• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Jean Ionescu, Corteva: Tehnologiile noastre acoperă cam 4 milioane de hectare din cele 8,5 milioane arabile cât are România

    agrointeligenta.ro -

    Aproape 500 de fermieri din zona Moldovei au participat vineri, 30 august, la evenimentul Corteva Field Day organizat în ferma TCE 3 Brazi din Zănești, județul Neamț. Direct din câmp, reprezentanții companiei Corteva AgriScience le-au prezentat fermierilor o platformă spectaculoasă ce a inclus și 10 hibrizi noi de porumb ce vor fi lansați pentru campania de semănat din primăvara viitoare.

    Ca în fiecare an, la TCE 3 Brazi, în judeţul Neamţ, ne întâlnim cu un număr foarte mare de fermieri. De ce oare? Compania Corteva este prezentă în judeţul Neamţ de foarte mulţi ani ca şi Pioneer, Du Pont sau Dow. De doi ani suntem împeună sub o singură umbrelă: Corteva. Corteva este astăzi cea mai mare companie de agricultură din lume şi suntem la TCE 3 Brazi pentru că noi, Corteva, colaborăm cu cei mai performanți specialiști și fermieri din România”, a declarat, în deschiderea evenimentului, Maria Cîrjă, director de marketing al Corteva pentru România și Republica Moldova.

    10 noi hibrizi de porumb Pioneer

    Numărul mare de fermieri veniți la evenimentul din câmp a fost salutat și de managerul de țară al Corteva, Jean Ionescu: ”Vreau să vă mărturisesc că este o bucurie că sunteți astăzi aici într-un număr atât de mare. Este o bucurie pentru mine, pentru echipa comercială să reușim să vă prezetăm noile tehnologii, produse Corteva. Este o zi în care veți vedea împreună cu noi 10 hibrizi noi de porumb în portofoliul anului 2020 care aș spune că sunt în categoria excepțional din punct de vedere productiv. Sunt hibrizi Optimum AQUAmax, hibrizi semitimpurii, hibrizii de care aveți nevoie aici în zona dumneavoastră”.

    Mă mândresc să vă spun că suntem compania numărul 1 în vânzările de sămânță de porumb, în vânzările de semințe de floarea-soarelui, în vânzarea de semințe de soia. Suntem cea mai mare companie în erbicide la porumb în postemergență, de asemenea cea mai mare companie în erbicide la cerealele păioase (…) și suntem compania care în momentul de față dă tonul la nivel mondial în lansarea noilor tehnologii agricole. Ce mesaj simplu am pentru dumneavoastră: credeți în compania Corteva pentru că suntem o companie care investește în cercetare aproximativ 5 milioane de dolari zilnic, avem 13.000 de cercetători care lucrează să vină în fața dumneavoastră, prin intermediul nostru, cu cele mai inovative soluții de genetică și de protecție a plantelor. (…) Acoperim cam 4 milioane de hectare din cele 8,5 milioane arabile pe care le are România, adică tehnologiile noastre acoperă în momentul acesta cea mai mare parte a agriculturii din România”, a mai declarat Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova.

    Prin produsele Pioneer, compania Corteva colaborează de peste 10 ani cu TCE 3 Brazi unde, din totalul suprafeței de 5.800 de hectare, 80% sunt semănate anual cu semințe de Corteva pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, soia și lucernă.

    Porumbul, cea mai rentabilă cultură la TCE 3 Brazi

    M-ați întrebat ce cultură mai este rentabilă. Eu cred că porumbul este una dintre culturile care sunt rentabile la ora asta. Dacă faci peste 10 tone de porumb zic eu că cultura de porumb este una dintre cele mai rentabile culturi. Noi anul trecut am făcut 12.700 de kg pe 1.200 de hectare. Anul acesta avem semănate 1.800 de hectare, producția va fi ceva mai mică, dar nu cu mult, pentru că am făcut o tehnologie mai aparte decât în ceilalți ani. Folosim pe 80% din suprafața cultivată cu porumb AQUAamax. Dacă nu folosești AQUAmax…chiar și în zona Moldovei, unde precipitațiile ajungeau la 650 de litri anual, anul acesta s-au diminuat și la noi, nu mai vin ploile acelea de după-amiază. Nu e teorie cu AQUAmax, avem hibrizi care au stat 2-3 săptămâni mai verzi față de hibrizii clasici”, a spus inginerul Vasile Iacob, cel care gestionează întreaga producție vegetală din cadrul Grupului TCE 3 Brazi din județul Neamț.

    O semănătoare nouă pentru o viteză mai mare de lucru

    Ca și noutate, anul acesta, la Zănești s-a semănat porumbul cu o semănătoare nouă ce a permis înființarea zilnică a unei suprafețe de 120-130 de hectare. ”Anul acesta am folosit o semănătoare nouă cu care am realizat densitatea pe care ne-am propus-o. Nu știu cum este la dumneavoastră, dar la noi ziceam că semănăm 72.000 de plante la hectar, dar tractoristul mai vorbește la telefon, mai apasă pe accelerație, și de la 6-7 km/h ajunge la 10-12 km/h și s-a dus densitatea și te trezești la recoltat că ai 60.000-62.000 de plante și producția se diminuează proporțional. Semănătoarea este de la Vaderstad, cu 16 rânduri și cu ea reușim să semănăm între 120 și 130 de hectare pe zi, cu 18-20 km/h, cu precizie de 100 %. Avem densități de 72.000-74.000 și mizăm pe realizarea densității la porumb”, a spus ing. Vasile Iacob.

    După cuvintele de bun-venit din cortul evenimentului, discuțiile cu fermierii s-au mutat în câmp, la platforma unde s-au implementat tehnologiile Corteva atât pe partea de semințe, cât și la protecția plantelor. În cadrul loturilor, partenerul pe partea de fertilizare foliară a fost Lebosol.


    Te-ar mai putea interesa

    Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar

    Ultimele știri

    MARSAT vine în sprijinul micilor fermieri care vor să își cumpere utilaje cu fonduri europene! Parlamentul European a votat simplificarea PAC cu flexibilitate pentru condițiile de mediu Stațiunea Dancu, ”pepinieră” de vaci campioane. Producția medie de lapte în ferma ”de stat”