• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AFIR: S-au epuizat fondurile europene pentru investițiile în sisteme de irigații

    agrointeligenta.ro -

    Fondurile europene pentru sisteme de irigații s-au epuizat. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în infrastructura de irigații, ca urmare a epuizării fondurilor disponibile pentru această sesiune. Fondurile pentru acest tip de investiții sunt alocate prin submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta infrastructură de irigații, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Fonduri irigații: 306 cereri de finanțare

    În sesiunea deschisă în 6 februarie, AFIR a primit online 306 cereri de finanțare în valoare totală de 300.609.581 de euro. Alocarea financiară aferentă acestei sesiuni a fost de 200 milioane de euro, iar plafonul de primire a solicitărilor de finanțare de 300 milioane de euro .

    „Într-un interval de aproximativ 7 luni, AFIR a primit solicitări de finanțare de peste 300 de milioane de euro pentru realizarea investițiilor în infrastructura secundară de irigații. Mi-aș fi dorit să avem o anvelopă financiară mai mare pentru acest sector extrem de important – irigațiile. Am trecut de la o alocare de aproximativ 150 de milioane de euro în exercițiul financiar 2007 – 2013, la o alocare totală de 440,98 de milioane de euro în această programare și sper ca în exercițiul viitor 2021 – 2027, să fim în măsură să majorăm această sumă. Interesul crescut al Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI) se datorează mai multor măsuri administrative pe care le-am aplicat împreună cu partenerii noștri instituționali. Una dintre măsuri a fost extinderea suprafeței vizată pentru aceste tipuri de investiții de la 628.000 hectare la peste 1.800.000 hectare” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

    Fonduri irigații: Finanțări nerambursabile 100%

    Sprijinul acordat prin submăsura 4.3, componenta infrastructură de irigații este 100% nerambursabil și se ridică la maximum 1.000.000 de euro/ proiect. Finanțarea nerambursabilă se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune, precum și racordarea stațiilor la utilități, construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

    „O altă măsură importantă, solicitată de mult timp de beneficiarii noștri, a fost să permitem ca, în limita a 30% din valoarea proiectului, să poată fi achiziționate echipamente de irigat, prevedere care a fost aplicată în această sesiune. Subliniez rolul important pe care l-au avut întâlnirile de lucru organizate înainte de lansarea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, precum și experiența dobândită anterior de către OUAI-uri și de federațiile acestora, astfel încât am putut să avem un feedback real din partea celor care investesc în infrastructura secundară de irigații din țara noastră” a menționat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

    Fonduri irigații: Contracte de 200 de milioane de euro

    În exercițiul financiar 2014 – 2020, AFIR a primit 537 de solicitări de finanțare a infrastructurii secundare de irigații în valoare de 532,1 milioane de euro. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a încheiat 264 de contracte de finanțare cu reprezentanții Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI), în valoare de 200,8 milioane de euro și a efectuat până în prezent plăți de 99,76 de milioane de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    S-a publicat Ghidul pentru achiziția de utilaje agricole cu fonduri europene! Instalarea tinerilor fermieri – lista cu cei 440 de fermieri care primesc 70.000 de euro/fermă Fabrica de Consultanță: Primul proiect aprobat pe Programul Tranziție Justă, finanțare de 4,9 mil. euro

    Ultimele știri

    Cod galben de vânt în 15 județe. Rafalele pot atinge 90 km/h România – primul loc în UE anul trecut la suprafața cultivată cu porumb și floarea-soarelui Rezultate solide pentru Agricover în 2023 și peste 10.000 de fermieri în portofoliu