.

“Scumpirea produselor finite este inevitabilă. Cine nu măreşte preţurile, nu rezistă pe piaţă. Pambac a majorat preţul la pâine cu 8% de circa o săptămână”, a declarat pentru agrointel.ro Alin Giurea, preşedintele Pambac Bacău, unul din principalii jucători pe piaţa locală de morărit şi panificaţie. În urma scumpirii, o franzelă de 300 de grame a ajuns să coste 1,3 lei, comparativ cu 1,2 lei înainte.

Preţurile au crescut şi la făină, unde scumpirea a fost chiar mai mare – 40% – şi s-a produs în ultimele săptămâni, susţine Giurea. Acesta susţine că, în prezent, preţul unui kilogram de grâu adus la moară este de 1,27 lei, comparativ cu 0,82 de lei în urmă cu circa o lună sau 0,78 lei, anul trecut.

Şi preşedintele Rompan, Aurel Popescu, spune că există producători care au scumpit pâinea, chiar dacă se tem că le vor scădea vânzările, ceea ce i-ar putea conduce la faliment.

„Aşa ar trebui să se întâmple: să se scumpească pâinea. Unii încearcă să mărească preţurile, chiar dacă există respingere din partea pieţei. Fiecare rezistă cât poate”, spune Popescu.

Consumul de pâine a scăzut în ultimii ani, de la 108-110 kilograme pe cap de locuitor în perioada 2007-2008 la circa 101 kilograme pe cap de lcuitor, în 2011, conform datelor Rompan.

În ceea ce priveşte perioada următoare, reprezentantul Pambac susţine că preţul la grâu ar putea continua să crească uşor, nefiind excluse şi alte valuri de scumpiri la produsele de morărit şi panificaţie în acest an, în contextul majorărilor de preţuri la energia electrică, motorină sau gaze.

Preşedintele Pambac susţine că vânzările au fost mai mici, în acest an, raportat la anul trecut, ceea ce s-a văzut şi în cifra de afaceri. În primele şase luni, Pambac a înregistrat o scădere a afacerilor de 26%, faţă de intervalul similar din 2011. Anul trecut, Pambac a raportat o cifră de afaceri de 45 milioane de euro. Compania are circa 500 de salariaţi, după ce a renunţat la 100 de angajaţi în acest an, respectiv 200, în 2011.

Din cauza secetei, producţia de grâu din acest an s-a ridicat la 4,7 milioane de tone, comparativ cu aproximativ 6 milioane de tone (date furnizate de Ministerul Agriculturii). Producţia este mai mică nu doar la noi, ci şi în alte state mari producătoare precum SUA sau Rusia. Dacă în iulie, preţul unei tone de grâu era de 200 de euro, în prezent acesta a depăşit şi 260 de euro.


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!


1 comentariu

  1. Acum observam adevaratii Managerii ai economiei romanesti. Este inadmisibil sa spui ca daca nu cresti preturile falimentezi.
    Clasa politica romaneasca este CIUMA ECONOMIEI ROMANESTI. Aceasta ar trebui adusa in fata instantelor de judecata pentru subminarea economiei. Trebuie sa face ceva, asa nu se mai poate.

Scrie un comentariu